Invitat în emisiunea „Alături de tine” de la A7TV, avocatul Gheorghe Piperea ridică o întrebare foarte interesantă: dacă vom ajunge să înlocuim integral avocații, care va fi următorul pas? Înlocuim oamenii judecători, șoferi, educatoare, medici și cercetători științifici?
O problemă gravă ce ar putea rezulta din înlocuirea gândirii umane din procesele judiciare este că un robot vede totul în alb-negru, nu distinge nuanțele, nu compară normalul cu non-normal sau raționalul cu iraționalul.
De asemenea, un robot nu se poate sesiza în privința unei nedreptăți pentru a da în judecată partea care înfăptuiește neregula. Vorbind despre contractele SMART, acestea nu mai pot fi adaptate persoanei respective, nu mai sunt flexibile. Dacă într-un astfel de contract există clauze abuzive, clauze comerciale incorecte ale comercianților, nu le poți elimina, argumentează avocatul Gh. Piperea.
Toți inventatorii pretind sau își imaginează că, atunci când creează astfel de roboți, ajută oamenii, le fac viața mai ușoară. Ironia este că ceea ce reușesc este să îndepărteze oamenii unii de alții și să scoată din ecuație umanul, înlocuindu-l cu roboți.
Trăim ultimele zile ale meseriilor umane, așa cum le știm? Ne îndreptăm spre un viitor al roboților? Va fi acesta un viitor mai bun decât viitorul oamenilor? Înlocuim doar unii oameni, iar pe alții nu? Cum alegem pe care oameni trebuie să îi înlocuim? Cine decide?
Cum vor arăta clădirile de birouri, băncile sau clădirile istorice de o frumusețe nemaipomenită atunci când funcționari-roboți, corporatiști-roboți sau curatori-roboți alergând pe holuri, vor lua locul zâmbetelor, discuțiilor aprinse sau fotografilor pasionați ce se pierd printre cotloanele acestor clădiri-monument?
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri