Comunicat de presa
Astfel, Fares pune la dispozitia consumatorilor o serie de sfaturi utile, accentuand importanta preventiei, o strategie eficienta si din punct de vedere al costurilor. Potrivit unui studiu Euromonitor, romanii isi vor dubla bugetul destinat medicamentelor impotriva gripei si racelii pana in 2020.
Scaderea imunitatii organismului este favorizata de temperaturile scazute, vant, dar si de faptul ca petrecem mult timp in spatii inchise. Pacientii isi pot lua din timp masuri eficiente de combatere a racelilor, dar si de diminuare a simptomelor in cazul virozelor deja instalate. Una dintre solutiile propuse de Fares este stimularea sistemului imunitar cu ajutorul plantelor medicinale care, prin multitudinea de substante bioactive pe care le contin si similitudinea moleculelor cu cele din corp, pot ameliora si reechilibra reactivitatea imunitara.
“Credem cu tarie in puterea plantelor in prevenirea imbolnavirii si stimularea organismului pentru a se apara, natura oferindu-ne ingrediente care favorizeaza producerea de interferon in organism, care are efecte multiple: antibacterian, antiviral, antifungic, dar si antiiflamator” explica dr. Carmen Nonn, medic specialist cu competente in api-fitoterapie, din cadrul departamentului de cercetare al Laboratoarelor Fares BioVital.
“Avem produse pe care le consideram antibiotice naturale, cum ar fi Biomicinul, care este foarte cautat in aceasta perioada. Este eficient in infectiile respiratorii, avand la baza uleiuri esentiale cu rol antiviral si antibacterian, indeosebi in cazul infectiilor deja instalate” a adaugat dr. Carmen Nonn.
Fares recomanda in sezonul rece o „trusa verde” pentru combaterea racelii si intarirea organismului, cu produse pur naturale, din extracte totale si pulberi de plante. Cele mai vandute produse pentru raceala si imunitate din portofoliul Fares sunt : Hapciu solubil, capsule moi – Biomicin Forte, capsule Imunitate cu 7 ciuperci si siropul Plantusin. Ceaiurile si siropurile, in forma de conditionare lichida, sunt asimilate cu usurinta, placute la gust si eficiente.
Un alt aliat de incredere il reprezinta siropul realizat din plante medicinale cu efect calmant, antitusiv si cu rol antiiflamator, actionand ca fluidizant si expectorant al secretiilor bronsice. Scaiul vantului, mugurii de pin, patlagina, ridichea neagra si cimbrisorul din compozitia siropului Plantusin au o eficienta dovedita, acest produs fiind pe piata de 20 de ani.
Capsulele care au in compozitie ciuperci medicinale sunt alegerea cea mai buna in cazurile de imunitate scazuta, datorita utilizarii lor ca reglatori ai imunitatii, adaptogeni si antioxidanti. Ciupercile precum Reishi, Shitake, Maitake, Cordyceps, Coriolus versicolor, cea de mesteacan si iasca.
“Observam in ultimii ani o preferinta crescuta a consumatorilor pentru preparatele naturiste, dar si o deschidere tot mai mare a medicilor catre fitoterapie, acestea fiind motivele pentru care avem o colaborare stransa cu medicii, astfel incat ei sa recomande pacientilor lor cea mai eficienta terapie. In prezent colaboram cu peste 100 de medici cu specialitati diferite, discutam cu ei despre produse, despre afectiuni, iar colaborarea este una de succes tocmai datorita faptului ca suntem corecti in transmiterea informatiilor despre produsele noastre, ceea ce ne-a adus aprecierea specialistilor” a precizat Ema Dobre – PR Specialist si Digital Communication Manager – Fares.
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice