Nu pot să fiu mai mândră de altceva decât de inima mea! Ea este atât de puternică, încă știu că după toate situațiile dureroase prin care am trecut, ea continuă să bată pentru mine!
Ea este atât de curajoasă, încât știu că oriunde m-aș afla, aș putea să o iau de la capăt, în absolut orice circumstanță! Ea este atât de bună, încă mă lasă să simt iubirea pe care o primesc de la oamenii din jurul meu și de la Dumnezeu! La rândul meu, învăț să îi ofer și ei dragostea de care are nevoie!
Inima mea a fost frântă de nenumărate ori, judecată pe nedrept și călcată în picioare cu nepăsare și grosolănie. Nu a meritat nimic din toate durerile pe care le-a simțit, însă le-a acceptat demnă și a reușit să demonstreze că este mai puternică decât mi-aș fi imaginat. Nu numai că a reușit să păstreze toate sentimentele din ea cu căldură și nu a lăsat ca ura să păstrundă și să facă ravagii în interiorul ei, dar a și oferit și oferă în continuare iubire pură, curată, pentru acei oameni care merită cu adevărat.
Inima mea nu s-a simțit niciodată mai în siguranță decât atunci când am îmbrățișat-o, am iubit-o și i-am mulțumit pentru tot ceea ce face pentru mine! Sunt mândră de ea, bate pentru mine și mă lasă să mă bucur de viață frumos, sperând ca, într-o zi, să mai poată bătea lângă o altă inimă, la fel de curajoasă ca a mea!
Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară