Chirurg: ”Văd foarte multe românce cu cancer de sân în stadii foarte avansate, educația medicală este o problemă

11 Iulie 2018 publicat în Sanatate 8 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Dr. Eugeniu Darii: ”Văd foarte multe românce cu cancer de sân în stadii foarte avansate, educația medicală este o problemă”

Comunicat de presă

Medicul - supraspecializat în chirurgia oncologică mamară - vorbește despre cum se tratează cancerul de sân în țările vestice, despre factorii de risc și mituri legate de această afecțiune

Cancerul de sân este cel mai des diagnosticat cancer la femei atât la nivel mondial, cât și în România. Este și cancerul care a cunoscut cele mai însemnate și numeroase progrese pe parte de cercetare și avansare a terapiilor. Mediatizarea lui puternică în ultimii ani a dus la diagnostice mai rapide și, automat, la șanse mai bune de supraviețuire pentru paciente. Țara noastră însă nu a urmat această tendință internațională – medicii depistează cazuri extrem de avansate, iar noțiuni precum autopalpare sau control regulat le sunt străine multor românce.

”Problema principală în România este că un număr foarte mare - mult mai mare decât în alte țări vestice - de femei cu cancer mamar sunt depistate în stadiu avansat și foarte avansat. Cred că este o problemă de educație medicală pe care o are populația. Chiar astăzi am văzut o pacientă de 49 de ani – foarte tânără – care a venit cu un stadiu avansat de tumoră, cuprindea tot sânul, cu necroză, cu distrucție, deja cu descompunere. Și nu e prima pe care o văd în stadiul acesta. Am întrebat-o de ce a așteptat atât până să vină la medic și nu a știut, nu a putut să îmi dea un răspuns clar. În ziua de azi în stadiul 1 șansele de supraviețuire sunt chiar de 95-98%. Am văzut multe paciente în stadiile 3-4. Aici vorbim de 20-56% șanse de supraviețuire”, declară medicul Eugeniu Darii, șeful secției de chirurgie a spitalului Onco Card, supraspecializat în chirurgia oncologică mamară în cadrul unui fellowship la Spitalul Royal Marsden din Londra.

Pe lângă lipsa de educație medicală, există și o problemă în tabăra medicală, sunt de părere medicii din noul val – nu există protocoale bine stabilite în România și nici suficienți chirurgi supraspecializați, care să fie mereu la curent cu toate noutățile ce țin de chirurgia mamară.

"Noi, chirurgii patologiei mamare din țară suntem niște pionieri în acest domeniu, mergem la congrese în afară și aducem de acolo consensusuri pe care le aplicăm apoi și aici, fiind o țară europeană, de exemplu ultimul consensus pe cancer mamar a fost cel de la St. Gallen din 2017. Apoi, am observat - atât în Europa, cât și în America - această supraspecializare a chirurgilor generaliști, din chirurgia generală sunt vreo 7 subdiviziuni (de exemplu: chirurgie colorectală, hepatobiliopancreatică, endocrină, mamară oncologică, chirurgia transplantului, chirurgia tractului digestiv superior (stomac și esofag), chirugia de urgență) din care poți alege ca să faci un fellowship și să dai un examen european. Părerea mea este că și în România, în viitor, dacă vrei să faci o chirurgie bună trebuie să te supraspecializezi. Nu poți spune că ești un chirurg bun dacă operezi de la barbă până la degetul mare de la picior”, adaugă chirurgul.

Doctorii tineri se inspiră foarte mult din experiențele trăite în spitalele din vestul Europei și încearcă să alinieze procedurile de la noi cu cele care i-au impresionat acolo.

„Mi-a plăcut complexitatea cu care se abordează fiecare caz de cancer mamar, am fost impresionat de numărul specialiștilor implicați în tratamentul unei paciente cu cancer de sân, cu toții reuniți în comisii oncologice speciale ale căror întâlniri care aveau loc săptămânal – chirurgul, chirurgul plastician, oncologul, expertul în imagistică, radioterapeutul, anatomopatolog, geneticianul, specialistul în planificarea familiei, asistenta dedicată pacietelor cu cancer mamar, breast nurse o numesc ei. Până ajungea pacienta la operație venea de vreo 5-6 ori la spital pentru diferite consulturi, discuții, avea inclusiv un telefon non-stop, o linie directă cu asistenta și putea suna oricând cu întrebări. Asta încerc să aduc și în noua secție de chirurgie a spitalului Onco Card din Brașov pe care am început să o construiesc - discuția cazului în Comisia Oncologică, colaborarea cu un chirurg plastician, estetician pentru reconstrucție mamară, broșurile informative, adaptate la România și care vor fi puse la dispoziția pacientelor și conceptul ONE STOP CLINIC – adică diagnosticul, imagistica, puncția-biopsie cu examenul histopatologic, discuția cazului în comisia oncologică, chimioterapia, operația cu biopsie de ganglion santinelă (conform indicațiilor bine stabilite), radioterapia – toate în același loc”.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri