Comunicat de presă
Noul brand are în centru înghețata artizanală și un concept unic care a presupus adaptarea tehnicilor de gelaterie franceze și italiene pentru a crea o înghețată potrivită gustului românesc.
„Zelato s-a născut din dorința de a merge mai departe cu partea de gelaterie pe care o dezvoltam de ceva timp la Zexe Braserie. Înghețata este un produs pe care îl îndrăgesc încă de la începutul carierei și care mă inspiră enorm. Am considerat că este momentul să dăm înghețatei noastre un spațiu dedicat, un nume, o față care să corespundă 100% cu viziunea mea asupra acestui produs. Păstrăm calitatea cu care ne-am obișnuit oaspeții și ducem înghețata exact acolo unde ne bucură cel mai mult - în parc, în aer liber, în mijlocul naturii și mai aproape de cei mai dragi clienți – copiii.
Întotdeauna mi s-a părut că brandurilor românești de înghețată le lipsește o parte foarte importantă – ludicul. Tocmai de aceea am ales și o imagine jucăușă, o voce zglobie și plină de zvâc care să ne reprezinte – Păsăroiul, expertul nostru în lucruri bune. Zelato răspunde perfect nevoii de produse sănătoase într-o zonă suprasaturată de băuturi carbogazoase, chipsuri și acadele. Pe lângă înghețata artizanală, la Zelato, părinții și copiii găsesc fresh-uri din fructe stoarse pe loc, limonadă, milkshake-uri din înghețată la alegere și alte deserturi create cu grijă față de sănătate, perfecte pentru oamenii activi și copii.
Construit într-un timp record (doar 6 săptămâni!), Zelato este un business care răspunde provocărilor pe care le traversează industria din care facem parte: produsele se consumă în regim to-go, pot fi livrate ușor, nu depindem de închiderea/deschiderea spațiilor de servire, iar consumatorul este încurajat să petreacă timp în aer liber”, a declarat Ana Consulea, cofetar și fondator Zelato.
Panet, un desert unic pe piață, pe bază de înghețată
Pe lângă înghețata artizanală, Ana Consulea propune un produs unic pe piața din România – Panet, un desert cald la exterior și rece la interior, tot cu înghețată. În dicționarul urban, „Panet” înseamnă „absurd” în engleză, dar și „pâinică” în catalană. Se poate prepara cu orice sortiment de înghețată Zelato și este potrivit oricărui anotimp, nu doar vara.
Meniul Zelato este completat de alte deserturi ușor de transportat și de consumat în parc, printre care: brownie cu cafea, brownie cu arahide, prăjituri cu fructe - acestea din urmă se pot combina cu înghețata. Pe meniul de băuturi se regăsesc fresh-uri, limonadă, sucuri naturale, milkshake, cafea și frappe.
Un chioșc parizian în Herăstrău
Durata construcției a fost de 6 săptămâni și a presupus reamenajarea și recondiționarea chioșcului de 4 metri pătrați deja existent la intrarea în parc (Piața Charles de Gaulle), astfel încât să devină un reper în spațiul urban și un loc de întâlnire. Designul Zelato a fost realizat de Laura Paraschiv, arhitect și designer de interior la CIRCA 1703 – 3071.
„Știam de ceva timp că înghețata creata de Ana Consulea este divină și că așteptările sunt foarte mari pentru această primă prezență publică a brandului. Mi-a plăcut foate mult provocarea de a produce o transformare majoră a chioșcului oarecum ostenit de vreme și minuscul, cu un minim de gesturi de design, mijloace și timp.
Obiectul de mobilier urban - un fel de producție româneasca care citează în diverse culori și materiale detalii de la mai multe tipuri de chioșcuri pariziene - deja existent la intrarea în parc - a fost acoperit într-o singura culoare delicioasă și a devenit un unit compact ce stârnește curiozitate și simpatie aproape instantaneu. Elementele contructive nou adăugate au fost gândite astfel încât să completeze discret structura existentă, respectiv obloanele și copertina metalice, precum și vitrina de servire. Cu o personalitate bine conturată și cu ajutorul branding-ului memorabil, pentru mine a fost important ca acest chioșc să recapete și sensul lui de reper în spațiul public urban, de punct de întâlnire”, a adăugat Laura Paraschiv, arhitectul și designerul din spatele Zelato.
Brandingul Zelato a fost realizat de graphic designer-ul Ioana Pârvan.
Ana Consulea a studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard, unde a avut șansa să învețe de la nume mari din cofetăria artizanală: Eric Vergne, Pierre Herme și Miackel Azouz. După un an de cursuri intense, în 2012, Ana s-a întors în România, hotărâtă să schimbe gusturi și mentalități și să arate publicului din România că avem o cofetărie robustă și plină de personalitate.
Cofetarul a atras atenția pasionaților de dulciuri de calitate, prin linia de deserturi servită în restaurantele familiei, Zexe. Inițiativa de a-și deschide o braserie proprie, în care toate prăjiturile să stea sub același acoperiș, a venit în 2016, la patru ani de la finalizarea studiilor, o perioadă ce a presupus mult efort și cercetare la nivelul istoriei cofetăriei românești.
Astfel, Ana Consulea a reușit astfel să reviziteze, într-un mod original și contemporan, rețete istorice de prăjituri românești - Tache Ionescu, Carmen Sylva, Joffre și Regina Maria. Pe lângă linia de deserturi istorice, Ana Consulea a revizitat în manieră originală o serie de deserturi franțuzești (Le Petit-Antoine, Foret-Noire, Jardin d`Eden, Trois Chocolats, Medovik etc.), dar a creat și o gamă de prăjituri nostalgice (pandișpan cu vișine, chec marmorat – „de mamaie”) și înghețată artizanală cu arome unice pe piață (colivă, mure, cătină, pufarine, must, pâine prăjită și gem).
În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019, a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului galben Gault&Millau.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri