"Din păcate, boala se capătă de omul sănătos de la cel bolnav, nu invers.” Psiholog Constantin Cornea
Prieteniile toxice pot conduce individul pe marginea prăpastiei de foarte multe ori, fără să își dea seama. Sau acesta poate realiza cât de aproape este de dezastru atunci când posibilitatea de a mai face ceva este extrem de redusă.
În acest sens, am să redau câteva categorii de prieteni toxici:
1. Adictivii.
Sunt cei care nu pot trăi fără o adicție și care te împing sau te atrag în plasa lor. Adicțiile cele mai grave pe care le poți învăța de la această categorie sunt:
- adicția de alcool
- adicția de droguri
- adicția de jocuri de noroc
- adicția de adrenalină: dorința de a face lucruri extreme ce pot pune integritatea fizică a propriei persoane sau a altora în pericol: dorința de a conduce mașini foarte puternice, dorința de a face sex oriunde, cu oricine, dorința de a-ți petrece tot timpul prin: baruri sau cluburi, în dauna familiei, a jobului sau a altor activități importante.
2. Drama Queen.
Sunt cei care cred că toate relele lumii li se întâmplă doar lor. Au mereu povești siropoase în care ei joacă rolul de victimă a sorții. Sunt mereu părăsiți de iubite sau nu sunt iubiți de cele pe care ei le iubesc. Nu au fost iubiți și ajutați niciodată de nimeni cu adevărat, nici măcar de părinți sau prieteni, pentru ei viața este un continuu sacrificiu.
3. Imaturii.
Sunt cei care își trăiesc viața pe principiul: “totul la maxim”. De obicei nu au o familie și nu lasă nici pe alții să aibă. Vor să trăiască și să simtă viața la maxim, însă nu conștientizează faptul că acest stil de viață îi consumă și pe ei, și pe cei apropiați lor.
4. Neajutorații.
Sunt cei care au mereu o problemă, care au nevoie mereu de bani, de sfaturi sau doar să își descarce sufletul. Pentru ei ești bun atâta timp cât le oferi ceea ce vor. Însă, din păcate, ei sunt un sac fără fund și mai devreme sau mai târziu, când nu îi vei mai putea ajuta, prietenia voastră va fi pusă la grea încercare sau va dispărea.
Citiți continuarea pe pagina următoare >>>
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate