Analiza a fost realizată de Elis Pavaje.
La baza acestei selecții stau criterii precum simplitatea, funcționalitatea, versatilitatea și ușurința de a pune în practică aceste idei fără a fi necesară o investiție mare ca să fii în tendințe. Toate aceste soluții de design crează o experiență de retreat chiar la tine în curte pe care o poți împărtăși cu familia și prietenii.
-
Produsul în culoarea anului, Malo Ambre de la Elis Pavaje
În urmă cu 25 de ani, Pantone Color Institute din Statele Unite ale Americii a introdus conceptul „Culoarea Anului" pentru a iniția discuții despre culoare în cadrul industriilor: publicitate, design, modă.
Alegerea este realizată de o echipă de experți în culori care observă atât atmosfera cât și evenimentele care se petrec la nivel global și aleg o culoare care reprezintă anul respectiv.
Peach Fuzz sau PANTONE 13-1023 așa cum o regăsim denumită la manual, a fost selectată drept culoarea anului. Nuanța reprezintă o combinaţie de roz şi portocaliu, culori care evocă lumina soarelui, căldură și bucurie. Ea a fost aleasă pentru a ne aminti la nivel colectiv că este momentul să ne întoarcem atenția către nevoile de bază, către grija față de noi și cei din jur și să ne bucurăm de viață într-un ritm mai lent. Mai exact, peach fuzz subliniază atât dorința noastră de a fi împreună cu ceilalți sau de a savura un moment de liniște cât și sentimentul de siguranță și de adăpost pe care îl creează aceasta.
Produsul Elis Pavaje, foarte apropiat de culoarea anului este pavajul Malo Ambre. Amenajările care folosesc acest produs sunt primitoare și induc o stare de destindere.
-
Stare de bine la tine în curte
În lumea designului contemporan, se conturează tot mai mult ideea de a transforma curtea într-un sanctuar personal, un spațiu dedicat relaxării și bucuriei. Odată cu creșterea popularității mișcării de mindfulness și a accentului pus pe a trăi în prezent, spațiile exterioare devin locuri sacre în care ne refugiem pentru a încetini ritmul vieții și a experimenta stările de calm și liniște. Tendința actuală include recrearea în spațiul exterior a elementelor specifice interiorului, astfel sunt realizate spații de relaxare, terase primitoare și căi de acces care nu fac doar legătura între exterior și interior, ci accentuează atenția la detalii și grija proprietarului pentru a da naștere unor zone decorative plăcute, care să invite la relaxare și să ofere o atmosferă de bun venit. Un element cheie sunt terasele sau zonele special dedicate pentru experimentarea fine dining-ului în aer liber. În preajma acestora, jardinierele sau o micile grădini cu flori și plante aromatice îmbie simțurile la relaxare și la o stare de bine. Elis Pavaje propune 4 tipuri de jardinere care pot fi adaptate ca dimensiuni în funcție de spațiul disponibil și obiectivul amenajării.
-
Iluminat exterior care complimentează caracteristicile amenajării
Iluminatul exterior nu este doar un element funcțional, ci și un mod de evidențiere a frumuseții spațiului. Spoturile încastrate oferă o lumină difuză și redau o atmosferă plăcută în jurul casei și grădinii. Menționăm că această tendință se păstrează și în 2024.
-
Amenajări care se îmbină cu stilul de viață al proprietarilor
Într-o lume în care originalitatea primează, personalizarea devine crucială. Proiectele de calitate se bazează pe soluții adaptate la forma terenului și la condițiile climatice din zonă. Oamenii sunt încurajați să-și exprime personalitatea prin amenajări funcționale, care să răspundă nevoilor și stilului lor de viață. În cadrul unui proiect profesional de amenajare exterioară, se acordă o atenție deosebită aspectelor de funcționalitate, având în vedere nevoile specifice vârstelor. Planificarea meticuloasă include definirea zonelor verzi, a spațiilor de grădină, a zonelor de umbră sau de soare, a locurilor destinate parcării și a altor zone funcționale esențiale, cum ar fi spații de joacă, zone pentru luat masa, relaxare sau socializare. Cel mai simplu mod de a realiza un proiect reușit este să apelezi la specialiaști. Elis Pavaje are servicii dedicate de consultanță persoanelor care își doresc o propunere personalizată de amenajare, adaptată nevoilor și preferințelor lor.
-
Dimensiunea curții nu este importantă. Confortul și creativitatea soluțiilor de amenajare, da.
Schimbările aduse de perioada pandemică au transformat fundamental modul în care gestionăm munca și a deschis calea către conceptul de „work from home” sau la distanță. În acest cadru, tot mai multe persoane, în special familiile, își îndreaptă atenția spre traiul la curte. Oamenii resimt tot mai puternic dorința de a avea propriul lor colț de pământ, de unde pot admira cerul și se pot bucura de aerul proaspăt al naturii.
Din dorința de a gestiona bugetul cu atenție sau de a locui în proximitatea orașului, mulți optează pentru spații exterioare de dimensiuni reduse, comparabile cu o mică terasă în spatele casei. Cu o doză generoasă de creativitate și cu ajutorul unor produse de calitate, aceste spații pot deveni adevărate oaze, perfect adaptate obiectivelor individuale.
Produsele Elis Pavaje au fost folosite cu succes în astfel de amenajări, menționăm aici elemente precum gardurile colecția Siena, jardiniera J2 sau pavelele varianta Cortina. Acestea nu doar adaugă valoare estetică spațiului, dar și îndeplinesc cu eficiență funcțiile dorite, transformând chiar și cele mai mici spații în locuri pline de farmec și utilitate.
-
Plantarea între plăci
Un stil de amenajare care își păstrează popularitatea și în 2024 este plantarea între plăci. Această abordare invită la un echilibru și o armonie vizuală între elementele construite și mediul înconjurător al naturii. Mai mult decât atât, această practică contribuie la un drenaj eficient în curte și conferă un aspect modern și proaspăt designului peisajului.
Cu utilizarea plăcilor Meissen de la Elis Pavaje poți aborda cu ușurință un astfel de proiect, având la dispoziție modelul Solid Gigant 2.0. Acest produs remarcabil se potrivește pentru orice tip de trafic și poate fi montat direct pe pământ sau pe suport. Prin facilitarea și accelerarea procesului de instalare, acest model nu doar că aduce un plus estetic, ci și reduce costurile asociate proiectului tău de amenajare exterioară.
-
Asortarea elementelor construite. Casa, gardurile și pavajul
Estetica modernă minimalistă își continuă avântul și în 2024. Elementele se încorporează subtil în peisaj, păstrând un aspect general unitar și coerent. Astfel, asortarea pavajului și a gardului, fie că sunt folosite complet sau parțial, împreună cu coordonarea lor cromatică în raport cu casa, contribuie la obținerea unui efect vizual armonios.
Prin utilizarea unui produs simplu, precum pavelele Antico, poți realiza atât gardul, cât și pavajul, pentru a obține un efect modern și spectaculos în peisajul casei tale.
Indiferent de preferințele individuale, tendințele prezentate oferă un ghid util pentru transformarea spațiului exterior într-o experiență autentică și personalizată. Produsele Elis Pavaje răspund nevoii de funcționalitate, confort și eleganță naturală, calități esențiale pentru orice spațiu personal în care să te poți simți cu adevărat relaxat.
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară