22 Iunie 2012 publicat în Lifestyle 77 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Ii invitam pe toti cei care vor sa mai pastreze in sufletele lor un strop de magie si de miraculos sa citeasca despre semnificatiile, traditiile si obiceiurile legate de sarbatoarea Sanzienelor.

In ziua de 24 iunie este celebrata una din cele mai frumoase, exuberante si intuitive sarbatori ale verii, o sarbatoare populara ce coincide cu sarbatoarea crestina a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Pornind de la cultul solar, sarbatoarea de Sanziene marcheaza solstitiul de vara. Sarbatoarea este asociata cu lumina, cu focul si soarele, cu sacrul si profanul, cu cerul si pamantul, cu viata insasi. De Sanziene, se spune ca vazduhurile freamata. De Sanziene, se celebreaza de fapt conectarea cu natura si cu viata, cu spiritul intuitiv romanesc, cu miraculosul insusi si atemporalul. Ii invitam pe toti cei care vor sa mai pastreze in sufletele lor un strop de magie si de miraculos sa citeasca despre semnificatiile, traditiile si obiceiurile legate de sarbatoarea Sanzienelor.

Cerurile se deschid pentru cei care stiu cum sa le priveasca…

In noaptea de Sanziene (23 spre 24 iunie) flacaii merg prin sat purtand faclii aprinse, rotindu-le similar miscarii soarelui pe cer. Focuri se aprind si in sate pentru a tine raul deoparte si a alunga spiritele malefice, dar si pentru a asigura protectie si purificare. Noaptea dinspre 23 spre 24 iunie este cu siguranta una magica. "Unii spun ca in noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile. Probabil ca se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca..." (Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene)

Cu mic si mare, pe vremuri se obisnuia ca intreg satul sa ia parte la culegerea florilor de sanziene. In plus, odata cu sarbatoarea Sanzienelor se da startul culegerii tuturor plantelor tamaduitoare. "Du-te soare, vino luna, Sanzienele imbuna,/ Sa le creasca floarea floare,/ Galbena, mirositoare,/ Fetele sa o adune,/ Sa le prinda in cunune"… In noaptea si ziua sarbatorii, Sanzienele, zane de factura pozitiva din arhaicul romanesc, cunoscute si sub numele de Imparatesele, Ienele Sanzienele, Reginele Holdelor, Zanele sau Dragaicele, umplu vazduhul, prinzandu-se in hore maiestre si cantand cu glasuri nemaiauzite.

Foto: By Alica in Wonderland /Shutterstock

Sanzienele, preotesele Soarelui, ale Frumusetii si ale Iubirii

Aceste fiinte mitice sunt de o frumusete nemaintalnita, au puteri aparte si sunt extrem de indragite de muritori. Ele aduc rodnicie pamantului, tin grindina la distanta, investesc plantele cu putere de leac si graul cu bob, ocrotesc copiii si ii feresc de boli, fiind totodata protectoarele femeilor insarcinate si a fecioarelor. Uneori, aceste frumoase preotese ale soarelui lasa in urma lor un parfum floral. Unii spun ca florile emana un miros mai puternic si mai pregnant atunci cand ele sunt in preajma...

Ca toate fiintele sensibile, Sanzienele sunt si capricioase. Daca nu li se acorda cinstea care li se cuvine, Sanzienele se supara si pedepsesc cu ‘lantul Sanzienelor’, aducand in vazduh, acolo unde sunt stapane, vijelii si grindine. Aduc pedeapsa si pe pamant, acolo unde se coboara ocazional, lipsindu-l de rod si de leac. Totodata, Sanzienele pot pedepsi femeile maritate care nu le cinstesc prin infertilitate.

Adesea, Sanzienele sunt reprezentate ca dansand in mijlocul pajistilor sau la marginile padurilor si purtand rochii diafane si stravezii, ce lasa sa se intrevada frumusetea alba a pielii. Alteori, aceste spirite ale naturii sunt infatisate dansand goale. Muritorilor de rand le este interzis sa le priveasca in aceste momente sau sa le asculte cantarile. Cei care indraznesc insa sa traga cu ochiul sunt pedepsiti de catre Dragaice. Fie li se ia glasul si raman muti, fie li se ia vederea, fie li se iau mintile si raman prostiti, fie trupul le ramane damblagit. 

Foto: By Everett Collection /Shutterstock

Citeste continuarea pe pagina urmatoare >>> 


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri