Stare de deprimare sau depresie
Depresia nu trebuie confundată cu deprimarea, care este temporară. Este adevărat că simptomele celor două afecțiuni pot fi uneori similare, de exemplu, o stare de tristețe sau tulburări de somn, dar durata lor este un bun diferențiator. Prin urmare, este normal, din când în când, să treci prin perioade de melancolie, tristeţe ori oboseală, să ai gânduri negre, să suferi de uşoare insomnii sau să te simţi lipsit de motivare. Sunt experienţe umane obişnuite, atât timp cât nu se întind pe tot parcursul zilei, pentru mai mult de două săptămâni.
Cauzele depresiei
În ceea ce privește depresia, cauzele sunt diverse, de la factori biologici și psihologici la cei de mediu social sau familial. Cunoașterea acestora este un prim pas în combaterea eficientă a problemei. Din punct de vedere biologic, specialiștii nu au stabilit cu exactitate ce provoacă depresia, una dintre principalele teorii fiind aceea că este rezultatul dezechilibrului unor compuși prezenți în mod natural în creier și măduva spinării, neurotransmițători, precum serotonina.
Între factorii psihologici se numără evenimente externe care sunt înțelese diferit de fiecare, în funcție de modul de a gândi. De exemplu, o educație strictă, dominată de critici și comentarii dăunătoare, poate influenţa negativ felul în care sunt percepute experienţele de viaţă.
Depresia poate fi declanșată și de situații de viață foarte stresante sau de alți factori de mediu, precum moartea unei persoane dragi, o mutare, un divorț, dificultăți financiare, pierderea unui loc de muncă, diverse conflicte, stres, probleme de sănătate etc.
Principalele manifestări
În timpul unei stări depresive, persoana respectivă va manifesta cel puțin două dintre aceste simptome: o tristețe intensă și de durată, în cea mai mare parte a zilei și pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, se poate manifesta o pierdere a interesului pentru activitățile cotidiene și pentru pasiunile obișnuite. Oboseala severă, care nu trece cu un somn bun sau o perioadă de odihnă, poate semnala o astfel de tulburare. Starea de iritabilitate și alte schimbări de dispoziție, o părere proastă despre propria persoană, un sentiment de vină excesiv și nejustificat, tulburările de concentrare și atenție, scăderea libidoului, pierderea sau creșterea în greutate, de asemenea gândurile de sinucidere se mai numără printre simptome.
Tipuri de depresie
Există mai multe tipuri de depresie, iar evoluţia acestora este diferită. Simptomele pot varia din punct de vedere al numărului, intensităţii și al momentului în care apar. Din acest motiv, sunt necesare abordări şi tratamente diferite, stabilite de un specialist după ce acesta va identifica cu exactitate problema. Principalele tipuri de depresie sunt următoarele:
- Episodul depresiv ține mai mult de două săptămâni, persoana este obosită, tristă, suferă de tulburări de atenție, de somn, de apetit, de gânduri negre.
- Depresia sezonieră este cauzată de scăderea nivelului luminii naturale și se poate manifesta de la sfârșitul toamnei până în primăvară.
- Depresia postpartum le poate afecta pe mame imediat sau la câteva săptămâni după naștere.
- Depresia reactivă este cea care se poate instala după un șoc, precum un deces sau divorț.
- Depresia mascată este aceea în care organismul exprimă suferință prin tulburări fizice, ca diverse tipuri de dureri, uneori asociate cu simptome ale depresiei clasice.
- Depresia cronică se caracterizează prin apariția repetată a episoadelor depresive, cu perioade de remisie.
Uneori, depresia este foarte dificil de identificat, deoarece persoanele care suferă nu prezintă simptome clasice și pot părea fericite la suprafață, dar în realitate resimt o durere profundă în interior.
Cum se stabilește diagnosticul
Luate fiecare în parte, aceste simptome nu înseamnă neapărat că persoana respectivă suferă de depresie, ele urmând să fie analizate de un specialist. Diagnosticul se pune atunci când episodul durează mai mult de două săptămâni, iar persoana se simte tristă, fără speranță sau și-a pierdut interesul aproape permanent. Această stare de suferință profundă este asociată cu multe alte simptome descrise anterior.
Cum poți combate depresia
Depresia este o tulburare care necesită ajutor de specialitate. Medicul psiholog sau psihiatru, după caz, este cel care poate prescrie un tratament medicamentos, diverse suplimente alimentare, dar și să îți ofere recomandări privind stilul de viață.
Există însă și numeroase alte metode pe care le poți folosi în paralel:
- Stimularea nivelului de dopamină, pentru a sporirea stimei de sine, prin diverse activități fizice, de la treburi casnice la grădinărit și sport, inclusiv o simplă plimbare, de preferat în locuri frecventate de oameni.
- Adoptarea unei alimentații care să susțină sănătatea mintală, cu mese ușoare, cu multe legume, pește gras pentru acizii grași Omega 3, produse bogate în calciu, precum lactatele și leguminoasele, și în magneziu, ca alune și migdale.
- Soarele și lumina pot combate depresia. Soarele te ajută să sintetizezi vitamina D, esențială pentru sănătatea psihică. Lipsa de lumină poate reduce nivelul de neurotransmițători, precum serotonina și dopamina. În anotimpul rece, când lumina naturală nu este suficientă, profită de orice zi cu soare. De asemenea, pot fi folosite diverse lămpi de terapie cu lumină.
Depresia poate avea consecințe grave asupra stării emoționale, vieții sociale, profesionale și a altor domenii importante. De aceea, dacă suspectezi că suferi de depresie, este recomandat să ceri ajutorul medicului, lucru valabil și dacă cineva apropiat trece printr-o astfel de problemă.
Sursă foto: Photo by Kat Jayne from Pexels
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară