Dacă nu îți mai place să lucrezi la angajator, cu program și loc fix, să te înghesui dimineața cu oamenii în mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la birou, mai ai o opțiune: să devii freelancer.
Meseria de freelancer implică să te pricepi foarte bine la ceea ce faci astfel încât să devii propria șefă. Deși vei avea mai multe responsabilități, va trebui să îți găsești singură clienți, să îți dai termene limită și să te ocupi de partea financiară, în schimb vei avea și foarte multe avantaje. Iată care sunt acestea:
Îți poți organiza timpul cum vrei tu
Poate că cel mai atractiv avantaj al muncii de freelancer este că poți lucra atunci când vrei tu și nu mai ai programul standard, de la nouă dimineața, până la șase seara. Știm și noi cât poate fi de dificil să tragi de tine dimineața ca să te ridici din pat, mai ales dacă nu ești o persoană matinală.
Ca freelancer, dacă vrei să dormi până la prânz, o poți face fără probleme. Important este să muncești în intervalul orar în care te simți cea mai productivă, astfel încât să reușești să respecți toate termenele limită.
Poți lucra cu mulți clienți și chiar în domenii diferite
Ca freelancer ai mai multe șanse să crești, comparat cu o slujbă cu normă întreagă. Acest tip de muncă te ajută să îți dezvolți abilitățile de comunicare și te determină să înveți să te descurci în orice tip de situație pentru că vei lucra într-o multitudine de domenii și cu o varietate de oameni.
Deși e bine să excelezi la un anumit tip de job, freelancing-ul îți oferă oportunitatea să lucrezi cu diverse companii, în mai multe domenii. Ca să fii candidatul ideal pentru mai multe contracte este important să îți construiești un portofoliu foarte bun care să inspire încredere clienților.
Acest portofoliu trebuie să includă și un CV cu informații actualizate unde să prezinți experiența ta. Poți folosi un model cv europass deoarece este bine structurat și poți scoate în evidență calitățile și experiența.
Poți lucra de oriunde
Când alegi să fii freelancer, nu mai ești nevoită să faci naveta zilnic până la un birou, decât dacă îți dorești asta. Atât timp cât ai un laptop și ești conectată la internet, poți lucra de oriunde.
O poți face de la biroul amenajat în propria acasă, chiar în pijamale, sau poți alege să lucrezi dintr-o cafenea sau un spațiu de co-working dacă te simți mai productivă acolo. Poți munci chiar și când ești plecată în străinătate, deoarece nu mai ești limitată de un spațiu fizic.
Ai mai mult control asupra propriului job
Când lucrezi pentru altcineva, nu poți alege ce clienți vei avea și este posibil să nimerești persoane neprofesioniste sau răutăcioase. Dar ca freelancer, dacă te pricepi la ceea ce faci, poți alege să nu colaborezi cu anumiți clienți dacă simți că nu te potrivești cu ei.
În plus, nu vei mai avea un șef, deci tu vei fi singura responsabilă pentru succesul afacerii tale. Nu va mai trebui să te stresezi dacă nu te înțelegi cu persoana aflată la conducere, dar toate deciziile grele vor fi luate de tine. Astfel, ai mai mult control, dar și mai multă responsabilitate.
Mai mult, dacă înainte aveai un salariu fix pe care îl primeai de la angajator, ca freelancer vei fi plătită pentru fiecare job în parte. Vei primi toți banii pentru munca depusă și mai apoi va trebui să îi organizezi astfel încât să îți acoperi cheltuielile de rutină și să faci profit.
Un job de freelancer îți oferă în primul rând libertatea de a lucra de oriunde îți dorești și în ce interval orar ești mai productivă. În plus, vei avea mai mult control asupra propriului job, poți să îți alegi clienții și chiar să lucrezi în domenii diferite.
Sursă foto: Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri