Experții de la Stars for Europe (SfE) prezintă decorațiuni florale de masă cu crăciunițe într-o varietate de culori și stiluri. Stelele Crăciunului sunt surprinzătoare și dincolo de prejudecățile create în jurul acestora, crăciunițele sunt plante moderne, cărora chiar dacă nu le place frigul se pot adapta, adăugând culoare și exuberanță în orice încăpere.
Masă festivă de basm în tonuri de fard de obraz
Crăciunițele tăiate sunt elementul central al acestei mese de basm în tonuri de fard de obraz. Globurile, vesela, lumânările și paharele dar și vazele vintage din cristal creează un contrast interesant cu bradul modern și avangardist de Crăciun din fundal.
Din loc în loc, o crăciuniță corai tăiată și o crenguță de eucalipt îi întâmpină pe oaspeți. Vesela pentru masă în stil vintage și o plăcuță pentru nume din pâslă sau carton maro creează o atmosferă retro. Sfat: Pentru a vă proteja farfuriile, înfășurați tulpina crăciuniței cu bandă verde sau puneți-o într-un tub de flori umplut cu apă.
Vise în nuanțe de corai și purpuriu: acest aranjament de crăciunițe tăiate, lumânări și iarbă decorativă de panicum este greu de întrecut în materie de frumuseți decorative.
Masă vintage romantică în nuanțe de roz pudrat
Rozul, verdele crud și albul dau acestei mese festive un aer romantic. În centrul mesei, o tavă plină cu mini crăciunițe în pungi de hârtie homemade și conuri de brad cerate încântă privirea. Lumânări răsucite în suporturi aurite, crăciunițe cu flori luxuriante în jardiniere coordonate, fructe de rambutan înghețate și bile de bumbac împrăștiate pe masă alcătuiesc decorul perfect pentru o masă de Crăciun cum nu au mai văzut invitații dumneavoastră.
Dreapta: O mini crăciuniță inserată într-o pungă de hârtie homemade pentru fiecare loc de la această masă romantică de sărbătoare poate fi un gest de bun venit dar și un cadou ideal pentru invitați deopotrivă.
Eleganță naturală cu crăciunițe crem
Elegantă și naturală în același timp, această masă luxuriantă prezintă crăciunițe de culoare crem, tufișuri în zig-zag (muehlenbeckia astonii) și spânz de diferite dimensiuni. Adăugați mușchi, conuri, crenguțe de molid și echeveria, precum și zăpadă artificială și globuri în culori coordonate. Lumânările conice în două tonuri de alb, precum și cele verzi asigură o lumină ambientală...un decor feeric pentru o întâlnire de poveste alături de cei dragi.
Piesă strălucitoare cu crăciunițe roșii
Piesa centrală: acest bol dens plin cu crăciunițe roșii va face o impresie uluitoare pe o masă de sărbătoare. Ramurile de molid, nucile și merele aranjate în și în jurul bolului alcătuiesc un decor perfect natural. Sfat: nuanțe variate de roșu, diverse forme de frunze și ramuri de pin ascunse printre ele fac aranjamentul să fie mai dinamic.
Un brad de Crăciun tăiat, suspendat orizontal deasupra mesei cu mini crăciunițe și o instalație de lumini, poate deveni un element de decor fantastic în camerele cu tavan înalt. Ramurile de măceș agățate unesc vizual eclecticul brad de masa festivă.
Crăciunițele ca flori tăiate
Fie individual într-o vază, ca aranjament floral sau într-un buchet, crăciunițele tăiate au o viață foarte lungă. Bracteele lor uimitoare vor rămâne proaspete timp de aproximativ două săptămâni dacă opriți seva lăptoasă să curgă din tulpini imediat după tăiere. Pentru a face acest lucru, mai întâi scufundați tulpinile în apă fierbinte de aproximativ 60°C timp de aproximativ cinci secunde, apoi scufundați-le imediat în apă rece.
Crăciunițe atemporale îmbină tradiția și modernitatea
Toamna și iarna, cu bracteele lor superbe, craciunițele exprimă accente deosebite în camere și creează o atmosferă familiară. Datorită culorilor și formelor lor variate, aceste plante se potrivesc în orice stil de design interior. Se integrează bine mai ales în casele moderne de la mijlocul secolului XX, datorită istoriei plantei. În anii 1950, soiurile de crăciunițe capabile să înflorească în camere încălzite au fost crescute cu succes pentru prima dată. Nu este nicio surpriză că această plantă de iarnă cu flori se potrivește atât de bine cu interioarele care erau în tendințe în anii '50 și '60. Experții de la Stars for Europe (SfE) vă prezintă soiurile moderne de crăciunițe, cu un aer retro vibrant.
Primele soiuri de crăciunițe în ghiveci aveau toate bractee roșii, erau fragede și păreau destul de neinteresante. Astăzi, crăciunița s-a dezvoltat într-o plantă de casă rezistentă, adaptabilă, care face legătura mai ușor între tradiție și modernitate. Paleta de culori a soiurilor de astăzi variază de la roșu la caisă, bordeaux, alb crem, portocaliu, roz cald sau pal, la scorțișoară, galben lămâie și soiuri bicolore. Crăciunițele sunt cultivate în multe forme: „mini”, standard, soiuri pentru coșuri suspendate, forme coloidale și arbuști. Vin cu frunze ascuțite, frunze de stejar, forme de frunze zimțate și încrețite, precum și soiuri duble. Combinația acestor soiuri moderne cu accesoriile și mobilierul vintage colorate, cu modele îndrăznețe, care caracterizează stilul de la mijlocul secolului XX, creează o atmosferă retro, în timp ce arată surprinzător de contemporan. Acest lucru este valabil mai ales pentru interpretările moderne ale acestei tendințe pentru decorarea interioarelor, cărora le place să încorporeze elemente ale stilului Scandi.
Piesa centrală nostalgică: raft suspendat cu mini crăciunițe colorate
Amintirile din copilărie prind viață: acest raft suspendat cu mini crăciunițe colorate în căni tematice de Crăciun este un punct central colorat care ar putea înlocui tradiționalul brad de Crăciun. Ceștile și cănile care zac de ani de zile în dulapul din bucătărie își găsesc acum o utilizare nouă, jucăușă și decorativă.
Decorațiune retro cu crăciunițe roz
Această decorațiune elegantă suspendată DIY într-un stil retro modern este o piesă atrăgătoare, care arată deosebit în camerele cu tavan înalt. Este formată din două cercuri, ramuri de conifere amestecate și crăciunițe tăiate. Sfat: Imediat după tăiere, scufundați scurt tulpinile crăciunițelor, mai întâi în apă fierbinte de aproximativ 60°C, apoi în apă rece. În eprubete umplute cu apă, acestea vor rămâne proaspete până la două săptămâni.
Proiect artizanal: Crăciuniță într-un suport retro cu dantelă
O crăciuniță roz adaugă o notă modernă acestei decorațiuni tradiționale pentru masă. Pentru a crea această piesă centrală uimitoare, veți avea nevoie de un bol vechi (pe care nu vă deranjează să puneți lipici) sau o semisferă de polistiren și un ghiveci, folie alimentară, lipici pentru lemn, un mileu din dantelă, crenguțe de salcie, ace de pin văruite, globuri de sticlă și o crăciuniță roz într-un vas asortat.
Iată cum se face:
Pasul 1: Într-un recipient, diluați lipiciul de lemn cu apă într-un raport de 1:1.
Pasul 2: Înfășurați cu grijă semisfera de polistiren sau jardiniera cu folie alimentară. Înmuiați mileurile de dantelă în amestecul de lipici și apă.
Pasul 3: Așezați mileurile peste matrița din polistiren. Lăsați să se usuce complet, apoi scoateți ușor bolul de dantelă rezultat din matriță.
Pasul 4: Așezați jardiniera în bolul de dantelă. Umpleți spațiul dintre jardinieră și marginea vasului cu globuri de sticlă și decorați cu crenguțe de salcie și ace de pin. La sfârșit, puneți crăciunița în jardinieră. Sfat: în loc de globuri de sticlă, o instalație de lumini poate umple spațiul.
Decor relaxat cu crăciunițe
Prin aspectul lor, crăciunițele creează o stare de sărbătoare și conferă căldură chiar și spațiilor cu aspect industrial urban.
Indiferent de spațiu, aspectul industrial poate fi folosit pentru a crea o atmosferă asemănătoare mansardei în orice casă. Acest stil interior casual este dominat de elemente masculine. Culorile atenuate precum gri, negru, albastru închis sau kaki sunt tipice, la fel ca și mobilierul mare, închis la culoare, din piele, pereții de cărămidă și obiectele vintage din lemn sau metal. Accesoriile precum pernele și plantele adaugă o notă de căldură acestui stil interior pe care l-am putea caracteriza ca fiind robust. Toamna și iarna, crăciunițele adaugă accente mai blânde și creează o stare de spirit plăcută în încăperi. În perioada premergătoare Crăciunului, aceste plante colorate de interior anunță, de asemenea, apropierea sezonului festiv cu bracteele lor magnifice, în formă de stea. Experții de la Stars for Europe (SfE) arată cum crăciunițele pot fi frumos expuse în casa ta în armonie cu stilul urban atât de la modă în zilele noastre.
Junglă Urbană
O atmosferă relaxată de Crăciun, cu iz de junglă - plante cu frunze exotice, pini atârnați de tavan și crăciunițe de culoare crem anunță fastuos începutul sărbătorilor de iarnă. Decorul natural, redus la doar câteva culori, face ca interiorul industrial al acestei mansarde urbane să arate primitor și familiar.
O crăciuniță atârnată liber de tavan reprezintă un element floral natural ușor de creat. Tips: Scoateți planta din ghiveci și înfășurați rădăcina în mușchi. Înfășurați cu fir auriu rădăcina învelită în mușchi și agățați-o. Udați ușor de sus. Alternativ, la fiecare câteva zile, puneți radăcinile într-un recipient cu puțină apă, astfel încât să o poată absorbi. Lăsați-le să se scurgă bine înainte de a agăța crăciunița din nou.
Stânga: Un castron cu crăciunițe crem, pepperomia, floare de ceară (Hoya linearis) și filodendron este o piesă de decor uimitoare. Decorat cu o frunză de tufiș de pâslă (Kalanchoe berharensis), conuri și ramuri de pin, aranjamentul creează o senzație regală, dar naturală.
Accente vibrante în interiorul gri-negru
Crăciunițele roșii adaugă accente îndrăznețe acestei mobile negre de bucătărie. Împreună cu lumânările și figurina în formă de ren, acestea semnalează sosirea Crăciunului. Un tufiș în zig-zag (Muehlenbeckia Astonii), echeveria, pepperomia, planta de stridii (Tradescantia spathacea) și planta cu vârf de săgeată (Syngonium podophyllum) sporesc și mai mult atmosfera confortabilă.
Mini crăciunițele pot încăpea chiar și pe un raft îngust de perete. Cu bracteele lor în formă de stea, de un roșu strălucitor, aduc culoare în încăperi iarna și creează o atmosferă vibrantă.
Piesa centrală cu crăciunițe magice pentru masa festivă
Cu câțiva pași simpli, un suport din fontă pentru opt lumânări poate fi transformat într-un display uimitor de sărbătoare. Acoperiți rădăcinile mini crăciunițelor roșii cu mușchi. Apoi aranjați crăciunițele împreună cu conuri în centrul suportului de lumânare și decorați cu ramuri de măceș și pin. Bracteele roșii și lumânările conice roșii și galbene formează un contrast izbitor cu masa neagră.
Ca plante plutitoare în pahare de vin, mini crăciunițele sunt un decor elegant pentru masă, care se realizează foarte rapid. Scoateți plantele din ghivece, apoi spălați cu atenție rădăcinile până când sistemul radicular fin este expus. La final, aranjați crăciunițele în pahare pline cu apă.
Sfat: Crăciunițelor nu le place apa în exces. Acestea ar trebui păstrate doar pentru o perioadă scurtă de timp ca plante plutitoare.
Proiect artizanal: Stand reciclat pentru crăciunițe
În aceste suporturi pentru plante realizate acasă, din scaune vechi, crăciunițele pot fi expuse într-un mod proaspăt și neconvențional. Brazii de Crăciun atârnați cu capul în jos de tavan combinați cu cactusul adaugă o notă de originalitate scenei. Aceste suporturi de plante reciclate sunt simplu de realizat și reprezintă un element de decor ideal pentru pasionații de plante, care își doresc tot mai multe în jurul lor. Veți avea nevoie de un scaun vechi de lemn, un fierăstrău, cretă, un vas de teracotă și o crăciuniță mare.
Iată cum să îl realizați: Desenați cu cretă un cerc pe scaun, asigurându-vă că diametrul acestuia este mai mic decât cel al vasului de teracotă. Tăiați cercul cu un fierăstrău. Puneți vasul de teracotă în gaură și plantați crăciunița în el. Sfat: Poziționați scaunul într-un loc unde orice scurgere de apă nu va fireprezenta o problemă. Dacă este necesar, așezați o tavă de teracotă sub scaun când udați, deoarece crăciunițelor nu le place să fie îmbibate cu apă. Asigurați-vă că ghiveciul are o gaură de drenaj.
Cadouri și idei de împachetare cu crăciunițe
Fie ca plantă de ghiveci, sau ca fir în buchete și aranjamente, crăciunița, supranumită și „Steaua Crăciunului”, cu bracteele sale vii și colorate, este des întâlnită în decorul de interior al toamnei și iernii, reprezentând totodată o decorațiune unică de Crăciun. Această minune a florilor de iarnă este des oferită și drept cadou. Varietatea culorilor și a formelor acestei plante o fac potrivită pentru orice spațiu interior. Experții de la Stars for Europe (SfE) propun mai multe idei de cadouri florale folosind crăciunița și ne arată cum putem să transformăm un cadou banal într-un cadou autentic.
Cadoul ideal - Crăciunița
Uneori mai puțin înseamnă mai mult. Când vine vorba de fire individuale de crăciunițe, nimic nu umbrește frumusețea bracteelor bogat colorate. Pentru aceste mici cadouri veți avea nevoie de borcane de sticlă cu capac. Umpleți borcanul cu apă, inserați firul de crăciuniță, și atașați crenguțe verzi pe gura borcanului cu sfoară. În doi timpi și trei mișcări avem gata un cadou unic!
Aranjament de mini stele colorate
Nu știți ce culoare să alegeți pentru aranjamentul cu crăciunițe? Atunci un aranjament vesel, de mini crăciunițe este nu doar ceea ce căutați, ci și ce aveți nevoie! Așezați flori de crăciuniță multicolore pe o farfurie sau o tavă. Opțional, puteți decora întreaga farfurie cu luminițe, conuri de brad sau globuri.
Un coș plin cu decorațiunile naturii
Fie că vă raportați la el ca la un cadou sau ca la o decorațiune deosebită pentru casa voastră - acest coșuleț decorat cu mini crăciunițe, suculente, coni, nuci, mușchi de brad, și mere formează o piesă centrală perfectă pentru lunile de toamnă și iarnă.
Împachetare de cadouri cu flori de crăciunițe
Un cadou împachetat cu drag este aproape la fel de important precum cadoul! Cu flori de crăciuniță tăiate, cadourile voastre pot fi frumos decorate pentru Crăciun.
Un cadou decorat cu dragoste și împachetat într-o bucată de material, în locul hârtiei clasice de împachetat, arată mult mai special. Materialul arată mult mai elegant spre deosebire de hârtia de împachetat și poate fi reutilizat pe o perioadă nedefinită. În Japonia, supranumitele „furoshiki” sunt folosite în masă de secole. Aceste pânze nu sunt folosite numai pentru împachetat, cât și ca plase de cumpărături, sau mici fețe de masă.
Pentru a împacheta cadourile într-o manieră sustenabilă, fără plastic sau hârtie, tot ce aveți nevoie sunt bucați decorative de material, lână colorată, foarfece, biluțe de fetru, și alte accesorii la alegere. În funcție de cadoul ce trebuie împachetat, pătrățele de material ar trebui să măsoare undeva între 70 și 100 cm lungime.
Cum se face?
Pasul 1: Întindeți materialul astfel încât un colț este îndreptat în sus și unul în jos, apoi puneți cadoul în mijloc.
Pasul 2: Împăturiți colțul din stânga și cel din dreapta, aducându-le în mijloc, și legați-le împreună într-un nod.
Pasul 3: Acum faceți un nod, din celelalte 2 colțuri ale materialului, în mijloc.
Pasul 4: Finalmente, decorați cadoul proaspăt împachetat după placul vostru, cu ciucuri din lână sau biluțe din fetru.
Bine de știut: Există o varietate de moduri de împăturire și înnodare. Pe care dintre ele să le folosiți depinde numai de efectul vizual dorit și de obiectul pe care îl împachetați. Pentru a învăța arta împachetării, veți avea nevoie de puțin exercițiu si îndemânare. Puteți găsi o multitudine de instrucțiuni online cu sfaturi și trucuri pe această temă.
Încheie anul cu un cadou
În ultimele săptămâni ale anului există mereu multe ocazii de a oferi cadouri. Pe lângă zilele de naștere și alte sărbători obișnuite, există și diverse întâlniri, petreceri de Crăciun și alte obligații sociale. O zi importantă pentru iubitorii de plante este Ziua Crăciuniței celebrată pe 12 decembrie. Data are legătură cu Joel Roberts Poinsett, primul ambasador al Statelor Unite în Mexic. Poinsett a fost cel care a adus planta din Mexic în SUA, în anul 1828. Acolo i s-a dat numele de „poinsettia”, în 1936, în memoria celui care a descoperit-o. După moartea lui Poinsett pe 12 decembrie 1851, Congresul American a declarat ziua morții lui drept Ziua Poinsettiei în 1852. În această zi, americanii își oferă crăciunițe, reecunoscute și sub denumirea de Stelele Crăciunului.
Stars for Europe
Stars for Europe (SfE) este o inițiativă de marketing fondată de crescătorii europeni de crăciunițe Dümmen Orange, Selecta One, Beekenkamp și Syngenta Flowers. Inițiativa a început în anul 2000 cu scopul de a promova și de a asigura vânzările de crăciunițe pe termen lung în Europa. Activitățile SfE se desfășoară în prezent în 22 de țări europene. În perioada 2021-2024, SfE este susținută de programul UE „Stars Unite Europe” în șapte țări: Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Polonia, Spania, Spania și Suedia.
Află mai multe
Pentru mai multe detalii despre Stars for Europe și pentru a avea acces la baza sa de informații, imagini, sfaturi și conținut puteți accesa https://www.starsuniteeurope.eu/ro/.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară