IN ACEST ARTICOL:

Lesbos este o alegere inspirată pentru o vacanță inedită în Grecia autentică. Insula este apreciată de turiștii din întreaga lume pentru climatul mediteranean blând, o natură bogată cu peisaje fermecătoare, sate tradiționale pitorești și preparate culinare simple și delicioase, precum și produse locale, cu gusturi și arome unice în întreaga Grecie.

 

AeroVacanțe, parte a Grupului Aerotravel, deschide sezonul vacanțelor cu o nouă destinație în Grecia, insula Lesbos, cu plecări în fiecare vineri din București, în perioada 14 iunie - 13 septembrie 2024.

Sejururile în insula Lesbos au tarife începând de la 309€/pers. și includ transport charter avion, taxe de aeroport, transferuri, asistență turistică locală și 7 nopți de cazare. Zborurile charter sunt efectuate de compania TAROM și durează o oră și 20 de minute.

În Lesbos, turiștii au posibilități variate de cazare, de la vile turistice cu tarife foarte atractive, poziționate în apropierea plajelor, a tavernelor, a magazinelor și a stațiilor de autobuz, și până la hoteluri de 4* și 5* cu demipensiune și servicii excelente. Un sejur de 7 nopți cu mic dejun la un hotel de 5*, cu transport charter avion, taxe de aeroport și asistență turistică incluse are tarife începând de la 484€/pers. Insula Lesbos este alegerea perfectă atât pentru cupluri, cât și pentru familiile care își doresc o vacanță într-o destinație relaxantă, cu mare, soare, plaje foarte bune, posibilități de practicare a sporturilor nautice, experiențe culinare excelente, natură încântătoare, festivaluri și atracții turistice variate, în măsură să satisfacă o mare varietate de gusturi și preocupări.

sezonul turistic, Lesbos este o insulă efervescentă: grație celor 21 de festivaluri muzicale, culinare, sportive și folclorice, turiștii se pot bucura de o vacanță captivantă, plină de culoare și savoare autentic grecești.

În plus, Lesbos are nenumărate plaje cu toate facilitățile turistice necesare, dintre care nu mai puțin de 19 sunt certificate Blue Flag. Cele mai importante plaje sunt situate în apropierea spațiilor de cazare din portofoliul AeroVacanțe, pentru a oferi un confort sporit turiștilor. Cu străzi încântătoare, pavate cu piatră și case tradiționale grecești, orașele din Lesbos își îmbie seara turiștii să-i cunoască istoria și fortărețele medievale, să facă fotografii cu apusuri spectaculoase, să admire arhitectura insulară și să ia masa la o tavernă cu preparate proaspete, făcute după rețete tradiționale.

Lesbos este situată în nord-estul Mării Egee, are 83000 de locuitori și peste 300 km de coastă, fiind a treia insulă ca mărime din Grecia. Cu o istorie milenară, care începe în secolul al XI-lea î.Hr., aceasta a avut o contribuție semnificativă la arta Greciei, începând cu poeta antică Sappho și culminând cu Odysseas Elytis, laureat al premiului Nobel pentru literatură.

Este patria băuturii ouzo, a uleiului de măsline, a sortimentelor de brânzeturi și a sardinelor. Aici se produce aproape jumătate din cantitatea națională de ouzo, iar 40% din suprafața insulei este acoperită de peste unsprezece milioane de măslini. Ce mai are special insula Lesbos? Păsările flamingo, barza neagră, ciocîntorsul, piciorongul, călifarul roșu și alte zeci de specii pe care le poți admira aici, pentru că insula este un popas pentru ele în rutele de migrație din și spre Europa, Asia și Africa.

Afectată de criza refugiaților din 2014 și de pandemia de Covid din 2020, insula Lesbos a revenit pe piața de turism europeană încă din 2022 și este în prezent una dintre cele mai sigure destinații de vacanță din Europa. În 2024, această insulă de o frumusețe aparte va primi turiști de pe piețe consacrate, precum Marea Britanie și țările nordice, și de la cei mai mari tour operatori europeni, care vor totaliza 25 de zboruri charter săptămânale.

Orarul de zbor pentru cursa charter cu plecare din București este: București - Lesbos 07:45 – 09:10 Lesbos - București 10:00 – 11:20 Aeronavă: Airbus 318. Plecări în fiecare vineri, în perioada 14 iunie - 13 septembrie 2024.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri