IN ACEST ARTICOL:
Iarba de grâu este intens detoxifiantă, un elixir de vitamine, minerale și nutrienți, fără a conține gluten și fără a avea potențial alergen ridicat. Iarba de grâu este considerată un superaliment, aducând numeroase beneficii pentru sănătate. Vă invităm să descoperiți în acest articol care sunt recomandările consumului de iarbă de grâu, precum și o rețeta specifică de suc obținută folosind iarba de grâu.

Iarba de grâu sau „sângele verde”: un aliment concentrat în nutrienți și antioxidanți

Iarba de grâu este considerată un aliment complex și complet, fiind obținută din lăstarii organici de grâu. Poate fi utilizată și în gemoterapie, despre care te invităm să citești mai multe informații în acest articol: Ce este gemoterapia și ce putem vindeca prin această metodă

Îți recomandăm și:

Pudra de iarbă de grâu organică, disponibilă pe Plantum.ro

Carte: Vindecari Miraculoase cu Iarba de Grau Steve Meyerowitz disponibila pe Plantum.ro

Iarba de Grau Pulbere Ecologica/Bio Noua Zeelanda 125g OBIO, disponibil ape Vegis.ro

Ce conține iarbă de grâu?

Se știe deja că iarba de grâu conține peste 90 de minerale, fiind concentrată în cele precum calciu, potasiu, magneziu, sodiu. Iarba de grâu conține și toți aminoacizii esențiali organismului nostru, aceștia neputând fi procurați decât prin alimentație. Este, de asemenea, bogată în vitamine, în special vitamina C, dar și vitamina D, K, E și vitamine din complexul B, inclusiv vitamina B17.

Ce beneficii ne aduce iarba de grâu pentru sănătate?

Iată care sunt cele mai cunoscute recomandări și beneficii pentru consumul de iarbă de grâu:

  • Previne anemia, ajutând la formarea globulelor roșii din sânge.
  • Previne oboseala și redă capacitatea de atenție, de memorare și de lucru, prin conținutul ridicat în magneziu și alte minerale, dar și prin vitamina C (energizantă, regenerantă și antioxidantă) și cele din complexul B;
  • Joacă roluri antiinflamatorii, hrănind microbiomul și oferindu-i organismului suportul nutritiv necesar pentru a reduce stresul oxidativ;
  • Încetinește procesele de îmbătrânire și stimulează regenerarea organismului, fiind indicată oricând, inclusiv în perioadele de stres intens sau convalescență (dacă medicul nu indică o anumită dietă strictă);
  • Stimulează sistemul imunitar să funcționeze optim, ajutând în protecția împotriva bolilor;
  • Susține sănătatea microflorei intestinale, fiind bogată în prebiotice;
  • Ajută în îmbunătățirea funcției inimii și a plămânilor, prin conținutul ridicat de clorofilă, aceasta fiind asemănătoare din punct de vedere structural cu sângele uman;
  • Prezintă proprietăți anticancerigene;
  • Ajută în prevenirea bolilor oaselor, articulațiilor sau mușchilor, îmbunătățind oxigenarea țesuturilor și aducând un aport important de aminoacizi, substanțe implicate în menținerea și construcția matricei organice a țesuturilor noastre;
  • Contribuie la menținerea sănătății părului, unghiilor și pielii, conținând precursorii colagenului;

Cum consumăm iarba de grâu?

Cel mai ușor este să o consumăm în smoothie sau într-o salată de legume sau de fructe. Iarba de grâu poate fi consumată, de asemenea, în iaurturi, gemuri, supe.

Rețeta de smoothie cu iarbă de grâu:

  • ½ cană cu apă, lapte sau lapte vegetal;
  • O banană sau alt fruct dulce (kaki, lithi, pepene galben etc);
  • 1 măr;
  • Opțional: o lingură din alte fructe/legume, după gust;
  • O linguriță rasă de iarbă de grâu;
  • Opțional: miere, curmale sau alt îndulcitor dorit;

Se amestecă totul la blender și se obține o băutură gustoasă și foarte energizantă. Este recomandat ca băutură să fie consumată proaspăt sau la cel mult 1 oră de la preparare (se păstrează la rece). Este recomandat ca băutură cu iarbă de grâu să fie consumată în prima parte a zilei, fiind energizantă sau cu o oră înainte de a face efort fizic.

Foto articol: By Africa Studio/shutterstock.com


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri