Intr-o lista de categorii imaginare, Sarutari de cinema apare la „frivolitati bune”: seductia femeilor fatale nu se demodeaza niciodata. Poate fi scrisa in cele mai diverse feluri, de la admiratia diafana pina la cea mai violenta pasiune, si tot ramine o tema ofertanta, inepuizabila. in romanul de fata, Eric Fottorino alege o regie eleganta, un pic sofisticata de simbolurile eroticii, altfel poetica si transparenta.
Cartea insasi este o seducatoare, nu numai personajele ei feminine, Mayliss, cu metamorfozele ei spectaculoase, si mama necunoscuta a povestitorului, cautata in toate fotografiile cu actrite, in filmele Noului val, in carnetele tatalui. Tatal lui Gilles Hector, fotograf de platou, este un pretext literar bine ales pentru a expune tot soiul de lucruri despre lumina cinematografica, despre lumina in fotografie, despre ce inseamna a lumina un chip, despre trucuri si farduri pentru a arata sau a ascunde fiinta.
Naratorul pare sclavul unei lumi a detaliilor, in care orice amanunt are un sens coplesitor, fiindca ii poate oferi cheia; cheia catre propria identitate, explicatia logica, finala care rezolva enigma oricarei investigatii. Doar ca in rezolvarea enigmei din roman nu se poate face uz de logica de fier a cauzei-efectului, investigatia fiind una sentimentala, unde unul nu este intotdeauna identic cu unul, iubita se confunda cu mama si toate dovezile duc catre drumuri blocate, fundaturi sufletesti, nostalgii chinuitoare.
Intre cele doua fatale femei, una imprevizibila si alta cu o suta de chipuri, apare evocata figura lui Hector-tatal, un portret tandu, melancolic, developat cu tremuraturi sentimentale:
In carnetul lui din anul 1992, Jean Hector scrisese: „A fotografia inseamna a dezvalui ceea ce nu se stie.” El isi compara meseria cu aceea a unui explorator care, obosit, sfirsit, dupa ce a traversat jungla chipurilor, se cufunda in baia magica a revelatorului pentru a-si examina prada, pentru a o cantari, pentru a o corecta. Am luat-o pe brazda trasa de el, in urmarirea unui diamant verde, privirea acelei tinere care isi ratase rolul principal al vietii: rolul mamei mele, pe care trebuia sa il joace fara relas, rol menit s-o invete sa creasca.
Ce e toata asta, te intrebi la final, desprins cu greu din pinza de cinema, indulcit de atita senzualitate (din Parisul fericit al cliseelor noastre) si drama suava? Unde ma aduce cartea asta? Cred ca intrebarile sunt retorice, iar cititorul amagit, sedus si parasit. Sarutari de cinema este, in sensul acesta, o opera de seducere foarte reusita. O carte-instant atragatoare de la coperta pina la ultima pagina, de savurat fara mustrari din partea inaltei constiinte.
Autorul cartii: Eric Fottorino
Carte aparuta la Editura Trei
Recenzie scrisa de Mihaela Butnaru
Sursa: bookblog.ro
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară