Comunicat de presă
Farmec, producător român de cosmetice, susține dezvoltarea urbană și se alătură în calitate de partener celor două evenimente europene majore desfășurate la Cluj: Summitul Start-up Europe organizat de Comisia Europeană și Conferința COTER a Comitetului European al Regiunilor.
“Suntem încântați să ne alăturăm inițiativelor europene care au loc pe plan local și să promovăm delegaților europeni prezenți portofoliul nostru dezvoltat cu 100% capital românesc și inspirat din valorile în care credem: tradiție, pasiune, eficiență și inovație. Farmec este o companie care a dus cu succes renumele producției românești de cosmetice și peste hotare și ne bucurăm să aflăm, ori de câte ori putem, impresiile directe ale consumatorilor de pe plan extern și să luăm parte activ la dezvoltarea României în context internațional”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.
Compania clujeană este prezentă la cele două evenimente cu o zonă de activare care va facilita interacțiunile dintre cunoscutul brand românesc și invitații europeni. Farmec va dispune de o zonă special amenajată pentru a oferi sfaturi și recomandări de produse, consultanță specializată pentru anumite nevoi ale tenului, precum și sesiuni gratuite de machiaj pentru invitații europeni, realizate de un make-up artist.
Portofoliul Farmec este reprezentat de unele dintre cele mai apreciate și vândute game, printre care: Aslavital Mineralactiv – formulă originală cu argilă 100% naturală, Gerovital Luxury - prima gamă de lux din portofoliul, Gerovital Beauty - prima gama de cosmetică decorativă, dar și Gerovital H3 Derma+ Premium Care, gama Gerovital H3 Evolution și noua gama destinată bărbaților – Gerovital Men.
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice