Gândirea autodistructivă, de cele mai multe ori, are la bază o problemă psihică rezultată în urma unui eveniment sau a unui șir de evenimente traumatice. De aceea, un prim pas pentru a scăpa de gândurile autodistructive ar trebui să urmărească să descopere când și de ce ați ajuns în situația care vă macină. Pentru a câștiga timp, puteți apela la un psiholog alături de care puteți identifica mai ușor cauza stărilor prin care treceți, dar și o soluție personalizată.
În cazul în care nu doriți să mergeți la specialist, puteți urma planul următor:
1. Identificarea factorului declanșator: poate consta într-o relație de cuplu cu probleme. Putem, de asemenea, vorbi de problemele de la locul de muncă: neînțelegeri cu colegii sau muncă excesivă. Sau poate avea legătură cu faptul că nu vă ocupați îndeajuns de propria persoană făcând ceea ce vă place cu adevărat.
2. Stabilirea unui plan care să modifice scenariul de viață. Astfel încât, dacă aveți probleme în cuplu, puteți face ședințe de terapie de cuplu sau puteți face o listă cu nemulțumirile pe care le aveți în timp ce și partenerul își face propria listă. Apoi discutați cu calm despre problemele pe care le aveți pentru a le putea depăși împreună.
3. Readucerea bucuriei de a trăi. Este important, pe lângă familie și muncă, să aveți propriul timp de calitate, în care să faceți ceea ce vă place. În acest sens, chiar dacă primul gând este acela că nu aveți timp, faceți totuși o listă cu activitățile plăcute: sport, înot, dansuri, să învăț să cânt la un instrument, masaj, să fac un curs de gătit sau să mă plimb de două ori pe săptămână prin parc.
Foto: By Rachaphak /Shutterstock
4. Faceți un orar săptămânal în care să includeți activitățile plăcute și aveți răbdare ca efectele acestuia să apară. Puteți discuta cu partenerul care sunt activitățile pe care le puteți face împreună sau ce își dorește să facă și el pentru propria bucurie de a trăi.
Dacă ați urmat pașii de mai sus și nu ați ajuns la cele mai bune rezultate, poate fi timpul să apelați la un psiholog. Astfel puteți descoperi dacă problema voastră nu este cumva mai serioasă decât vă așteptați și poate necesită o perioadă de timp să faceți psihoterapie sau, în cazurile mai grave, puteți avea nevoie de tratament. În cazul în care problemele nu sunt grave, psihologul vă va ajuta să vă faceți un plan de viață în care să includeți ceea ce vă doriți și să vă găsiți resursele necesare pentru a-l pune în aplicare.
* Un articol de Constantin Cornea, psihoterapeut la Clinica Psievolution
Mai multe articole de acelasi autor: psihologconstantincornea.ro
Foto fr si main: By marekuliasz /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri