IN ACEST ARTICOL:
Entorsele reprezintă traumatisme articulare în care, la nivelul aparatului capsulo-ligamentar, există leziuni de distensie, rupturi (parțiale/totale), elongație sau smulgeri de la nivelul inserțiilor osoase.

Ce reprezinta entorsele?

Entorsele, cuvânt ce provine din franceza veche, de la cuvântul “entordre” care înseamnă a răsuci, reprezintă traumatisme articulare, în care, la nivelul aparatului capsulo-ligamentar, există leziuni de distensie, rupturi (parțiale/totale), elongație sau smulgeri de la nivelul inserțiilor osoase. Astfel de leziuni traumatice ce apar la nivel articular pot fi provocate de mișcări bruște, puternice, urmate, în final, de lezarea articulației.

Aceste traumatisme afectează în special sportivii, articulațiile cel mai frecvent implicate fiind genunchiul și glezna.

De câte tipuri sunt entorsele?

Entorsele se pot grupa, în funcție de gravitatea acestora în:

- entorse de grad 1 -  acestea presupun existența elongației

- entorse de grad 2 - caracterizate de rupturi parțiale la nivel ligamentar

- entorse de grad 3 - prezență rupturi ligamentare totale sau smulgerea inserției osoase

Ce se întâmplă la nivel ligamentar în cazul entorselor?

Există o bogată inervație la nivel capsulo-ligamentar care va declanșa, în situatia unui traumatism, o reactie vasomotorie, tradusă prin dilatarea vaselor de sânge care va declanșa, timp de câteva zile durere, acumularea de sânge și edem local.

Această reacție vasomotorie va fi însoțită și de o contractură musculară, precum și de apariția hipotrofiei sau atrofiei musculare fiind vizați, în special, mușchii extensori.

Cum evoluează entorsele?

Există trei faze de evoluție ce caracterizează refacerea articulară, și anume:

1. Faza precolagenică – aproximativ 5-6 zile – în această fază există predominant fenomene catabolice, curățarea articulației prin mediatorii inflamatori

2. Faza colagenică – aproximativ 6-21 zile – este o fază predominant anabolică, polimerizarea colagenului având ca rezultat creșterea rezistenței ligamentare, astfel că în 14 zile se va reface aproximativ 85% din rezistența finală a structurilor.                                      

3. Faza de maturare a leziunii – presupune procese prin care se reduce numărul celulelor fibroblaste și colagenul matur, cu creșterea tensiunii ligamentare ce va limita planurile de alunecare articulare. După lunile 4-6 tensiunea mecanică a cicatricei va scădea prin procesul de colagenoliză și remodelare regională.

Cum se manifestă entorsele?

Tabloul clinic al manifestărilor  este conturat astfel:

-durere vie, chiar sincopala;                      

-după episodul traumatic, fenomenele algice scad în intensitate, urmând ca, după câteva ore, durerea să crească, instalându-se și o contractură musculară care imobilizează articulația

Cum se stabilește diagnosticul?

Există trei forme clinice care clasifică entorsele din punct de vedere clinico-radiologic, și anume: entorse ușoare, moderate și grave.

Examenul clinic este o etapă esențială în stabilirea diagnosticului. Acesta va evidenția tumefierea (umflarea) regiunii articulare respective, se va observa ștergerea reliefurilor normale osoase, temperatura locală crescută, iar în cazul entorselor grave, se vor evidenția mișcările anormale.

Următorul pas în stabilirea diagnosticului este efectuarea unor radiografii, atât de față, cât și de profil, cu scopul de a exclude existența unor eventuale leziuni la nivelul osului.                

Prognosticul entorselor

Vindecarea acestei afecțiuni este în funcție de localizarea ei, în funcție de vârsta pacientului, precum și de gradul entorsei, acesteia evoluând, de cele mai multe ori, favorabil.

Pentru un maxim de efort, după un astfel de traumatism poate fi indicată purtarea echipamentelor speciale, precum bastoanelor ortopedice, care să permită utilizatorului să se ridice sau să se așeze, asigurându-i-se,  în acest fel, o mobilitate cât mai bună în timpul mișcărilor.

Foto homepage: Pixabay


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri