Dr. Robert Anthony: A-i mulțumi pe alții conduce la blocaj psihologic, iar a nu-i ierta vă poate distruge
Robert Anthony este doctor în psihologie comportamenală, dar și trainer în strategii de business și performanța personală și specialist în hipnoterapie. Este autorul a peste 15 cărți, iar ideile și învățăturile sale reprezintă o sursă de inspirație și de motivație pentru oamenii din lumea întreagă, ajutându-ne să ne îmbunătățim și să ne schimbăm viețile în bine. Printre cărțile sale cele mai cunoscute se numără “Dincolo de gândirea pozitivă” (pe care o și recomand cu drag), “Secretul succesului. Încrederea totală în tine" sau ”Cum imposibilul devine posibil”.
Vă invităm un fragment extrem de valoros din cartea “Dincolo de gândirea pozitivă” care ne îndeamnă să fim noi înșine și să ne asumăm acest lucru căci vocea interioară este cea mai bună călăuză a noastră, dar și să îi iertăm pe ceilalți, căci astfel ne eliberăm pe noi înșine și putem atrage în viața noastră lucrurile frumoase pe care ni le dorim.
A-i mulțumi pe alții conduce la blocaj psihologic
"Cu vreo 700 de ani în urmă, un mare învățător, încărcat de ani și de onoruri, era pe moarte. Elevii și discipolii l-au întrebat dacă îi este frica de moarte. “Da, îmi este frică să-mi întâlnesc Creatorul.” “Dar de ce?” Ați trăit o viață exemplară, ne-ați condus afară din pustiu, asemeni lui Moise, ne-ați judecat cu înțelepciune, precum Solomon” – i-au spus discipolii. Atunci învățătorul le-a răspuns cu blândețe: “Când îmi voi întâlni Creatorul, El nu o să mă întrebe dacă am fost precum Moise sau Solomon, ci mă va întreba: Ai fost tu însuți?”
Această poveste ne arată că, de-a lungul timpului, oamenii s-au străduit să fie ei înșiși. De ce continuăm să facem eforturi în această direcție? Aceste eforturi sunt motivate de nevoia noastră de a-i mulțumi pe alții. Asumându-vă propriul destin, cu siguranță veți supăra pe cineva – șeful, soțul/soția, părinții, copiii voștri. La început, asumându-vă propriul destin e posibil să vă simțiți singuri, să aveți senzația că toată lumea este împotriva voastră. Însă voi trebuie să trăiți în conformitate cu propria imagine.
(…..)
Eliberați-i pe toți, inclusiv pe voi
Mulți oameni nu vor să-i ierte pe alții. Ei spun lucruri de genul: “De ce să-i cruț după tot ce mi-au făcut?” Inamicul este întotdeauna cineva despre care noi credem că ne poate face rău sau poate să ne deposedeze de ceva, dar adevărul este că nimeni nu ne poate face rău. Oamenii ne fac rău prin noi înșine. De fapt, ei nu ne fac deloc rău. Noi le dăm instrucțiuni despre cum să ne trateze, el nu fac decât să le urmeze.
Foto: Jacob_09 /ShutterstockHotărâți-vă să renunțați chiar acum la toate resentimentele, altfel vă vor distruge. “Da”, veți spune, “sunt de acord cu dumneavoastră, dar dumneavoastră nu cunoașteți circumstanțele în cazul meu. Oamenii aceștia chiar mi-au făcut rău. Poate am să renunț la resentimente cândva, dar deocamdată mi-e imposibil.” Trebuie să înțelegeți că prin acest tip de mentalitate vă faceți rău și vă distrugeți mai mult pe voi decât pe cel la adresa căruia aveți resentimentel.
Concentrați-vă atenția asupra următoarei idei: nu puteți fi bogați dacă aveți resentimente față de oamenii bogați. Nu puteți să aveți succes dacă îi disprețuiți pe cei care au succes. Nu puteți fi fericiți dacă va displac oamenii fericiți. Lucrurile pe care le disprețuiți sunt de fapt cele care vă lipsesc. E valabil și în cazul vindecării. Nu puteți să vă vindecați dacă aveți resentimente față de cineva, fiindcă resentimentele vă slăbesc sistemul imunitat și efectiv văcauzați propria boală.
Țineți minte: indiferent față de cine ați manifesta resentimente, de fapt aveți resentimente față de noi înșivă, pentru că suntem cu toții o singură ființă. În loc să aveți resentimente împotriva celor căare au ceea ce voi nu aveți sau fac ceea ce voi nu sunteți capabili să faceți, acordați-vă timp să învățați de la acești oameni. Lăsați-i să vă fie dascăli. Fiți în compania maeștrilor. Fiți cu oameni care știu cum funcționează viața. Admirați-i, recunoașteți-le meritele și sprijiniți-i în a avea ceea ce au. Procedând astfel, de fapt vă ajutați pe voi înșivă în a avea ceea ce vă doriți."
Autor: Dr. Robert Anthony
Sursa: ~ fragment din cartea "Dincolo de gândirea pozitivă"
Foto homepage: Sanja Karin Music /Shutterstock
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice