Unii dintre noi au tendința de a se gândi excesiv la ceea ce le-a produs traume în viață, apoi se tem că aceste traume să nu le urmărească și acțiunile viitoare. Pornesc așadar în viitor cu gândul că ceva rău s-ar putea întâmpla.
Știți parabola cu iepurașul și tigaia? Cam așa este și cu gândurile negative
Într-o pădure bântuia o sărăcie lucie. Nu se găsea aproape nimic de mâncare, iar animalele sufereau. Într-o bună zi, un iepuraș plăpând și înfometat umbla prin pădure visând la morcovi, varză, salate și alte delicatese. Când,dintr-o dată, ce-i văzură ochii? În mijlocul drumului stătea un coș cu ouă, probabil uitat de vreun localnic. Iepurașul se frecă la ochi, se ciupi de urechi să se trezească și, văzând că nu dispare coșul, se bucură foarte tare. Apoi începu să numere ouăle. Erau 50!
Bucuros din cale afară, își făcu planuri cum să le gătească mai bine și ajunse la concluzia că soluția optimă era omleta. Însă îi trebuia o tigaie, iar el nu avea una! Apoi își aminti de prietenul său, ursul, care gătea mereu în tigaie în bucătăria lui din luminiș.
Așa că iepurașul plecă la urs să-i ceară tigaia. Pe drum începu să se gândească: "Ursul mă va întreba la ce-mi trebuie o tigaie așa mare... Hmm... Dacă îmi zice să-i dau 10 ouă?" Iepurașul se gândi că îi rămân 40, care ar fi fost oricum suficiente pentru el. Mai merse ce mai merse, când un alt gând îi trecu prin cap: "Bine, dar dacă-mi cere 20?" Ehhh, oricum, și 30 de ouă mi-ar ajunge să mă satur". Dar peste puțin timp, se opri din nou: "Dar dacă-mi cere 30 de ouă?... Îmi rămân 20. Mă satur și cu atâtea". Și apoi iarăși se opri: "Bine, dar dacă-mi cere 40 de ouă?Dar dacă mi le cere pe toate și nu mai rămân cu nimic?"
Între timp, tot făcându-și gânduri negative, iepurașul ajunsese la casa ursului. Sună furios la ușa lui și, când ursul îi deschise ușa, iepurașul țipă la el:
-Auzi, știi ce ursule!? Ia mai du-te-ncolo cu tigaia ta cu tot!"
Foto: eamesBot/ shutterstock.com5 Modalități de a combate gândurile negative
Primul pas: conștientizează-le
Este mare lucru să realizezi că ai gânduri negative, să accepți că mintea ta rătăcește în aceste emoții care îți fac mai mult rău decât bine, te descurajează și îți cresc nivelul de stres din organism.
Odată ce ai început să înțelegi cum funcționează mintea ta în momentul de față, poți identifica unde să faci schimbările pozitive.
Recalibrează gândurile negative - găsește partea pozitivă chiar și în situațiile neplăcute care ar putea să apară
Atunci când gândurile negative apar, încearcă să le contracarezi cu gânduri pozitive. Recalibrează-ți modul de a gândi. Fii conștientă de emoțiile și modul în care te afectează, iar apoi încearcă să schimbi perspectiva. Întreabă-te: "Care este cea mai bună modalitate de a privi această situație?" „Și dacă dau greș ce?” „Dacă se întâmplă să nu reușesc, ce alte oportunități am?”
Meditația și Mindfulness-ul
Meditația și mindfulness-ul sunt instrumente puternice pentru a ne antrena mintea să rămână prezentă și să se concentreze pe momentul actual. Prin aceste practici, putem reduce anxietatea și stresul și ne putem controla mai bine gândurile. Încearcă să meditezi câteva minute în fiecare zi sau să practici mindfulness-ul în activitățile zilnice.
Și da, meditația nu este despre a te elibera de gânduri, ci despre a-ți crește focusul.
Evită să supraevaluezi situațiile, precum și atitudinea prăpăstioasă
Uneori, gândurile negative sunt rezultatul supraanalizării sau a hiperbolizarii părții negative a situațiilor. În loc să amplifici o situație sau să o privești în cel mai rău scenariu posibil, încearcă să rămâi obiectiv și să găsești alternative pozitive.
Înconjoară-te de oameni optimiști și practică hobby-uri relaxante
Prieteniile și activitățile plăcute pot juca un rol crucial în menținerea unei atitudini pozitive. Stabilește conexiuni sănătoase cu oameni pozitivi și petrece timp alături de ei. De asemenea, hobby-urile și pasiunile sunt un mod excelent de a-ți ocupa timpul și de a-ți îndrepta atenția către lucruri care te fac fericită.
Gândurile negative fac parte din viața noastră, dar abordarea lor poate face diferența. Prin practicarea acestor metode și cultivarea unei perspective optimiste, poți să-ți îmbunătățești semnificativ calitatea vieții și să gestionezi mai eficient gândurile negative.
Sursa foto articol: antstang/ shutterstock.com
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri