Dacă înainte era obligatorie lipirea vignetei pe parbriz pentru vehiculele românești, valabil și pentru celelalte țări, desigur, odată cu februarie 2022 vignetele adezive nu mai sunt folosite în Slovenia. Cu toate acestea, rămâne necesară achizițonarea unei e-vignete dacă călătorești cu un autovehicul cu o greutate maximă admisă mai mică de 3,5 tone pe autostrăzi.
Poate te întrebi când trebuie să cumperi o vignetă. Ei bine, ești obligat să achiziționezi o e-vignetă înainte de a utiliza autostrăzile și drumurile care necesită o vignetă. Nu este posibil să cumperi e-vignetă la toate punctele de trecere a frontierei și nodurile rutiere. De aceea, trebuie să te asiguri că pornești la drum bine pregătit.
Taxe de drum în Slovenia pentru anul 2022
Începutul anului 2022 s-a remarcat prin multe modificări la nivel european privind taxele de drum, cele mai multe dintre acestea fiind majorări de preț, din păcate.
În general, vehiculele sunt supuse taxei de drum prin diverse sisteme. De exemplu, vehiculele cu o greutate mai mică sau egală cu 3,5 tone plătesc taxa de drum cu o vignetă electronică, valabilă pe toate drumurile naționale și autostrăzile slovene. Pe de altă parte, vehiculele care depășesc greutatea de 3,5 tone trebuie să plătească taxa de drum utilizând sistemul electronic DarsGo. Așadar, este nevoie de o unitate de bord pentru călătorie.
În sistemul DarsGo, taxa de drum se calculează în funcție de ruta parcursă, precum și de numărul de osii, tonaj și clasa de emisii. Tarifele vignetei respective se bazează pe tipul vehiculului și perioada valabilității selectate.
Începând cu cu 01.09.2020, sistemul DarsGo a avut parte de câteva schimbări: prima clasă de taxe de drum (R3, vehicule și remorci mai mari de 3,5 tone cu două sau trei osii) a fost stabilită în funcție de numărul de osii. Vehiculele cu două osii plătesc cu aproximativ 10% mai puțin taxa de drum. De aceea, este important ca unitatea de la bord să fie setată corespunzător.
Totodată, vehiculele cu motoare alternative care îndeplinesc cerințele privind emisiile EURO VI beneficiază de economii suplimentare, mai exact vehiculele cu propulsie alternativă sunt cele cu propulsie pe gaz sau electrică, dar nu și vehiculele cu propulsie hibridă.
Vigneta electronică pentru Slovenia
Pentru a plăti taxa de drum în vederea utilizării autostrăzilor și drumurilor expres, poți opta pentru trei perioade diferite de valabilitate a vignetei și astfel te poți bucura de toate drumurile cu taxă fără restricții.
După expirarea e-vignetei, trebuie să achiziționezi o nouă vignetă electronică pentru clasa corectă de taxare pentru a putea continua să conduci pe autostradă sau drumul expres.
Prețuri pentru e-vignetă 2022
Categoria 1 include vehiculele cu motor cu două roți. Vehiculele cu motor cu două roți sunt toate vehiculele a căror urmă nu este mai lată de 50 de centimetri.
- vigneta anuală: 69.99 euro
- vigneta pentru 6 luni: 39.99 euro
- vigneta pentru 1 săptămână: 12.99 euro
Categoria de taxare 2A include vehiculele cu o masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone a căror înălțime deasupra primei axe nu depășește 1,3 metri (autoturismelor, monovolumele, vehiculele de teren)
- vigneta anuală: 125.95 euro
- vigneta pentru 1 lună: 38.95 euro
- vigneta pentru 1 săptămână: 23.95 euro
Categoria de taxare 2B include vehiculele cu o masă totală maximă autorizată de până la 3500 kilograme, a căror înălțime deasupra primei axe depășește 1,3 metri (majoritatea camionetelor combinate și ușoare).
- vigneta anuală: 235.95 euro
- vigneta pentru 1 lună: 68.95 euro
- vigneta pentru 1 săptămână: 38.95 euro
De ce informații sunt nevoie pentru vigneta electronică pentru Slovenia?
Pentru a putea cumpăra vigneta online pentru Slovenia, sunt necesare următoarele informații:
- Numărul de înmatriculare al vehiculului;
- Țara de înmatriculare a vehiculului;
- Clasa corectă de taxare pentru vehicul (inclusiv autocaravanele);
- Perioada de valabilitate dorită;
- Adresa de e-mail.
Odată furnizate informațiile, poți achita taxa vignetei simplu și rapid. Odată ce taxa a fost plătită online, dovada nu mai trebuie lipită pe parbriz ca o vignetă adezivă, ci este trimisă direct pe e-mail. Folosirea acesteia este eficientă, întrucât vigneta electronică, numită și e-vignetă, este conectată cu numărul de înmatriculare al vehiculului tău.
Pe scurt
Este cât se poate de confortabil să poți să achiziționezi o vignetă online. Timpul de așteptare la benzinării sau la punctele de vânzare de pe autostradă s-a încheiat în sfârșit. De acum, nu mai trebuie să pierzi vremea cumpărând vignete în drum spre vacanță, ci poți să mergi liniștit direct spre destinație.
Sursa foto: Image by Melvin from Pixabay
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate