Dacă întreaga familie adoră să schieze sau dacă este primul an în care veți încerca un sport de iarnă, te invităm să citești în continuare și să afli din ce este compus un echipament de schi.
Este important ca hainele să fie cât mai confortabile. Acest lucru înseamnă să alegi articole vestimentare special realizate pentru sporturi de iarnă. Acestea nu sunt voluminoase, ceea ce permite mișcarea în voie și ajută corpul să își regleze temperatura după necesități. Este important ca pe pârtia de schi să eviți purtarea unor accesorii de tip fular sau eșarfă, care se pot agăța foarte ușor.
Stratul de bază
Secretul pentru a putea purta îmbrăcăminte lejeră este alegerea unui strat de bază format din lenjerie de corp și pantaloni. În ceea ce privește partea inferioară a corpului, chiar dacă vei alege pantaloni de ski calitativi, nu înseamnă că nu ai nevoie și de o altă pereche pe dedesubt, pentru a spori gradul de confort.
Stratul de bază trebuie să fie mulat pe corp și realizat din materiale cu efect termic, izolant, respirabil și cu uscare rapidă. Recomandarea este să eviți articolele vestimentare din bumbac, deoarece rețin transpirația și se usucă foarte greu. Din stratul de bază fac parte și șosetele de schi, ce îndeplinesc mai multe roluri: confort termic, protecție pentru picioare, în special pentru tibii și aderență în clăpari.
Stratul intermediar
Acesta este format doar dintr-o bluză ce se va purta peste bluza de corp. Acest strat are rol de izolare și păstrare a temperaturii corpului și poate fi din lână (naturală sau sintetică) sau poliester, niciodată bumbac, care reține umezeala.
Stratul exterior al echipamentului de schi
Ultimul strat la echipamentului este format din geacă și pantaloni de schi. Acest ultim strat oferă protecție împotriva temperaturilor scăzute, a ninsorii și vântului. Astfel, materialul din care sunt realizate aceste articole vestimentare trebuie să fie rezistent la apă, la vânt, și să fie respirabil pentru a permite transpirației să se evapore. În acest fel, te vei simți confortabil și vei putea practica în voie sporturile de iarnă preferate.
Accesorii pentru echipamentul de schi
Bineînțeles, nu trebuie uitate accesoriile, deoarece au un rol foarte important. Astfel, accesoriile care completează echipamentul de schi sunt:
- mănușile - impermeabile, care să izoleze termic și să aibă un strat protector în palme;
- cagula - protejează fața și gâtul de îngheț și permite purtarea confortabilă a căștii;
- casca de schi - fără ea nu se poate schia în siguranță;
- ochelarii de schi - sunt recomandați ochelarii cu protecție UV, reflectorizanți, care te feresc nu doar de zăpada orbitoare atunci când este soare, ci și de vânt, zăpadă sau lovituri.
Aceste accesorii trebuie purtate de toată lumea, de la mic la mare, pentru practicarea sporturilor de iarnă în siguranță. Este important ca echipamentul și accesoriile să se potrivească perfect fiecărui membru al familiei, pentru confort sporit și o protecție eficientă.
Așadar, dacă plănuiești să mergi la schi iarna aceasta, acordă atenție suplimentară alegerii echipamentului și accesoriilor. Este important ca acestea să fie rezistente și achiziționate dintr-un magazin de profil.
Sursa foto: Song_about_summer /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară