Infiltrațiile cu PRP te scapă de durerile articulare și inițiază mecanisme proprii de vindecare

IN ACEST ARTICOL:

Durerile articulare pot apărea indiferent de vârstă. O cauză posibilă este trecerea anilor, însă nu trebuie să uităm că și sedentarismul și o alimentație precară pot fi învinovățite de apariția acestor neplăceri. În plus, putem adăuga aici și moștenirea genetică și, iată, cum avem un pachet complet de cauze și efecte. Din păcate, însă, odată activate, efectele nu pot fi eliminate atât de ușor precum am crede. 
 

„Durerea cu caracter inflamator a articulațiilor se instalează în timpul nopții sau dimineața, după repaus, este însoțită de rigiditate instalată pe o durată mai lungă de timp și se ameliorează prin mișcare fizică. Durerea mecanică a articulațiilor apare în urma unui efort fizic, este însoțită de rigiditate de scurtă durată și cedează la repaus. Un alt aspect important, de avut în vedere, este iradierea durerii, deoarece, în afecțiuni ale coloanei vertebrale, aceasta poate ajunge până la nivelul genunchiului.”, spune dr. Tarek Nazer, medic primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
Medicul ortoped mai precizează că PRP (Tratamentul cu Plasmă Îmbogățită cu Trombocite) are răspunsul problemei ridicate de noi mai sus. Durerile de la nivelul articulațiilor pot fi chuar eliminate cu terapia PRP.

„Avantajele terapiei PRP sunt multiple. Inițierea mecanismului propriu de vindecare, regenerarea țesuturilor afectate, reducerea timpului de refacere, reducerea durerii comparativ cu metodele clasice de tratament, reducerea consumului de medicamente, ba chiar renunțarea la acestea, scăderea riscului unei posibile intervenții chirurgicale.”, explică Dr. Tarek Nazer.

Infiltrațiile cu PRP (plasmă îmbogățită cu trombocite) reprezintă o metodă revoluționară în tratarea diferitelor afecțiuni articulare, iar cele mai frecvente sunt:

1. Artroza de genunchi, umăr, șold și gleznă
2. Leziuni de ligamente, tendoane și mușchi
3. Tendinite
4. Artrite
5. Rupturi musculare
6. Gonartroză

„Plasma îmbogățită de Trombocite - PRP este sângele pacientului modificat prin centrifugare cu scopul de a produce o concentrație de până la 5 - 10 ori mai mare de trombocite. Procedeul de recoltare este simplu și rapid, fără efecte adverse. În plus, substanța obținută prin prelucrarea sângelui pacientului este bagată în proteine, vitamine, hormoni, toate acestea fiind elemente esențiale în funcționarea normală a articulațiilor.

În ce constă procedura de infiltrație PRP

În primă fază, se recoltează sânge de la pacient într-o eprubetă, în care există deja factor de creștere. Cei 8 - 10 ml de sânge se vor pune apoi într-un aparat special de centrifugare. După 10 minute, vom avea sângele pacientului îmbogățit cu trombocite, pe care mai apoi medicul îl va injecta în spațiul intra-articular cu probleme.
După ce se efectuează infiltrația cu PRP (procedura dureaza în jur de 15 minute), pacientul rămâne în cabinet pentru încă 5-10 minute, timp în care practică exerciții de flexie-extensie ce ajută la integrarea substanței injectate în cavitatea articulară. Se recomandă un tratament antialgic pentru 3 zile post-infiltrație (nicidecum tratament antiinflamator) și repaus de la exercițiile fizice.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri