Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune că, în fapt, cauzele durerilor de dinți pot fi multiple, iar uneori se află dincolo de controlul nostru.
1. Sensibilitate dentară
Teminatiile nervoase din interiorului dentinei (stratul interior al dintelui) expuse factorilor externi pot fi o cauză care explică apariția durerii dentare.
“Dentina este expusă atunci când smalțul lipsește pe anumite zone din naștere (în 10% din cazuri smalțul din apropierea gingiei este absent sau extrem de subțire) sau atunci când smalțul dentar se fracturează accidental. În aceste situații apare sensibilitatea dentară la contactul cu agenții externi, în ciuda unui periaj dentar corect, iar uneori chiar și la contactul cu periuța dentară”, explică specialistul ortodont.
2. Bruxism
Scrâșnirea dinților, provocată în principal de stres, duce la tocirea smalțului și uneori chiar și a dentinei.
“Dintele are capacitatea de apărare, iar ca urmare a faptului că tocirea se produce treptat, nervul are timp să se retragă prin depunerea unui strat suplimentar de dentină, însă chiar și în aceste condiții durerea dentară poate să apară. Presiunile constante exercitate asupra dinților, musculaturii și articulației aproape în fiecare noapte, vor determina apariția unei dureri ușoare sau moderate”, explică doamna doctor.
3. Inghesuiri dentare
Unii dinți sunt suprasolicitați din cauza contactelor anormale dintre ei, fapt care poate produce durere. Forțele mari exercitate asupra dinților pot face ca prismele subțiri de smalț de lângă gingie să sară producând leziunile cuneiforme. Dentina este astfel descoperită și apare sensibilitatea dentară.
4. Erupția molarului de minte
Rareori erupția molarului de minte trece neobservată, de cele mai multe ori apărând un disconfort, căruia la început nu îi identificăm cauza.
“În prima fază vor apărea dureri difuze, produse de presiunile pe care molarul de minte le exercită croindu-și drum spre suprafață. Atunci când, în ciuda eforturilor de periaj dentar corect, sub gingia care încă acoperă parțial molarul de minte se acumulează resturi alimentare care duc la înmulțirea bacteriilor ce vor produce inflamația zonei și chiar acumularea de puroi, își face apariția pericoronarita, însoțită de dureri moderate sau chiar intense”.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri