Scrisoarea Victoriei despre REGASIRE

Eu, femeia de astazi. Eu. Cum erau visurile mele in trecut? Ce am devenit? Ce am realizat? Cate am invatat pana acum si cate mai sunt de invatat? Ne intoarcem cu mintea si sufletul in trecut... Sa privim o fotografie cu noi adolescente sau tinere. Sa o privim in ochi pe fata aceea cu sufletul delicat, cu mintea plina de proiectii si sperante, multe frici dar si mult curaj. Ce i-ai spune tu fetei de atunci? Ce i-ai spune sa o linistesti sau poate sa o incurajezi? Cum te-ai schimbat? Cum iti traiesti prezentul si cum te raportezi acum la temerile sau intrebarile de atunci?

Aceasta este scrisoarea Victoriei, primita in posta redactiei. Asteptam si alte Scrisori din partea voastra catre fata din trecut, scrisori pe care le vom publica in Dosarul special Scrisoare catre mine. Scrieti-ne pe adresa redactiei [email protected] si/sau [email protected]

***

Eh, povestile de obicei incep cu ... "A fost odata...", dar nu e o poveste tipica si nici atipica, e doar o REGASIRE a ceea ce totdeauna am dorit sa fiu. Sa fiu EU, cu dorintele mele, materializate in impliniri, sa fiu EU, femeia cu idealuri marete ce bate la poarta prezentului, scuturandu-si trecutul tumultos de neimpliniri banale.

Esenta vietii este alta-REGASIREA a ceea ce am pierdut, cand nu eram atenta la soaptele ingerilor, avand preocupari diferite de cele a unei femei desavarsite din punt de vedere spiritual. Poate nu aveam destul TIMP
sa-mi aleg tocurile cele mai inalte, poate citeam o carte, sau poate imi clateam ochii la TV, cu emisiuni neinsemnate, poate... Formele regasirii trasau un curcubeu ca dupa ploile vietii, unele racoroase, de vara, altele mohorate de toamna tarzie. Apareau in lumina culorilor ca un manunchi de acuarele gata sa picteze tablouri, in mana tremuranda a unui pictor emotionat.

Victoria, astazi

Aici, se impleteau momentele de fericire, cand la lumina serii, orizontul tremura in zarea imensa, iar fetele indragostitilor sub clar de luna, se zareau precum licuricii in noapte. Nu au lipsit amagirile in toate formele lor, iluziile desarte, esecurile... in toate "campurile de lupta"... dar le-au compensat sperantele aduse parca de serafimi si heruvimi.

Au stat pe umeri si poate nu am remarcat ca am avut mereu la indemana rugaciunea sufletului, a iubirii eterne. Vorbeau amintirile din trecut, vorbeau experientele vietii, fapte ce m-au facut sa-mi schimb gandirea... toate efectele negative ale gandirii nu mi-au adus lauri ci dimpotriva inversunarea sufletului. Neintelegerea apropelui, vorbe spune fara sens au facut din mine o melodie cantata la colt de strada, de catre ambulanti.

Cand incercarile vietii m-au readus din nou pe pamant din eterna visare, si-au pus amprenta pe sufletul pustiit, fara sustinere spirituala... mi-am dat seama ca nu invatasem cea mai importanta lectie a vietii - iubirea!

Da, toti spunem ca iubim, dar iubirea e ceva mai presus de nori, de vant si ploaie. E mai presus de orice obstacol care-ti poate sta in cale. Sa simti ca-ti lasi sufletul in mana celui pe care-l iubesti, sa te sacrifici pana la apogeul anilor tai.

Sa-i pui sentimentele in palma si sa-i dai increderea toata, sa-ti fie dor de departarea lui, sa-i atingi sufletul de acolo, de unde se gaseste fizic. Sa-l simti la fiecare gand al tau, intiparit in mintea inimii, sa-i simti respiratia ca si cand ar fi umbra viselor tale... sa-l iubesti asa cum e si sa constientizezi ca, in esenta lui, este UNIC!

Regasirea nu e un cuvant poetic, e un cuvant de baza al existentei noastre, al EU-lui nostru unic structurat, complex si delicat, pretentios, as aduga-ca sarea in bucate!

Regasirea este in faptele mele, in posibilitatea de a vedea viitorul cu ganduri pozitive, de a vedea lumea cu alti ochi, de a completa o alta treapta a spiritualitatii, o treapta catre fericirea interioara, completata de intelegerea vietii.

Totul este acum bine definit, trasat ca si un proiect bine gandit... rezulta structura solida a unei constructii de durata.

Toate fapturile din lume au dreptul la viata, iubire si intelegere. Le-am dat o sansa lor,dar in acelasi timp si mie, am dat o sansa unui nou inceput... Iubirea este seva noastra, umana, fara ea am fi goi ca si copacii toamna, am fi penibili si fara ESENTA.

Cu multa dragoste,

Victoria Simioana,
sotie si mama a doua fete minunate, Alexandra (13 ani) si Malina (14 ani)

Foto homepage: Shutterstock.com; scrisoare, cerneala, pana

Garbo

Ultima actualizare: 20 Februarie 2014 @ 04:02

• 
• 

Mai multe despre Garbo