Locuinta ta ar trebui sa fie un refugiu care iti ofera stabilitate, confort si relaxare si un loc in care sa gasesti de fiecare data sustinerea emotionala si spirituala de care ai nevoie cand treci printr-o perioada mai dificila. Insa cand casa ta nu-ti este chiar pe plac, te simti stinghera si parca nu iti gasesti locul nicaieri.
Poti schimba acest lucru astfel incat locuinta ta sa iti redea buna dispozitie si nici macar nu trebuie sa cheltuiesti sume impresionante de bani pentru a-ti amenaja casa dupa ultimele tendinte in materie de design interior.
Cum reimprospatezi cel mai simplu aspectul unei camere
Cand locuiesti deja de ceva timp intr-un loc, este normal sa iti doresti sa schimbi unele lucruri si sa dai o noua fata incaperilor din casa ta. Daca este inca prea devreme sau prea costisitor sa te gandesti la o renovare, poti incerca mici schimbari care sa modifice complet aspectul camerelor.
Nu esti convinsa? Imagineaza-ti cum ar arata aceasta tencuiala decorativa in livingul tau. Dupa cum observi, o astfel de transformare este atat de ieftina incat nici nu vei simti diferenta in buzunar, dar efectul ei se va vedea imediat. Alege o nuanta deschisa pentru a da un plus de luminozitate si eleganta livingului tau, adauga culoare cu ajutorul unui covor cu franjuri, intr-o nuanta intensa sau cu imprimeuri geometrice, si cheama-ti apoi prietenii in vizita, sa admire rezultatul.
Umple balconul sau pervazul de flori parfumate
Aromoterapia poate face minuni pentru starea noastra de spirit. In loc sa iti faci o colectie impresionanta de lumanari si betisoare parfumate, fa rost de cateva flori in ghivece, pe care sa le pui pe balcon sau intr-un colt al camerei in care petreci cel mai mult timp. Nu numai ca incaperea va fi parfumata si va arata extraordinar, dar si aerul se va oxigena mai bine. Daca suferi des de migrene, plantele ar putea sa iti amelioreze simptomele.
Iata care sunt principalele beneficii aduse de plante:
- reducerea nivelului de dioxid de carbon
- imbunatatirea umiditatii din casa
- reduc efectul substantelor toxice sau poluante
- impiedica depunerea rapida a prafului
- mentin constanta temperatura aerului
Aminteste-ti in fiecare zi ce obiective ai
Indiferent ca vrei sa te incurajezi sa iei lectii de dans, sa duci la bun sfarsit un proiect pentru serviciu sau ti-ai propus sa devii mai optimista si mai buna cu cei din jur, iti va fi mai usor sa nu te abati de la ce iti doresti, daca iti reamintesti zilnic aceste lucruri. Ia cateva post it-uri colorate si scrie pe fiecare un obiectiv sau un citat care sa te motiveze si sa iti mentina concentrarea asupra a ce ai de facut.
Inconjoara-te de lucruri cu valoare sentimentala
Uneori, ne lasam cuprinse de necazuri si uitam care sunt lucrurile cu adevarat importante in viata. Iti propunem acest experiment: decoreaza-ti locuinta cu cateva obiecte personale cu o insemnatate aparte pentru tine: fotografii cu familia sau prietenii, suveniruri dintr-o vacanta care ti-a ramas intiparita in memorie, cadouri cu valoare sentimentala de la cei dragi. Te vei inconjura astfel de amintiri frumoase, pozitive, care iti vor da putere sa mergi mai departe cand dai de un obstacol si iti vor aminti ca exista lucruri nepretuite in viata, carora trebuie sa le acorzi mai multa atentie.
Un animal de companie, bun pentru spirit si sanatate
Prezenta unui animal de companie in casa ta nu numai ca iti va reda buna dispozitie, ci si te va umple de energie cand il vei vedea cum se bucura cand ajungi acasa si iti cere sa te joci cu el. Pe langa aceste beneficii, un animal te poate feri si de unele afectiuni. De exemplu, stiai ca atat posesorii de caini, cat si cei de pisici au tensiunea arteriala mai scazuta? Iar persoanele cu probleme de inima traiesc mai mult daca adopta un caine decat cei care nu au animale de companie, arata un studiu. De altfel, animalele te ajuta sa socializezi mai usor cu cei din jur, dar si sa iti scazi nivelul de stres sau sa treci peste un moment dificil din viata. Nu este de mirare ca stapanii de animale sunt mai fericiti si se bucura mai intens de fiecare zi.
Cand abia astepti sa ajungi acasa pentru a te deconecta de stresul cotidian si a te bucura de cateva clipe de liniste si pace, poti spune ca ti-ai creat o locuinta ideala, care sa se plieze pe nevoile tale si sa fie o oaza de relaxare in care sa iti reincarci bateriile.
Sursa foto: Shutterstock, Copyright: goodluz
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară