Este un adevărat asistent care te poate salva în cele mai delicate momente. Dincolo de utilitatea sa, alegerea unei genți de umăr este extrem de satisfăcătoare, arată un studiu realizat în 2011 și citat de jurnaliștii britanici de la Daily Mail.
În urma unui sondaj în care au participat 2000 de femei, cumpărarea unei genți se află pe primul loc în topul celor mai mari satisfacții pe care o femeie o are atunci când iese la shopping. În clasamentul din studiu au urmat pantofii, rochiile de vară, biletele la concerte, blugii, bijuteriile, rochițele negre, ciocolata, lenjeria intimă și produsele de machiaj. Ca să fii sigură că investiția făcută chiar este inspirată, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știi întâi.
4 detalii la care trebuie să fii atentă când îți alegi geanta:
1. Fii pregătită să faci compromisuri
Înainte de a cumpăra prima geantă care ți se pare atractivă, caută să vezi mai multe genți de umăr pentru a putea lua cea mai inspirată decizie înainte de a investi într-un asemenea accesoriu important. Trebuie să fii pregătită însă să faci unele compromisuri, iar cel mai important sfat de urmat este să fii atentă la stilul tău de zi cu zi, nu la cel la care aspiri să ajungi. Dacă ești obișnuită ca zilnic să mergi prin oraș cu acte și un laptop după tine, uzura genții va fi mult mai mare, motiv pentru care ar trebui să găsești un model mai rezistent, în dauna frumuseții. Astfel, ajungem la acest punct, în care geanta de zi cu zi trebuie să fie ușor de purtat și comodă pentru umărul tău, iar în același timp să se poată adapta rapid de la un outfit de birou la unul de relaxare, la un pahar de vin în oraș.
2. Alege o geantă pe măsura ta
Așa cum blugii trebuie să se potrivească pe formele tale, la fel și geanta trebuie să fie compatibilă cu măsura ta. De la modul în care stă pe umăr, la felul în care curge alături de vestimentația ta, forma genții trebuie să îți respecte conformația corpului. Spre exemplu, atunci când o geantă este de dimensiuni prea mici, prin comparație talia ta poate părea mare.
4. Dar și pe măsura nevoilor tale
Fii atentă la volum. O geantă mică nu va fi suficient de utilă dacă ești o femeie activă și trebuie să ai mereu la tine un laptop de muncă, o baterie externă, o trusă compactă de make-up și câteva gustări. În același timp, dacă alegi una mare, ai grijă la felul în care este compartimentată în interior. Există altfel riscul să te trezești de foarte multe ori în fața scării blocului căutând pentru minute bune cheile într-o geantă plină de lucruri amestecate.
4. Alege inteligent culorile
În mod clar, cu o geantă neagră nu poți da greș indiferent de context. Poate fi purtată atât la birou, cât și în oraș sau într-un cadru mai intim, dar va fi o alegere banală și monotonă. Nu-ți fie frică să îndrăznești puțin mai mult de atât și alege inteligent culorile care se potrivesc tuturor ocaziilor. O geantă gri, cu tonuri metalice, pe albastru închis sau maronie poate fi ușor de adaptat tuturor vestimentațiilor din oricare anotimp. Ai grijă însă la gențile cu tonuri de alb sau crem, care pot fi mai pretențioase.
Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Iakov Filimonov
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice