Cum s-a născut ideea unui astfel de atelier și ce anume vă inspiră să faceți aceste ii? Care sunt cele mai multe surse de inspirație?
“Un atelier de croitorie a fost pasiunea și dorința mea dintotdeauna. Doar că, mult timp nu am avut curajul de a-mi urma visul. Dar a venit un moment când lucrurile s-au așezat frumos și au prins aceasta formă. Breaza este unul dintre cele mai importante centre de broderie din țară, iar eu l-am găsit adormit. Mi-a facut plăcere să redescopar modelele vechi, să le reproduc și să le arăt lumii. Atelierul merge în mai multe direcții, cea de artă populară, cercetare și reproducerea modelelor vechi, precum și partea modernistă de design vestimentar cu influențe tradiționale.”
Iile sunt piese care ne amintesc de perioade de referință, de perioadele când bunicile noastre coseau foarte multe ii și le purtau cu mândrie. De ce ar trebui să purtăm și noi, la rândul nostru, ia românească?
“ IA este o piesă vestimentară emblematică, creată de geniul femeilor artizan, astfel încât să reziste timpului. Avem multe motive pentru care trebuie să ducem istoria mai departe: pentru că sunt piese vestimentare prețioase și muncite, făcute în totalitate manual, unice în întreaga lume. Valoarea lor nu se pierde în timp, dimpotrivă, aceasta crește cu fiecare an. În aceste bluze stă energia străbunelor noastre, dorințele și aspiratiile lor, bunătatea și mândria. Noi, la rândul nostrum, trebuie să le mulțumim pentru comoara de cunoaștere primită.”
Ce materiale folosiți? Ce fel de ață folosiți pentru ralizarea lor? Știu că se folosește foarte des ața de mătase.
“Iile de Breaza se lucrează pe pânză topită din bumbac 100% și se brodează cu fir de mouline (bumbac mercerizat) sau mătase.”
Care este specificul unei ii de Breaza, ce anume are ea special și câte modele cunoașteți ( le puteți enumera, vă rog?)
“Specificul este finețea pânzei și a broderiei. Doar Breaza folosește pânza topită cu o transparență discretă. Este brodată fin cu mătase și îi dă o eleganță de neegalat. Sunt multe modele care se găsesc doar în această zonă a țării. Eu le-am păstrat denumirile populare, așa cum le-am învățat de la bunica: Creasta Cocoșului, Roate, Suveicuța, Steaua Boantă, Bătrânelul, Mușetelul etc. “
În cât timp se coase o ie ( știu că depinde de cât de elaborată este cusătura...)
“Pentru ca o ie să fie gata, este nevoie de minim 30 zile în funcție de compexitatea modelulul. Pentru iile bătute, cusute la un fir,este nevoie și de jumătate de an.”
Ia este un obiect vestimentar aparte, național, extrem de valoros... Sunt femeile din România interesate să poarte ia românească? Care este feedback-ul lor atunci când îmbracă o ie cusută de Anda Mănescu?
“Da, ia a revenit în actualitate, femeile sunt mândre să le poarte și le ințeleg valoarea. Primesc multe poze și felicitări de la cliente fericite de alegerea făcută.”
Cum credeți că ar trebui purtată o ie? În ce împrejurări, în ce context?
“Am observant că o ie este ușor de purtat oricând și este foarte versatilă. Poate fi asortată la orice, de la blugi până la tinute elegante de seară. Așadar, e bine să o avem în șifonier.”
Care sunt cele mai prețiose sau cele mai scumpe modele de ii pe care le aveți în atelierul dvs.?
“Modelele cele mai prețioase sunt cele mai greu de realizat. Avem modelele inspirate de Regina Maria: Ajurul Regal și Steaua Reginei. Unele reproduceri care nu le-a mai facut nimeni, ajung la prețuri mai mari.”
Unde vindeți? Aveți și cumpărători din străintătate?
“Clienții sunt atât din țară, cât și străinătate.
Avem magazinul în orașul Breaza, str. Republicii, nr 57, judet Prahova, și magazinul online www.iibreaza.ro
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri