Adiția de os este o procedură chirurgicală necesară atunci nu există o cantitate suficientă de țesut osos necesară să susțină implanturile dentare, ca urmare a unor defecte de dezvoltare, infecții gingivale, traume sau spațiu rămas liber după extracții dentare.
Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune că procedura se realizează sub anestezie locală și este complet nedureroasă, însă necesită îngrijire post intervenție, pentru a evita disconfortul pacientului și a ajuta la o recuperare rapidă.
Vindecarea după procedura de adiție de os are loc mai rapid, efectele negative postoperatorii sunt mai reduse, iar cantitatea de os care se integrează este mai mare dacă adiția de os este combinată cu procedura de PRF: din vena pacientului se recoltează sânge, din care se separă într-o centrifugă specială factori de creștere și alte substanțe utile, proprii organismului, care se amestecă cu osul și asigură integrarea acestuia în cantitate mai mare.
La ce se poate aștepta un pacient după intervenția de adiție de os:
1. Durere
După trecerea anesteziei este nevoie de administrarea de antialgice/antiinflamatoare timp de câteva zile. Totodată se administrează și antibiotic pentru a preveni orice infecție,care ar putea duce la intensificarea durerii, dar mai ales la compromiterea întregii proceduri. “Durerea și disconfortul vor varia în funcție de tipul și dimensiunea grefei, însă în cele mai multe cazuri, acestea vor fi limitate și se vor ameliora în totalitate în 5 până la 7 zile”, asigură specialistul ortodont.
2. Umflarea zonei
Edemul postoperator este inevitabil, într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcție de reactivitatea individuală.
“Aproape insesizabil la unele persoane, destul de pronunțat la altele, edemul postoperator atinge maximum la 48 ore după intervenție, după care descrește treptat. Umflarea poate fi diminuată prin utilizarea imediată a pachetelor de gheață în primele 48 de ore”, recomandă doamna doctor Mihaela Dan.
3. Ușoară invinețire a gingiei sau obrazului
Acest efect nu apare la toți pacienții, însă atunci când este prezent va dispărea de la sine după ce trece prin stadii diferite de colorare.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri