Iar schimbarea pe care ți-o propune acest articol este exact ca mersul la sala de fitness: îți vei antrena nu doar mușchii corpului, ci și mintea.
Iată 4 moduri prin care îți poți fructifica timpul liber:
1. Fă mișcare
Înainte să spui că „nu ai timp de așa ceva”, te provocăm să continui să citești articolul. Dacă nu ai timp de câteva exerciții de yoga sau pilates care să-ți pună sângele în mișcare și să-ți activeze endorfinele, ce-ar fi să te întorci pe jos de la birou spre casă? Sau să te întorci pe jos de la cumpărături?
Ideal ar fi să-ți organizezi agenda zilei astfel încât să-ți aloci câteva ore libere de sport pe săptămână. De exemplu, te poți trezi cu 30 de minute mai repede, timp în care poți face puțin stretching.
Exercițiile regulate te ajută nu doar să te eliberezi de stresul acumulat, ci și să rămâi o persoană disciplinată. De asemenea, vei arăta mult mai în formă și vei acumula încredere în tine.
2. Caută cele mai bune cărți de citit
Dacă îți place să citești, atunci cititul este cel mai productiv lucru pe care l-ai putea face în timpul liber. Există nenumărate modalități de a pune mâna pe o carte bună, fie că faci o plimbare la cea mai apropiată bibliotecă, împrumuți una de la un prieten drag sau îți cumperi câteva cărți de la un anticariat online.
O carte bună este ceva care te poate transporta din împrejurimile tale imediate într-o altă lume cu totul! Fie că citești cărți de ficțiune sau nonficțiune, ele îți prezintă culturi noi, filosofii noi și chiar te pot ajuta să-ți descoperi câteva abilități.
Iată trei cărți pe care să le citești în timpul liber:
- Mai bun decât părinții tăi, de Janet G. Woititz. Este o carte pe care fiecare adult care provine dintr-o familie disfuncțională ar trebui să o citească.
- Deal With Stress. How to Improve the Way You Work. Prea mult stres îți poate afecta sănătatea, performanța profesională și relațiile. Cartea de mai sus te ajută să înțelegi cauzele stresului, să-i recunoști simptomele și să-l combați pentru o viață echilibrată.
- Arta subtilă a conversațiilor mărunte, de Carol A. Fleming. Conversațiile mărunte sunt ceea ce-i ajută pe oameni să „spargă gheața”, să-și găsească interese comune și să stabilească conexiuni unii cu alții.
Aceste cărți de citit, dar și multe alte titluri, pot fi găsite la un anticariat online, fără să fie nevoie să cheltui prea mulți bani pe ele.
3. Practică meditația
Încercarea de a supraviețui într-o lume plină de știri, este cu adevărat dificilă. Este de o importanță capitală să petreci cel puțin câteva minute pe zi meditând. S-ar putea să crezi că oamenii care meditează sunt cei care au mult timp liber. Însă, ai fi surprins să vezi că tocmai oamenii super ocupați își găsesc timp pentru asta în fiecare zi.
Nu trebuie să-ți iei o zi liberă sau să petreci o după-amiază întreagă meditând. Imediat după ce te trezești dimineața, în pauza de prânz sau înainte de a merge la culcare seara sunt momente perfecte pentru a-ți pune mintea pe primul loc.
Apropo, dacă vrei să descoperi mai multe tehnici de meditație, le găsești în această carte.
4. Investește în tine
Educația nu ar trebui să se oprească la facultate sau, mai bine zis, nu ar trebui să se limiteze la instituții. Oamenii de succes sunt cei care se angajează să nu înceteze niciodată să învețe lucruri noi.
Dacă ai câteva ore libere și conexiune la internet, e simplu să înveți să cânți la un instrument nou, să desenezi sau să te înscrii la cursuri de actorie.
În concluzie, dacă nu îți petreci timpul liber așa cum scrie mai sus, nu înseamnă că nu ai șanse să-ți fructifici timpul liber așa cum iti dorești. Cu toate acestea, alegerea unor acțiuni precum cele enumerate, te pot ajuta să-ți îmbunătățești abilitățile, dar și rețeaua de prietenii.
Fie că apelezi la un anticariat online să-ți cumperi câteva cărți de citit, sau înlocuiești mersul cu metroul cu mersul pe jos, începe să încorporezi câteva din rutinele de mai sus în timpul tău liber. S-ar putea să fii surprins de rezultate!
Sursa foto: Freepik.com
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri