57% dintre romanii fumatori au declarat ca vor sa renunte la fumat, dar nu stiu ce ar trebui sa faca pentru a scapa definitiv de aceasta dependenta, reiese din Raportul de Cercetare Cantitativa realizat de ISRA Center Marketing Research, in care s-a urmarit perceptia romanilor asupra fumatului.
Conform aceluiasi raport, aproximativ 2 din 3 romanii fumatori cu varste cuprinse intre 35 si 44 de ani vor sa se lase de fumat, iar dintre cei care au incercat sa renunte, 55% sunt deja la cea de-a 3-a tentativa esuata pentru ca nu stiu ce ar trebui sa faca pentru a renunta. Dintre cei care au incercat sa renunte definitiv la fumat, 78% au declarat ca nu au facut nimic concret in acest sens. Doar 6% dintre respondenti au apelat la medic pentru a renunta la dependenta de fumat in contextul in care 51% dintre fumatorii romani cred ca medicul reprezinta cea mai credibila sursa de informatii cand vine vorba de renuntare la fumat.
„Poate cel mai grav fenomen este ca tabagismul cronic nu este nici pe departe perceput ca o boala. Fumatorii activi, dar si cei pasivi, nu sunt constienti de riscurile asupra sanatatii lor, se complac in aceasta dependenta si reactioneaza defensiv doar atunci cand se confruta cu o problema de sanatate reala. Riscul de imbolnavire creste exponential o data cu numarul de zile in care se fumeaza si cu numarul de tigari fumate. Pe de alta parte, din prima zi in care renuntam la fumat, scade si riscul de imbolnavire si creste speranta de viata”, a declarat Prof. Dr. Dumitru Mihaltan, Presedintele Societatii Romane de Pneumologie si a RPFR - Reteaua pentru Prevenirea Fumatului in Romania „Studiul dovedeste cat de dezorientati sunt pacientii romani dependenti de fumat. Vor sa interupa, au multe incercari in care se bazeaza doar pe auto-control iar esecurile dovedesc ca au nevoie de suport medical avizat”, a adaugat Prof. Dr. Mihaltan.
Conform aceluiasi studiu, romanii care se gandesc sa renunte la fumat, considera drept principal motiv costul tigarilor, in procent de 32% si secundar, in proportie de 31% motivele de sanatate. In schimb, romanii fumatori care nu s-au gandit niciodata sa renunte la fumat, ar renunta, in proportie de 48%, din motive de sanatate si doar de 12% din lipsa banilor. 45% dintre locuitorii Romaniei, la nivel urban cu varsta 18+, fumeaza cel putin 5 tigari pe zi. Procentul nefumatorilor este de 55% din total esantion, dintre care aproximativ 70% afirma ca nu au fumat niciodata. Aproximativ jumatate dintre fumatori consuma mai putin de 1 pachet de tigari pe zi. in medie, fumatorii platesc pe zi pentru tigari 7.4 RON.
Cu toate ca fumatul este perceput de catre majoritatea fumatorilor drept un obicei placut, principala consecinta a fumatului in Romania este cancerul pulmonar, intr-o proportie covarsitoare de 31%. Medicul si farmacistul raman cele mai credibile surse de informare cu privire la sanatate pentru majoritatea fumatorilor.
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice