O alimentație sănătoasă și practicarea cu regularitate a activităților fizice pot reduce riscul de boli cardiovasculare și infarct, care au printre cauze și un nivel crescut al colesterolului rău. Iată de ce aspecte trebuie să ții cont dacă suferi de o astfel de tulburare.
Redu aportul total de grăsimi
Aportul total de grăsimi nu trebuie să depășească 30-35% din caloriile zilnice. Grăsimile, în special acizii grași saturați, contribuie la creșterea colesterolului „rău”, iar acestea se găsesc cel mai adesea în produse de origine animală (carne, ouă, brânză, lapte integral, unt), de patiserie, procesate, precum fursecurile sau mesele gata preparate. În schimb, acizii grași nesaturați permit reducerea colesterolului total și a celui rău. Aceștia sunt furnizați de uleiuri vegetale obținute din acestea, cu excepția celor de palmier și cocos, fructe oleaginoase, pește gras.
Apelează la remediile oferite de natură
Deși un nivel anormal al colesterolului este o problemă medicală, pe lângă tratamentele prescrise eventual de medic, poți folosi câteva remedii din natură. Usturoi, lemn-dulce, tarate de psyllium, ghimbir și curcuma, toate acestea pot fi folosite pentru scăderea nivelului de colesterol din organism.
Micul dejun „anticolesterol”
Multe persoane care au această problemă sunt tentate să renunțe la mese, mai ales la micul dejun. Prima masă a zilei este însă importantă pentru echilibrarea corpului după o noapte de repaus alimentar. Include în retete mic dejun alimente bogate în fibre, precum cerealele integrale, amestecate cu fructe proaspete, creme tartinabile vegane în loc de unt și o cantitate mică de brânzeturi, precum cele de capră. Poți mânca ouă la micul dejun, pentru a crește colesterolul bun și a stimula sistemul imunitar. Nu în ultimul rând, ceaiul verde hidratează organismul și te ajută să combați problemele legate de nivelul crescut al colesterolului.
Consumă multe fructe și legume
Indiferent că sunt proaspete, la conservă sau congelate, fructele și legumele trebuie să fie consumate din abundență. Mănâncă cel puțin două porții de legume crude, inclusiv verzi, în fiecare zi și minimum două fructe proaspete.
Renunță la fumat și limitează consumul de alcool
Acestea sunt sfaturi care pot ajuta în general la ameliorarea stilului de viață, implicit la scăderea nivelului colesterolului rău. Alcoolul promovează o creștere a trigliceridelor, care sunt compuși lipidici separați de colesterol, benefici dacă sunt într-un nivel normal, dar periculoși pentru sistemul cardiac dacă sunt în exces.
Fă sport regulat
Plimbări în ritm alert, ciclism, înot, sporturi ușoare care necesită puține investiții – toate sunt benefice. Încearcă să faci mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi. În caz de supraponderalitate, este recomandată scăderea în greutate. Chiar și câteva kilograme în minus pot ajuta la corectarea nivelului colesterolului.
Limitează consumul de sare
Nu mai pune solnița pe masă și evită consumul regulat de alimente bogate în sare. Citește cu atenție etichetele, care oferă informații valoroase despre tipul și cantitatea de grăsimi (colesterolul este o grăsime) și sare din alimentele vândute în magazine.
Monitorizează-ți tensiunea arterială
Hipertensiunea și hipercolesterolemia cresc riscul de boli cardiace. Astfel, este important să îți monitorizezi în mod regulat tensiunea arterială, pentru a nu agrava factorii de risc.
O dietă echilibrată este prima măsură pe care poți să o iei în cazul excesului de colesterol, mai ales a celui rău. În multe cazuri, aceasta permite evitarea tratamentului medicamentos și reducerea riscului de maladii cardiovasculare.
Sursă foto: De la Julia Sudnitskaya /Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate