2 Septembrie 2019 publicat în Casa-Gradina 17 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
O schemă de iluminat eficientă reprezintă una dintre cele mai mari diferențe dintre o casă strălucitoare și elegantă și una întunecată, puțin primitoare.

Designerii de interior pun accent deosebit pe acest aspect pentru a amenaja într-un mod inedit orice încăpere. Corpurile de iluminat intră în categoria obiectelor decorative deoarece, pe lângă rolul funcțional, și aspectul lor estetic are o importanță aparte. 

Lumina schimbă ambianța, se îmbină armonios în peisaj, oferă o concentrare mai bună, scoate în evidență un punct de atracție și subliniază arhitectura unui spațiu. Iată câteva idei utile care te vor ajuta să îți transformi locuința cu ajutorul corpurilor de iluminat:

Creează impresia de spațiu cu luminile de fundal

Folosește lustre moderne înclinate către perdele, tablouri sau alte obiecte decorative, astfel încât lumina reflectată să revină în cameră. În acest fel, vei obține senzația de spațiu mărit. Lămpile de podea, aplicele de perete sau lampadarele cu design inedit pot scoate mai ușor în evidență suprafața unei camere.

Evidențiază o parte a camerei sau un obiect

Lumina de accent este utilă pentru a evidenția un tablou, un perete, masa sau un colț al încăperii. Practic, în acest fel poți defini foarte ușor punctul de atracție al camerei, conferind totodată atmosferei un aer ușor dramatic.

Folosește iluminatul funcțional în zonele de lucru

Trebuie să știi că lumina rece stimulează concentrarea și creează o atmosferă propice muncii. Prin urmare, optează pentru aplice de perete sau spoturi cu lumină rece în zona unde ai amplasat biroul și în bucătărie, sub dulapuri, deasupra mesei sau a locului în care gătești. 

În living, optează pentru lumina utilitară acolo unde servești masa sau în partea destinată lecturii. Folosește acest tip de iluminat și în baie, la oglinda, ori la măsuța de machiaj din dormitor.

Amplasează lustrele la înălțimea potrivită

Ca să te bucuri de un iluminat eficient în locuință, ține cont de înălțimea tavanului atunci când montezi lustrele sau candelabrele. Lumina nu trebuie să fie nici prea sus și nici foarte jos, ca să îți creeze disconfort. De regulă, între lustră și podea ar trebui să existe o distanță de 1,8 – 2 metri.

Optează pentru lumina ambientală în orice încăpere

Cele mai multe persoane sunt obișnuite să monteze doar un corp de iluminat la mijlocul tavanului pentru a asigura necesarul de lumină într-o cameră. Ei bine, specialiștii ne recomanda ca în fiecare încăpere să avem și surse cu ajutorul cărora să controlăm intensitatea luminii atunci când avem nevoie de mai multă relaxare. 

De exemplu, în dormitor este necesar să amplasezi veioze pe noptierele de lângă pat și un candelabru mai mare pe centrul tavanului. În sufragerie ai nevoie de o sursă de mijloc, dar și de lumini separate pentru zona de lectură, locul de dining ori birou.

Adaugă eleganță cu lămpile de masă înalte

Astfel de corpuri de iluminat reprezintă o adevărată declarație de stil într-o casă. Acestea oferă eleganță și delicatețe și le poți amplasa pe birou, în living, în apropierea unui fotoliu unde obișnuiești să citești, sau pe noptierele din dormitor. În funcție de designul ales, ai posibilitatea de a monta o astfel de piesă chiar și pe hol. 

Acestea nu trebuie să respecte foarte multe reguli de amenajare, însă ține cont că becul lămpii nu trebuie să se vadă din picioare ori dintr-o poziție așezată. În caz contrar, înseamnă că obiectul este mult prea înalt pentru decorul ales.

Montează lumini pe scările interioare

De cele mai multe ori, scările din interiorul locuințelor nu sunt iluminate dacă există deja corpuri diverse în partea de jos și de sus a acestora. Pe lângă aspectul estetic deosebit pe care îl oferă, iluminatul scărilor crește și nivelul de siguranță, în special pe timp de noapte. Prin urmare, poți amplasa obiecte luminoase pe balustradă, pe perete sau în partea laterală a scărilor.

Lumina este un element important de decor, de aceea merită toată atenția. Ia în considerare fiecare încăpere în parte și activitățile desfășurate pentru a crea o schema de iluminat practică și fermecătoare în întreaga locuință.

Sursa foto: Vivre


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri