Comunicat de presă
Impresionanta poveste, regizată de Vadim Perelman, nominalizat la Oscar, ajunge în cinematografele din România din 8 octombrie, distribuit de Independența Film.
„Lecții de persană”/ „Persian Lessons” a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2020 și a atras un număr impresionat de spectatori la TIFF 2021, unde a fost proiectat în premieră națională, în prezența regizorului.
În Franța anului 1942, tânărul evreu belgian Gilles (Nahuel Pérez Biscayart) este arestat de trupele SS și trimis împreună cu alți evrei într-un lagăr. Pentru a-și salva viața, acesta pretinde că este persan și primește periculoasa misiune de a-l învăța Farsi pe Klaus Koch (Lars Eidinger), ofiţerul care administrează bucătăria lagărului şi care visează să deschidă un restaurant în Iran imediat după terminarea războiului. Cu ajutorul unor trucuri ingenioase Gilles inventează zilnic cuvinte în Farsi, pe care ulterior i le predă lui Koch, însă relația specială care se leagă între cei doi provoacă invidie printre ceilalți prizonieri și soldați. Dar oare pentru cât timp va putea fi păstrat secretul lui Gilles?
„Lecții de persană”/ „Persian Lessons” este o co-producție Rusia - Germania - Belarus, regizată de Vadim Perelman și parțial inspirată de o poveste scrisă de Wolfgang Kohlhaase, intitulată „Erfindung einer Sprache”, care are la bază o poveste reală. Filmul a avut premiera internațională la Festivalul Internațional de Film de la Berlin din 2020.
„Mi-a fost frică să nu umanizez prea mult naziștii, dar am făcut-o oricum. De asemenea, nu am vrut să iasă ceva amuzant. E bizar ca oamenii să râdă la un film despre Holocaust, despre un lagăr de concentrare. Dar oamenii râd. Am fost surprins, dar în același timp am fost și mulțumit într-un fel. Cred că ai nevoie de această doză de amuzament pentru a fi capabil să asimilezi acea realitate dură și dureroasă.” - a declarat Vadim Perelman într-un interviu acordat publicației românești Libertatea, la TIFF 2021.
Pentru dezvoltarea „limbii” folosite în film, Vadim Perelman a colaborat cu un lingvist de Universitatea din Moscova, care a inventat aproximativ 300 de cuvinte având la bază numele victimelor franceze din lagărul la Auschwitz. „Pentru mine, ca evreu, a fost o responsabilitate enormă să spun această poveste cu respect și grijă”, a spus regizorul filmului.
Despre Vadim Perelman
Regizor evreu de origine ucraineană, care a crescut și studiat în Canada și ulterior și-a consolidat cariera în SUA. A debutat în 2003 cu „House of Sand and Fog”, film care îi are în rolurile principale pe Jennifer Connelly și Ben Kingsley și care a fost de trei ori nominalizat la Oscar (Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriță în rol secundar și Cea mai bună coloană sonoră). „The Life Before Her Eyes”, cel de-al doilea film al său de lungmetraj, le are ca protagoniste pe Uma Thurman și Evan Rachel Wood. Vadim Perelman s-a remarcat și ca regizor de reclame, printre clienții săi regăsindu-se Microsoft, Panasonic sau Nike, precum și ca regizor de videoclipuri multiplu premiat.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri