IN ACEST ARTICOL:
Dacă ai de gând să faci această schimbare, îți prezentăm în articolul de mai jos câteva recomandări de care poți să ții seama atunci când vei face acest pas.

În contextul actual de izolare și distanțare socială, tot mai mulți români și-ar dori să locuiască la țară, ba chiar sunt dispuși – după încetarea stării de urgență – să facă primele demersuri în acest sens. Încă de anul trecut, de altfel, în România, numărul celor care au migrat de la oraș la sat a devenit mai mare decât al celor care s-au mutat în sens invers.

Încă din 2019, potrivit Institutului Național de Statistică, peste 100 de mii de români s-au mutat din oraşele mari la sate. Statisticile mai arată că migraţia spre sate s-a intensificat încă din anul 1997, când peste 81 de mii de români s-au mutat din urban în rural, de aproape trei ori mai mult faţă de 1990.

Lipsa aglomerației, scăparea de traficul infernal şi traiul mai ieftin sunt doar câteva dintre motivele cel mai des invocate. Nevoia de linişte şi spaţiu primează de cele mai multe ori în luarea acestor hotărâri. Dacă ai de gând să faci această schimbare, îți prezentăm în articolul de mai jos câteva recomandări de care poți să ții seama atunci când vei face acest pas. Cert e că această mutare poate veni la pachet cu o infinitate de posibilități și nu este deloc o exagerare.

Creșterea animalelor

La țară vei dispune și de teren, căci ar fi păcat să cumperi o casă care să aibă doar câțiva ari împrejur. Dacă cei care îți vor vinde proprietatea au și câteva anexe, nu te grăbi să le demolezi de la o zi la alta. Chiar dacă la început nu vei lua în calcul această posibilitate, la un moment dat s-ar putea să-ți surâdă ideea de a crește câteva animale și aici nu ne referim la cele de companie, cum ar fi o pisică sau un cățeluș. Primăvara, poți cumpăra câțiva pui de o zi pe care să îi crești într-un spațiu special amenajat. Având la îndemână spațiu, aceștia se vor dezvolta foarte repede și vor crește în aer liber, cu hrană naturală.

În plus, mai ales dacă ai și copii, efectiv vei fi fascinat să îi urmărești, să vezi cum cresc, cum se transformă din puișori plini de puf în puicuțe. Știm cu toții cât de multă satisfacție simt mulți dintre noi atunci când au grijă de un pui de floare dintr-un ghiveci, darămite de niște ființe. În timp, poți încerca să diversifici, să crești un purcel, câteva oi sau capre, mai ales dacă ai mânca mozzarella la micul dejun, prânz și seara.

Foto: Photo by Nigel Tadyanehondo on Unsplash

Grădinăritul

Dacă iubești florile, mai întâi ai putea să începi doar cu acestea. Poți planta florile în grădină, poți să îți amenajezi ronduri și alei cu trandafiri, lalele și alte plante care îți plac foarte mult. Avantajele sunt nenumărate: pe lângă estetizarea spațiului, vei practica, fără să fii conștient, și ergoterapia, adică terapia prin muncă. De asemenea, mai ales în spatele casei, poți pune răsaduri de ceapă, usturoi, salată pentru consum. În plus, de ce să mai cumperi pătrunjel, mărar, tarhon, cimbru și leuștean din piață sau supermarket?

Aceste verdețuri cresc foarte repede și au o putere de adaptare și de regenerare extraordinară, ar fi păcat să nu le ai în grădină și să nu valorifici spațiul. În plus, mai ales în mediul rural, oamenii sunt mai altruiști și nu e deloc doar un mit nefondat. Încă se mai practică trocul, așadar vei putea să ceri de la vecini semințe în schimbul unei tarte cu mere, de exemplu.

Dacă vrei să te muți la țară, nu accepta din start compătimirile prietenilor sau scenariile contrafactuale potrivit cărora te-ai putea plictisi într-un asemenea loc. Vei avea posibilitatea să-ți cultivi pasiuni, să duci o viață mult mai sănătoasă, să ai grădina ta și să crești animale. În plus, în loc să stai închis într-o sală de fitness pentru a face mișcare vei putea să „grădinărești” și să faci muncă pe lângă casă, în aer liber, bucurându-te de natură. În plus, te-ai putea reprofila în privința locului de muncă, ai putea alege un job remote sau, de ce nu, ți-ai putea deschide propria afacere.

Foto fr si main: By Tuzemka /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri