Povestea tragică a Iuliei Hașdeu, prima româncă care a studiat la Universitatea Sorbona din Paris

Iulia Hașdeu și povestea tragicului ei destin

Născută pe 14 noiembrie 1869, în București, Iulia Hașdeu a fost unica fiică a savantului Bogdan Petriceicu Hașdeu și a soției sale, Iulia Faliciu.

De la o vârstă fragedă, Iulia a s-a remarcat printr-o inteligență și o creativitate remarcabilă, învățând să vorbească franceza la doar doi ani și să scrie la patru. La șapte ani, crea deja nuvele.La vârsta de opt ani, Iulia a susținut examenele de absolvire ale ciclului primar, o excepție fără precedent în învățământul românesc. Apoi la unsprezece ani, a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava” și frecventa cursurile Conservatorului de Muzică din București.

La șaisprezece ani, a devenit prima româncă înscrisă la Universitatea Sorbona din Paris, unde a urmat să susțină licența în Filosofie la Facultatea de Litere, uimindu-și distinșii profesori. Talentul copilei a fost recunoscut de personalități marcante ale vremii, precum Alexandru Macedonski, care au fost uimiți de genialitatea ei.

Din păcate, soarta Iuliei a fost frântă prea repede de Moirae, zeițele grecești ale destinului. Abia înscrisă la Sorbona, copila s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a ignorat semnele timpurii ale bolii, alegând să se concentreze pe scris și pe studiu. În 1887, s-a întors în România, dar boala s-a agravat, și în martie 1888, a fost nevoită să întrerupă studiile. A urmat un tratament în Elveția, dar, în ciuda speranțelor, starea ei s-a înrăutățit. Pe 29 septembrie 1888, la vârsta de nici 19 ani, Iulia Hașdeu a murit, lăsând în urmă o lume întreagă întristată de destinul său tragic și un gol adânc în inima tatălui ei care nu și-a mai revenit niciodată și nu a mai putut închide rana din suflet.

Un tată îndurerat

Cu o sufletul sângerând și jelind, Bogdan Petriceicu Hașdeu a publicat scrierile fiicei în limba franceză sub pseudonimul Camille Armand în volumul „Opere postume”.

Cu mintea încă acaparată de durerea pierderii unicului său copil, Hașdeu devine interesat de spiritism și actele oculte. Întristat și refuzând despărțirea, a început să exploreze lumea spiritelor în încercarea de a contacta sufletul fiicei sale, trăind chiar experiențe paranormale greu de explicat. Conform relatărilor sale, a primit semne prin spiritism, care l-au convins că Iulia îi transmitea mesaje din lumea de dincolo. A construit un templu în amintirea ei la cimitirul Bellu și, mai târziu, Castelul de la Câmpina, care acum poartă numele de Muzeul Memorial B.P. Hașdeu.

Castelul construit în arhitectura dorului

Cunoscut și ca Castelul Iuliei Hașdeu, monumentul din Câmpina a sfidat timpul și a fost avariat și reconstruit în urma necazurilor care s-au abătut adesea asupra lui: 2 Războaie Mondiale și Cutremurul din 1977.

Conceput de Bogdan Petriceicu Hașdeu, castelul este o manifestare a dorului său profund și a dorinței de a menține vie amintirea Iuliei. Fiecare piatră, fiecare colț al castelului, pare să fie încărcat cu emoția și speranța unui tată care a refuzat să accepte finalitatea morții. Arhitectura castelului combină elemente gotice cu simboluri oculte și ezoterice, fiecare detaliu fiind plin de semnificații ascunse, așteptând să fie descifrate de vizitatori.

Una dintre cele mai fascinante încăperi ale castelului este Odaia Spiritelor, locul unde Hașdeu și-a petrecut ore în șir încercând să comunice cu spiritul Iuliei. Pereții sunt împodobiți cu inscripții și simboluri misterioase, iar atmosfera este una de profundă contemplare. Se spune că, în această cameră, granița dintre lumea noastră și cea de dincolo este mai subțire, și că, uneori, șoaptele trecutului pot fi auzite în liniștea nopții.

Descrierea Saloanelor castelului Iuliei Hașdeu

Sala 1: Salonul de primire

În salonul de primire al doamnei Iulia Hașdeu, soția scriitorului, vizitatorii sunt întâmpinați de un bust de marmură ce o înfățișează cu o noblețe atemporală. Acesta stă ca un paznic silențios, păstrând amintirea și spiritul doamnei care a fost cândva stăpâna acestui domeniu.

Sala 2: Sufrageria

Sufrageria este împodobită cu portretele familiei Hașdeu, pictate în medalioane pe pereții camerei, creând o galerie a memoriei și onorând contribuțiile fiecărui membru la cultura și istoria românească.

Sala 3: Templul Castelului

Cel mai înalt turn al castelului adăpostește Templul, un sanctuar al reflecției și spiritualității. Pronaosul cu oglinzi paralele și altarul central sunt dominate de o statuie impresionantă a lui Iisus, opera sculptorului Raphael Casciani. Deși castelul a fost afectat de războaie, cutremure și neglijența umană, statuia a rămas neatinsă, un simbol al speranței veșnice. Trei camere colorate în albastru, roșu și verde, datorită vitraliilor, completează acest spațiu sacru.

Sala 4: Biroul de lucru al lui B.P. Hașdeu

Biroul de lucru al lui Bogdan Petriceicu Hașdeu este un sanctuar al intelectului, unde portretele savantului, ale soției și ale fiicei lor Iulia veghează asupra spațiului în care s-au născut multe dintre operele sale.

Sala 5: Camera cu cale

Dedicată Iuliei Hașdeu, această cameră găzduiește păpușa Iuliei, o sculptură și un bust din marmură de Carrara realizat de Ioan Georgescu în 1890. Aici se află și jurnalul personal al Iuliei, precum și caietul ei de matematică, documente care oferă o fereastră spre mintea unui om care ar fi putut deveni un mare geniu, dacă cruda soartă i-ar fi permis.

Sala 6: Camera obscură

Camera obscură, locul unde aveau loc ședințele de spiritism, este un spațiu încărcat de mister. Aici, un porumbel de piatră, o lunetă astronomică, un sfeșnic și o statuetă a lui Iisus creează o atmosferă ce pare să flirteze cu lumea nevăzută, invitând la contemplare și la căutarea adevărurilor ascunse.

Vizitatorii castelului sunt adesea cuprinși de o senzație de reverență și uimire. Unii vin în căutarea răspunsurilor, alții pentru a simți prezența Iuliei. Se zvonește că, în nopțile tăcute, ecoul muzicii de pian și al râsului de fată se poate auzi încă în Castelul de la Câmpina, unde Iulia, însoțită de aplauzele tatălui său, își continuă recitalul etern.

Nu e de mirare că în rândurile societății bucureștene de odinioară, figura lui Bogdan Petriceicu Hașdeu a fost adesea învăluită în controversă. Tragedia pierderii fiicei sale l-a transformat, în ochii multora, într-un om al durerii, al cărui rațiune părea să fi fost înghițită de valurile suferinței. Poveștile despre comunicarea sa cu spiritul Iuliei erau privite ca rodul unei imaginații tulburate de tristețe.

În anul 1907, la două decenii după ce și-a luat rămas bun de la Iulia, Hașdeu însuși a părăsit această lume, dar nu fără a semăna în inimile oamenilor semințele unor legende nemuritoare.

Adriana Sulugiuc/shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 17 Iunie 2024 @ 07:06

• 
• 

Mai multe despre Garbo