Indiferent de vârstă, există câțiva pași esențiali, care trebuie respectați cu sfințenie pentru o piele mereu tânără: demachiere, tonifiere, exfoliere, crema de față și crema de ochi. Bineînțeles, acestea ar trebui recomandate de către un specialist în funcție de tipul tenului. Iată ce sfaturi are pentru tine Daniela, cosmetician în cadrul salonului El Studio:
Îngrijirea tenului la 20 de ani
"La aceasta vârstă, tenul trebuie pregătit pentru maturitate. Recomand folosirea unui lapte demachiant pentru ten normal sau mixt și gel de curățare pentru tenul gras. Pentru menținerea aspectului tânăr, putem de asemenea folosi și acidul hyaluronic, anti-oxidanții sau cremele cu SPF. Totodată, recomand un tratament de hidratare și curățare o dată la 4 săptămâni. "
După vârsta de 30 de ani încep procesele de îmbătrânire precum scăderea producției de acid hialuronic și a colagenului.
" Recomand în aceste situații tratamente oxigenant-stimulante și vitamina C. 30 de ani este pragul când își fac simțite prezența primele semne ale îmbătrânirii tenului. Pielea își pierde din elasticitate, tocmai de aceea este nevoie să se intervină imediat. Ca produse de îngrijire sunt ideale cremele bogate în peptide. Acestea întăresc pielea, contribuie la fermitatea ei și îmbunătățesc producția de colagen. "
După vârsta de 40 de ani, pielea devine mai puțin elastică și mai fragilă, își pierde din fermitate și tonus iar celulele moarte încep să se adune la suprafață.
Pentru situații de acest gen avem nevoie nevoie de creme anti-aging cu un complex intens de protecție împotriva poluării, stresului sau al oboselii. Acestea trebuie să mai conțină poliolozide deoarece hidratează, remodelează și au efect de lifting. Pentru un plus de îngrijire, nu trebuie evitate nici tratamentele profesionale din salon. Cele mai eficiente sunt Microdermabraziunea, tratamentele pro age și cele cu colagen, care se fac o dată la 3 săptămâni. La fel de eficientă este și o cură intensivă de 7 zile cu fiole de colagen sau elastină."
După vârsta de 50 de ani, cea mai mare problemă cu care ne confruntăm acum este deshidratarea pielii.
Epiderma își pierde tot mai mult din elasticitate, devenind din ce în ce mai vulnerabilă și, în lipsa unei îngrijiri corespunzătoare, își pierde fermitatea." Este momentul potrivit pentru cremele intens hidratante sau serumuri, pe care să le aplici mereu printr-un masaj delicat. Folosește crema antirid atât dimineața cât și seara, dar nu uita să pui înainte un ser care să o ajute să pătrundă mai adânc în piele.", încheie specialistul în frumusețe.
Foto fr si main: De la sirtravelalot /Shutterstock
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice