„Începem să ne uităm după manifestări mai puțin obișnuite, care adesea produc invalidități pacienților noștri la câteva luni după ce se vindecă de COVID-19.”, a declarat pentru The New York Times dr. William W. Li, președintele unei fundații medicale dn Statele Unite.
Mai multe persoane din America, după ce s-au vindecat de Covid - 19, au spus că s-au trezit din senin că li se mișcau dinții, ba chiar că le-au căzut. Medicii stomatologi, pe de altă parte, susțin că poate fi reală o astfel de situație:
„Virusul face ravagii în momentul în care se leagă de proteina receptoare ACE-2, care este omniprezentă în corpul uman. Nu o găsim numai în plămâni, ci și în celulele nervoase și endoteliale. În consecință, este posibil ca virusul să fi afectat vasele de sânge care asigurau hrănirea dinților”, spune dr. Li.
„Asta ar putea explica de ce pacienților le cad dinții fără să simtă nicio durere, însă trebuie făcute studii suplimentare.”, spune medicul. Pe de altă parte, este posibil ca răspunsul exagerat al sistemului imunitar, cunoscut sub numele de furtuna de citokine, să se manifeste la nivelul cavității bucale.
Care este soluția în cazul în care te confrunți cu pierdea unuia sau a mai multor dinți, fie că din cauze determinate de COVID, fie din alte cauze?
Sănătatea cavității bucale este factor determinant atunci când vine vorba despre sănătatea întregului nostru organism. Pierderea unui dinte, de exemplu, strică întreg echilibrul zonei, dezechilibrând astfel starea optimă de sănătate.
„Dacă nu se protezează zona unde lipsește un dinte, cu timpul, dinții vecini și antagoniști vor migra și vor înghesui zona de protezată, făcând mult mai dificilă sau aproape imposibilă inserarea implantului fără ajutorul unui aparat dentar. În plus, osul unde a fost dintele, din cauza presiunii alimentelor, se va resorbi și va îngreuna tratamentul.”, explică dr. Alin Gabor, medic stomatolog.
Ce este implantul dentar?
Implantul dentar este o piesă realizată din titan de înaltă puritate având rolul de a înlocui rădăcina dintelui pierdut. Poziționarea lui se face în locul în care erau situate rădăcinile, având ca scop constituirea bazei dinților ce urmează a fi montați. Se va obține în final o funcționalitate și estetica identică cu cea a dinților naturali.
Un implant dentar poate să:
1. Înlocuiască unul sau mai multi dinți;
2. Reprezinte un element de sprijin (stâlp) pentru o lucrare protetică fixă, având ca scop excluderea unei proteze totale;
3. Are rol de suport pentru protezele dentare totale, determinând mai multă stabilitate lucrării protetice.
Avantajele majore ale unui implant dentar
Se conservă volumul osos, conform principiului „funcția creează organul”, și se stimulează, prin punerea sa în sarcină. Forțele masticatorii se transmit astfel, prin acest implant dentar, direct osului maxilar conformându-l în funcție de liniile de forță;
– Senzația de forță masticatorie este mai puternică decât cea dată de dintele natural, detaliu de care, însă, nu trebuie să se abuzeze, un implant dentar fiind o anchiloză, pe când dintele prezintă un sistem elastic de amortizare (parodonțiul);
– Senzația de dinte natural. Transmiterea forțelor masticatorii direct osului dau o senzație de “propriu”, superioară celei date de o lucrare protetică care are dinți ca stâlpi.
Se consideră că, dacă un pacient este suficient de sănătos, încât să i se poată extrage un dinte, atunci i se poate insera un implant dentar.
„Un implant dentar este format din trei părți principale: implantul, bontul și arcada (sau coroana). Implantul este o structură în formă de șurub din titan, pe care medicul implantolog îl inserează în os. Osul fuzionează cu implantul printr-un proces natural cunoscut sub numele de osteointegrare. Bontul este un conector care fixează implantul de coroană. Aceasta este folosită pentru a acoperi total implantul dentar, cu redarea funcțiilor estetice și funcționale ale dintelui.”, explică, în continuare, dr. Alin Gabor.
Implantul de dentar poate fi realizat într-una sau mai multe ședințe și poate avea o serie de urmărim neplăcute (edeme, sângerări minore, vânătăi) care, însă, trec fără probleme după doar câteva zile. Cel mai important este de știut că această procedură este total lipsită de durere.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri