Alegerea cadourilor pentru prietenii apropiați și familie este oricum complicată, iar dacă mai trebuie să alegi un cadou pentru șeful au șefa ta, luarea unei decizii se complică și mai mult, mai ales dacă nu îi cunoști gusturile în materie de haine, mâncare sau decorațiuni.
Așa că, pentru a evita să îi faci un cadou care să le displacă, e mai bine să te ții departe de cadouri foarte specifice - cum ar fi o bluză sau un tablou decorativ - și să optezi în schimb pentru un cadou util, pe care îl vor folosi cu plăcere.
Următoarele cadouri sunt potrivite pentru orice șef sau șefă și pentru orice ocazie, indiferent dacă este ziua lor de naștere sau Crăciunul.
1. Un arbust pentru decorarea biroului
Există numeroase studii care atestă beneficiile unei plante în birou. Spre exemplu, cercetătorii de la University of Exeter au descoperit că chiar și o plantă pe metru pătrat crește nivelul de productivitate cu 15%. Șefii tăi se vor bucura să își decoreze biroul cu un arbust care poate reduce nivelul de zgomot, prin absorbirea lui.
Există o varietate din care poți alege: Palmier Areca, Croton Mammi, Ficus Benjamin, Ficus Ginseng bonsai. Arbuștii mai au avantajul că induc relaxarea prin reducerea nivelului de stres, conform unui studiu realizat de University of Technology, Sydney.
2. Un ceas elegant
Când te gândești la un cadou pentru o persoană aflată într-o poziție de conducere, sigur îți vin în minte bijuteriile. Dar un astfel de cadou poate fi prea personal. O opțiune asemănătoare, dar mult mai potrivită în această situație, este un ceas.
Alege ceasul în funcție de cum se îmbracă. Dacă obișnuiește să poarte costum, atunci alege un ceas elegant. O ținută aranjată, asortată cu un ceas pe măsură este un semn că persoana care o poartă are un simț estetic deosebit, care exprimă profesionalism.
3. Un ebook reader
Procesul de învățare nu se termină niciodată, mai ales pentru o persoană aflată la conducere care trebuie să găsească mereu noi moduri de a ajuta angajații și a eficientiza munca. O mare parte din învățat se face citind: studii, cărți de dezvoltare personală și chiar cărți de ficțiune.
Pentru a le face viața mai ușoară șefilor, ca să nu mai fie nevoie să care mereu după ei cărți grele și voluminoase, dăruiește-le un e-book reader. Acestea sunt portabile, încap în orice geantă și poți stoca până la 200 de cărți. Îi poți face și o recomandare, precum „Sinceritate radicală. Cum să fii un șef dat naibii fără să-ți pierzi umanitatea”, scrisă de Kim Scott, fost director executiv la Google și Apple.
4. Un aparat de masaj pentru spate și gât
Nu este simplu să conduci o echipă și să te asiguri că angajații sunt mereu productivi. Șefii își petrec mult timp pe scaun, uneori fără pauze și astfel, au deseori dureri de spate sau de gât. Un masaj îi poate ajuta atât să scape de dureri, dar și de stres.
Pentru a te asigura că șefii vor fi mereu în toane bune, le poți face cadou un aparat de masaj pentru spate și gât. Acesta imită mișcarea mâinilor și îi va ajuta să scape de dureri și să se relaxeze. Aceste dispozitive sunt sub forma unei benzi ușor de folosit, pe care trebuie doar să o poziționeze în jurul zonei afectate.
5. O pereche de căști
Știi ce greu poate fi să te concentrezi să îți faci munca când colegii tăi fac glume lângă tine și de afară se aude o bormașină. În aceeași situație se află și șeful tău, care atunci când lucrează la proiecte importante precum bugetele firmei se chinuie să ignore zgomotele deranjante.
Căștile sunt o opțiune bună atunci când vrei să te izolezi de exterior, dar nu orice tip. Optează pentru o pereche de casti performante, care pot sa anuleze zgomotul, astfel încât șeful tău să se poata concentra mai bine. Le poate folosi folosi atât la birou, cât și în avion sau acasă, când are nevoie de liniște.
Consultă-te și cu ceilalți colegi atunci când trebuie să alegi cadoul pentru șefi, poate veți pune banii de cadou la comun. Este important să alegi un cadou util, dar nu foarte personal, care să îi ajute pe șefi să fie mai relaxați.
Sursă foto: Shutterstock
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice