Rugăciunea unei regine

Rugăciunea unei regine

Îmi înalţ inima spre Tine, oh! Doamne! Ascultă, Te rog, smerita mea rugă. M-ai înălţat, m-ai aşezat în locul de slavă şi ai pus în mâinile mele o putere ce nu e hărăzită multora. Mi-ai însemnat un drum care trebuie să fie al meu şi pe care trebuie să păşesc fără a şovăi. Din pricină că sunt nevoiţi să-şi înalţe fruntea ca să mă vadă, mulţi cred că nu calc decât prin locuri pline de soare; dar Tu, oh, Doamne!, cunoşti pietrele ce-mi rănesc picioarele şi mulţimea spinilor ascunşi sub trandafirii ce mi-au fost dăruiţi.

Ai făcut să strălucească chipul meu în faţa smeriţilor acestei lumi. Ai aşezat purpura pe umerii mei şi coroana pe capul meu şi mi-ai poruncit să le port ca şi când ar fi o povară. Şi ai grăit:

Ai fost aleasă între mulţi; fii vrednică de cinstea ce ţi s-a făcut, fie mâna ta blândă, cuvintele tale pline de mângâiere şi fă din inima ta un loc de odihnă pentru cei obosiţi şi fără tihnă. Scoală-te în zori de zi, iar noaptea nu dormi prea greu ca nu cumva să rămână neauzit vreun strigăt înălţat către tine.

Căci eşti mama unui popor şi ai fost chemată să-l călăuzeşti în viaţă şi să porţi povara durerilor şi bucuriilor lui.

De aceea strig către Tine, oh, Dumnezeul meu! Dă-mi putere să înfrunt orice soartă, să înving orice temere, să străbat orice furtună.

Dă-mi o nesfârşită răbdare, oh, Doamne, şi voinţa de a birui orice ispită nevrednică; fă-mă fără teamă, bună şi dreaptă, oh, Doamne, aşa încât să rămân neclintită în mijlocul oricărei nenorociri. Dă-mi o inimă vitează ca să suport toate durerile pe care le văd şi le aud; o inimă vitează ca să nu pierd curajul la sfârşitul unei zile de zbucium; o inimă destul de mare ca să îi poată iubi şi pe cei pe care nimeni nu-i iubeşte, destul de dreaptă ca niciodată să nu osândească în grabă şi destul de milostivă ca să poată ierta de „70 ori cate 7”.

Dă-mi darul cuvintelor care mângâie, oh, Doamne, şi darul compătimirii şi al înţelegerii, ca, de câte ori întind mâna, să nu fie în zadar.

Îngăduie-mi, oh, Doamne, să ţin capul sus, nu din trufie, ci pentru că mi-e cugetul curat ca cristalul în care străluceşte soarele, scoţând la iveala o mie de lumini, şi pentru că mă pot uita fără teamă în ochii oricui, iar când va veni ceasul meu din urmă, oh, Doamne, fă să mă găsească fără amărăciune în suflet împotriva nimănui şi fă ca nimeni să nu se creadă duşmanul meu, aşa încât, înainte de a veni în faţa Ta, mânile ce ridic în binecuvantare să fie uşoare ca nişte aripi plutind spre cer. Şi de îşi va aminti cineva de mine pe pământ, oh, Doamne, să mă vadă cu un zâmbet pe buze, cu un dar în mână şi lumina credinţei în ochi, acea credinţă care mută munţii din loc.

Amin!

Regina Maria a României

Sursa: fragmente extrase din cartea "Povestea vieții mele"

Foto homepage: By tomertu /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 5 August 2020 @ 05:08

• 
• 

Mai multe despre Garbo