IN ACEST ARTICOL:
Prima serie de ateliere de educație sentimentală din programul european Unprepared Hearts – Inimi tinere a avut loc la București

Pe 20 și 21 februarie a avut loc, la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), prima serie a atelierelor de educație sentimentală „7 Vallies” pentru copii de 9-13 ani, susținută de artiști și traineri din Italia și Cehia.

Atelierele fac parte din programul european Unprepared Hearts - Inimi tinere – Educație sentimentală prin cultură pentru preadolescenți, care se desfășoară în perioada octombrie 2018 -  iunie 2020 în trei țări - România, Italia și Cehia - cu scopul de a-i ajuta pe copii să se descopere și să dea glas sentimentelor și emoțiilor, prin intermediul artei. În România, proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și se derulează prin Asociația Da’DeCe, în parteneriat cu MNAC, Asociația MetruCub - resurse pentru cultură și Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu.

La atelierul „7 Vallies”, susținut de artiști și traineri ai TPO Company din Italia sub coordonarea organizației Sladovna Pisek, Cehia, au luat parte 4 grupuri de preadolescenți de la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu, dar și educatori și formatori culturali. Copiii au participat cu entuziasm la călătoria artistică propusă de trainerii Ambra Bartolomeo - dansatoare și profesoară de dans - și Marek Menšík - actor și performer – alături de curatoarea Tereza Dobiasova din Cehia. Construit ca un workshop experimental adresat preadolescenților, pentru a-i ajuta să se accepte pe ei înșiși și pe cei de o vârstă cu ei, atelierul a inclus jocuri creative de imaginație, introspecție, auto-transformare și comunicare. Copiii au fost invitați să treacă prin șapte provocări ce reprezintă șapte niveluri ale descoperirii de sine, prin intermediul unei abordări non-formale, creative și interactive.

Experiența s-a dovedit a fi foarte utilă pentru preadolescenți, care au apreciat exercițiile și provocările propuse de traineri. „Am fost puțin speriată la începutul atelierului pentru că mi-e ruşine de cum arăt. Experiența de azi m-a ajutat să fiu mai liniştită şi mai înțelegătoare cu cine sunt şi cu corpul meu. Cred că a fost foarte bine şi sper să învăț să îmi iubesc mai mult propria persoană”, a spus T., o elevă de 12 ani.

„A fost foarte frumos astăzi, atelierul m-a făcut să prind curaj, să vreau să interacționez mai mult cu ceilalți. Eu sunt foarte timidă şi am vrut să vin la atelier pentru că mi-am propus să fiu mai curajoasă, mai prietenoasă şi să încerc lucruri noi”, a declarat A., o elevă de 11 ani.

„Proiectul «Inimi tinere» apare ca o inițiativă sensibilă, curajoasă și atipică prin care modelele de educație culturală își schimbă paradigma de funcționare. Fiind vorba despre educație sentimentală, o temă extrem de sensibilă, mergem în vârful picioarelor, dar cu sufletul pe tavă la întâlnirea cu copii și tineri. Schimbarea paradigmei vine din asumarea la maximum a faptului că tema întâlnirilor este necesară, dar fragilă, iar copiii sunt expuși de o manieră profundă și asumată. Cum altfel decât prin mijlocirea artei s-a putea desfășura întâlnirile noastre? Cum altfel decât sincer, deschis și cu bucuria de a descoperi și în noi, adulții, emoția? Un proiect tânăr, dar profund, cu întâlniri memorabile și cu efecte pe termen lung.”, a spus Raluca Bem Neamu, președintele asociației Da’DeCe și managerul proiectului din România.
Cele patru sesiuni ale atelierului au fost asociate cu un training de tip atelier adresat educatorilor culturali români, care au lucrat cu formatorii italieni și cehi și care au participat apoi la atelierele adresate copiilor, urmând să disemineze experiența artistică și educațională dobândită în activitatea lor viitoare.

„Aceste zile în București au fost cu adevărat vii și intense. Programul în sine a fost construit ca o provocare, iar amestecul energic de educatori, copii și membri ai echipei implicați în dezvoltarea programului a sporit acest lucru. Ne-am adaptat la specificul fiecărui grup și, progresiv, am putut să îmbogățim atelierul. Uneori am lucrat mai „așezat”, alteori a fost nevoie să fim mai efervescenți, dar s-a lucrat foarte bine de fiecare dată. Mi-a plăcut mult lucrul cu copiii și cred că trebuie să aibă mai multă încredere în ei înșiși, sunt extraordinari.”, a spus Tereza Dobiasova, curator Sladovna Pisek.

În 15 și 16 februarie, artiști, curatori și educatori culturali români au lucrat, tot la Muzeul Național de Artă Contemporană, cu grupe de preadolescenți (9 – 13 ani) de la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu în alte patru ateliere cultural-educaționale. Copiii au fost încurajați să asculte, să comunice, să lucreze împreună și să își exprime emoțiile și sentimentele prin intermediul artei, oferind astfel echipei de proiect imaginea modului în care se raportează la tema propusă - educația sentimentală. Atelierele se înscriu în pregătirea metodologică a pachetelor viitoare de formare și identificare a instrumentelor culturale potrivite în accesarea acestei teme esențiale în dezvoltarea tinerilor.
Următoarele ateliere din cadrul programului vor avea loc la București la sfârțitul lunii mai 2019.

Programul Unprepeard Hearts - Inimi tinere, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene și Administrația Fondului Cultural Național, reprezintă o călătorie artistică pentru preadolescenți și propune activități de mediere artistică pentru copiii de 9-13 ani, abordând educația sentimentală, o temă despre care nu este abordată aproape deloc în niciuna dintre cele trei țări implicate.

Organizațiile coordonatoare ale programului la nivel de țară sunt Asociația Da’DeCe în România, MUBA - Muzeul Copilului din Milano în Italia și Sladovna Pisek în Cehia.

Featured foto by SewCream via Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri