Comunicat de presă
Ziua Mondială a Somnului are loc în fiecare an pe 13 Martie, iar în acest context echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a adunat informații interesante despre paturile de hotel și a selectat locații în care somnul este privit ca o experiență memorabilă, nu doar ca o necesitate. În fond, 67% dintre români au declarat că preferă să se cazeze într-o cameră de hotel atunci când călătoresc*.
Fie că suntem acasă sau într-o călătorie, ne bucurăm de vacanță sau ne îndeplinim o îndatorire de serviciu, cel mai bun mod de a începe o zi este cu o odihnă bună. Dar acest lucru nu este întotdeauna foarte ușor de obținut, iar aspecte ce țin de ambient (lumini diferite, sunete bizare) sau simplul fapt că este un pat diferit de cel în care obișnuim să dormim pot fi piedici în calea somnului odihnitor. Totuși, putem influența această parte a călătoriei luând decizii informate.
Cum solicităm patul perfect
Multe unități de cazare din lume, dar cu precădere cele din Grecia, Elveția, Germania sau Austria, folosesc denumirea de „pat franțuzesc” (french bed) pentru a descrie un pat care inspiră romantism, mai ales prin dimensiunile sale. Fiind puțin mai îngust decât un pat dublu clasic, intimitatea este favorizată, iar persoanele care dorm în acest tip de pat nu pot avea prea mult spațiu între ele.
Tot privind dinspre Germania, Austria sau Elveția, dar ușor în direcția opusă, există posibilitatea ca „patul dublu” (double bed) să nu fie chiar cel mai romantic cu putință, datorită spațiului dintre cele 2 jumătăți: se întâmplă ca patul să devină „dublu” prin alăturarea a două paturi de o persoană, deci confirmarea din partea hotelului poate fi o idee bună, înainte de rezervare.
Revenind la confortul unei saltele mari, multe unități de cazare din Marea Britanie afișează denumiri somptuoase pentru paturile mari (de 3 persoane), cu lățime de 245 cm și lungime de 220 cm: "Eastern King", "Emperor" sau "Caesar". În Statele Unite ale Americii există hoteluri care oferă chiar lungimi neobișnuite ale patului, numit aici „Grand King Bed” - 250 cm. În plus, pentru cei care vor să se simtă din nou copii, indiferent de vârstă, se pot găsi (la cerere) și locații cu oferte greu de imaginat, în care paturile au dimensiuni extreme: 360 cm x 300 cm.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri