Comunicat de presă
Yellow Canary este o platformă creată de specialiști și doctori în neuroștiințe și psihologie, pornind de la o metodologie de studiu creată de Universitatea Harvard, inițiată și dezvoltată de către Buyer Brain, companie specializată în Consumer Insights, în parteneriat cu Terragni Consulting, companie specializată în Consumer Engagement.
Platforma analizează starea emoțională și psihologică a persoanelor care se înscriu prin completarea unui studiu și a fost gândită ca un sistem de alertă timpurie pentru persoanele care resimt un impact emoțional negativ în această perioadă. Rezultatul obținut indică utilizatorului dacă ar trebui să intre în legătură cu unul dintre psihologii implicați în proiect, pentru consiliere psihologică gratuită.
Despre Yellow Canary
Inspirația pentru numele platformei are ca sursă vechile povești ale minerilor care foloseau un canar ca sistem de avertizare pentru lipsa de oxigen din mină.
Efectele COVID-19 se resimt în foarte multe aspecte ale vieții, întrucât acest virus redefinește interacțiunile sociale, naște panică, anxietate, destabilizează economia, creează un mediu impredictibil, necunoscut și instabil.
Aceste efecte nu se resimt doar pe moment, pentru că ele funcționează asemenea unui cutremur de magnitudine înaltă – lăsând semne vizibile.
Pentru ca societatea să își poată reveni cât mai rapid și sigur, este nevoie de o analiză atentă a nucleului, care va indica impactul real al acestei pandemii asupra echilibrului emoțional al membrilor societății.
Cum funcționează Yellow Canary
Utilizatorii își creează un cont pe site și completează zilnic studiul. Rezultatele vor apărea automat în contul creat, imediat după finalizare. Testarea zilnică este importantă, pentru că oferă datele necesare urmăririi evoluției stării utilizatorului și ajută la obținerea unor informații concludente. În funcție de rezultat, utilizatorul poate fi pus în legătură cu psihologii parteneri, pentru a beneficia de consiliere gratuită. Consilierea psihologică este asigurată de către psihologi independenți sau specialiști din cadrul ONG-ului Respiro.
Platforma poate fi accesată aici: https://www.yellow-canary.org/
*Proiectul a fost gândit și dezvoltat de către Buyer Brain și Terragni Consulting, implementat de Lemon Studio, Coding Heads, AIPSS și Prime Telecom, derulat în parteneriat cu ONG-ul Respiro și psihologi independenți.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri