Comunicat de presa
Tot mai multi romani se confrunta cu cancere agresive, de plamani, san, stomac, colon sau col uterin. Unul dintre motive este amanarea vizitei la medic. Astfel ca multi pacienti ajung tarziu la specialist, iar sansele de reusita a tratamentelor scad foarte mult.
“Cancerul este o boala destul de imprevizibila. Ceea ce stim cu siguranta este ca un diagnostic timpuriu creste sansa la viata: in cazul tumorilor la san, de exemplu, avem o rata de supravietuire de 90% daca le depistam devreme, in cazul cancerului de prostata, peste 99%, iar in cancerul de plaman, 70%”, spune medicul oncolog turc Ozlem Er (foto) care diagnosticheaza si trateaza multi pacienti din Romania care ajung la spitalul Acibadem Maslak.Cresterea sperantei de viata a dus si la un numar mai mare de afectiuni maligne, odata cu inaintarea in varsta. insa si stilul de viata are un cuvant de spus in declansarea cancerelor.
“Genele sunt responsabile pentru 50% dintre diagnostice, in timp ce factorii de mediu sunt vinovati pentru cealalta jumatate. Asa ca un stil de viata sanatos scade riscul aparitiei cancerului cu 50%. Cum putem face asta? Prin interzicerea fumatului si scaderea numarului de fumatori, in primul rand. Apoi, consumul de alcool trebuie redus. Exercitiile fizice de 3-4 ori pe saptamana, plimbarile lungi de peste 30 de minute si o dieta echilibrata cu fructe si legume ne apara de cancerele asociate cu stilul de viata si alimentatia. Bineinteles, nu trebuie sa neglijam nici protectia solara”, recomanda oncologul Ozlem Er.
Extrem de atenti trebuie sa fie cei care au rude apropiate diagnosticate cu cancer.
Un check anual complet, facut intr-o clinica competenta, poate pune in evidenta un cancer in stadiu incipient.
“Daca stim ca exista un istoric de boala, testam pacientul pentru mutatii genetice si, daca rezultatul este pozitiv, atunci vom testa si ceilalti membri ai familiei. In cazul in care vreti sa stabiliti riscul de cancer, fara sa cunoasteti istoricul familiei, va puteti adresa medicului care va va testa in functie de varsta si de categoria de risc in care va incadrati”, afirma oncologul.
“Cancerul de san si cel testicular raspund cel mai bine la tratament, chiar daca diagnosticul este unul tarziu. Chiar si in cazul cancerului pancreatic, care este unul dintre cele mai dificile, avem posibilitatea de a trata pacientii. Exista intotdeauna ceva ce putem face dupa un diagnostic de cancer. Desigur, nu putem garanta succesul, dar putem mari durata de viata si calitatea ei”, spune dr. Ozlem Er.
Medicii oncologi atrag atentia si asupra miturilor care se vehiculeaza in privinta alimentatiei pacientilor cu cancer.
“Bolnavii de cancer au nevoie de proteine din peste, pui, carne rosie. Dar auzim des pacienti care ne spun ca ei nu mananca deloc carne, pentru ca astfel hranesc celula canceroasa. Trebuie sa stie ca pot manca orice, daca nu exista restrictii alimentare impuse de alte afectiuni precum diabetul sau bolile cardiovasculare. Bineinteles, ca dieta trebuie sa contina si vegetale, 5 portii de fructe si legume pe zi fiind optim”, recomanda specialistul.
Sportul, dieta sanatoasa, protectia solara si hidratarea cu 2 litri de apa pe zi sunt vitale pentru supravietuirea pe termen lung a pacientilor cu cancer. De asemenea, sunt importante in primii 2 ani dupa diagnostic, controalele periodice la fiecare 3 luni. intre 3 si 5 ani de la tratarea cancerului, controlele se fac la 6 luni. Iar dupa 5 ani, controlul este anual, pentru ca riscul de recidiva exista, chiar daca este mic.
Foto homepage: chainarong06 /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri