IN ACEST ARTICOL:
Spiritul de comunitate, naturalețea și tradițiile pot facilita turismul rural al zonei.

Comunicat de presă

Asociația pentru Promovarea Văii Șomuzului s-a constituit oficial recent, în localitatea Dolheștii Mici din comuna Dolhești (județul Suceava), și are ca obiectiv principal susținerea potențialului în turism rural, agroturism și turism cultural al ținutului Văii Șomuzului din sudul județului Suceava.

Asociaţia a încheiat deja parteneriate cu mai multe asociaţii şi fundaţii care promovează turismul şi care ar putea sprijini proiectul "Turist în Dolheşti".

Workshop-ul tematic a reunit reprezentanţi ai industriei turismului, ai autorităţilor locale, antreprenori locali, consultanţi în marketing, consultanţi în scriere şi implementare de proiecte de la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est Piatra Neamţ, reprezentanți ai presei locale și centrale, specialişti în gastronomie, în tradiţii şi meşteşuguri, reprezentanţi de seamă ai comunităţii sau ai altor comunități din Nord-Estul Moldovei.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Fundația Lavazza își reafirmă angajamentul de a oferi un viitor prosper comunităților producătoare de cafea Un cabinet de avocat din Iași vă va ajuta să înființați o societate în deplină legalitate! Notorious Stories a aniversat 4 ani de la înființare într-o atmosferă plină de eleganță și rafinament

Temele abordate pe parcursul atelierului s-au referit la definirea și prezentarea potenţialului de turism rural al zonei Dolheşti – Valea Șomuzului - Fălticeni, identificarea oportunităţilor de dezvoltare sustenabilă și a celor mai viabile căi de finanţare regională la momentul actual, inspirația oferită de modelele de bune practici din programe similare. Turiștii pot fi atrași să se integreze în comunitatea din Dolhești, care prin spiritul său de unitate, prin autenticitate și tradiții, precum și prin atelierele meșteșugărești sau gastronomice propuse facilitează astfel de întâlniri.,

"Vrem să clădim ceva ce nu a fost împământenit aici, să coasem o ie mândră și făloasă. Pânza e satul, locurile, iar oamenii sunt acele și ața cu care coasem ia. Pentru ca ea să fie frumoasă, are nevoie de meșteșugari. Vrem să ne focusăm pe turismul în mediul rural, să aducem, astfel, turişti în zona noastră. Prin acţiunile acestea, noi vrem să îi convingem pe oaspeţii noştri de ce frumuseţi şi valori avem. În primul rând avem oameni, oameni deschişi, prietenoşi, care comunică, avem multă tradiţie, avem meşteşugari, avem istorie, avem gastronomie. E o emulaţie în sat. Sunt unii care nu pot să îşi pună casa la dispoziţie pentru că nu au spaţiu, dar ajută cu gătitul, cu orice. Cel puţin jumătate din sat este implicat. Un gând bun e o cărămidă la proiect, treptat oamenii se vor implica și mai mult", declară Mirela Nechita, președintele Asociaţiei pentru Promovarea Văii Şomuzului și inițiatoarea proiectului "Turist în Dolheşti".

Rezultatele proiectului Autism Voice Line & House for Ukraine în doi ani de activitate L`Oréal Groupe şi Prada au semnat un acord privind produsele de înfrumuseţare de lux ale brandului Miu Miu Rugăciunea pentru bolnavi - Ghid spiritual pentru vindecarea miraculoasă

Roxana Pintilescu, Directorul Centrului Regional de Studii al Agenției pentru Dezvoltare regională Nord-Est (ADRNE) - instituție care implementează política de dezvoltare regională din regiunea Nord-Est (formată din cele 6 județe, Neamț, Suceava, Iași, Botoșani, Bacău și Vaslui) salută inițiativa de punere în valoare a unei zone destul de puțin promovate. "Valea Șomuzului este un giuvaer care trebuie arătat lumii. Este o inițiativă voluntară care presupune foarte mult efort, dar va avea succes tocmai pentru că vine din suflet. Vă recomand să elaborați o strategie de dezvoltare și promovare a acestei zone, cu un plan de acțiune care să se adreseze priorităților pe care vi le-ați stabilit, prin proiecte concrete care să coaguleze ideile ambițioase pe care le-ați enunțat în aceste zile aici la Dolhești. Pentru punerea lor în practică puteți să accesați diferite surse de finanțare, de exemplu

pentru dezvoltarea infrastructurii necesare turismului rural. Puteți accesa programe neguvernamentale sau europene pentru proiecte culturale, cum ar fi sau Mecanismul Norvegian. Vă putem ajuta cu recomandări în acest sens pentru identificarea celei mai potrivite surse de finanțare pentru proiectele dumneavoastră. În perioada imediat următoare vă putem sprijini concret prin programe pilot de dezvoltare a resurselor umane care sunt implicate în activitățile turistice din Valea Șomuzului, a antreprenorilor care se pot promova fructificând oportunitățile patrimoniului cultural, a ghizilor locali, a celor care promovează turismul rural din zonă, pe teme de marketing online și competențe digitale. Avem în acest sens iî implementare două proiecte cu parteneri din mai multe țări europene, și Your Local Guide, în care vom implica Asociația Valea Șomuzului ca beneficiar direct al programelor de instruire pe care le-am dezvoltat ".

Tur-operatorul internațional Join UP! lansează în România vacanțe de vară de la 175 de euro și zboruri directe din 10 orașe din România Tot mai multe cupluri din România aleg Praga pentru fertilizarea in vitro cu ovocite donate proaspete Controlul greutății corporale are un rol esential în tratamentul diabetul zaharat de tip 2

Reprezentantul agenției de turism "Hello Bucovina Travel & Tours", Ciprian Șlemco, este convins că orice sat românesc poate fi pus pe harta turismului european și chiar mondial. "În Moldova secretă – marea Moldovă a lui Ștefan, de la Iași la Chișinău și Vaslui-, descoperim viața omului autentic și simbolurile creștine ale comunității locale. Trebuie scos în valoare ceea ce își dorește turistul. Din experiența mea, turiștii apreciază casele tradiționale (lut), dar și faptul că putem vedea oamenii prinși în activitate. România nu are o structură funcțională de promovare a turismului, de aceea trebuie să ne bazăm pe noi. Atitudinea voastră să rămână la fel, vă îndemn să ne ținem felul nostru de a fi, naturalețea în a transmite un mesaj atrage turistul. Ea se simte mai mult decât vizualul, iar turișii sunt încântați, ei caută experiențe. Lucrul nevăzut, care nouă ni se pare insignifiant, lor le place. Îndrăzniți, se poate! Eu văd în Dolhești satul autentic moldovenesc, parte a unei Românii a interiorului, în care biserica este foarte importantă, în sânul celei mai consistente comunități creștine".

Accesarea puterii interioare: Forța infinită dăruită de Dumnezeu Dumnezeu are un plan mare pentru tine! Ai încredere în drumul care ți-a fost pregătit Femeile antreprenor pot câștiga sesiuni de mentorat, coaching și granturi  de 10.000 euro în cadrul programului She`s Next, lansat de ING Bank și Visa, în parteneriat cu Impact Hub Bucharest

În vara acestui an, la Dolheşti Mici a fost organizată o tabără de vară, iar pentru anul viitor au fost demarate discuții pentru a putea aduce în vacanţă primii studenţi americani.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri