IN ACEST ARTICOL:
Pentru a diminua aceasta senzatie suparatoare, expertii recomanda o serie de masuri pe care le poti incepe chiar de azi, fiind foarte simplu de implementat:

Insuficienta venoasa cronica reprezinta o disfunctionalitate la nivelul sistemului circulator, manifestata prin scurgerea anormala a sangelui prin vase. Modurile prin care aceasta afectiune se manifesta sunt multiple, insa printre cele mai des intalnite la pacienti sunt: modificari cosmetice si venule, ulceratii grave sau senzatia de “picioare grele”.

Aceasta senzatie vine la pachet cu un disconfort resimtit la intensitate maxima in zilele de vara, fiind manifestata prin umflarea picioarelor, dureri ale gleznelor, alterarea consistentei tegumentelor de la nivelul membrelor inferioare. Pentru a diminua aceasta senzatie suparatoare, expertii recomanda o serie de masuri pe care le poti incepe chiar de azi, fiind foarte simplu de implementat:

1. Antrenamente fizice

2. Imbracaminte lejera

3. Ciorapi compresivi

4. Consum mare de lichide

5. Dieta in culorile curcubeului

Antrenamente fizice

Cu cat faci mai multa miscare, cu atat senzatia de picioare grele va fi pentru mai mult timp tinuta la distanta. Profita din plin de diminetile cu vreme frumoasa pentru a merge pe jos la job. De asemenea, pedalatul reprezinta o masura excelenta de prevenire a acestei senzatii suparatoare. Daca timpul iti permite, fa-ti un obicei din a iesi la alergat de cel putin de doua ori pe saptamana, pentru ca efortul fizic sustinut nu este benefic doar pentru sangele din picioarele tale, ci pentru intregul sistem cardiovascular.

Imbracaminte lejera

Nu poti scapa de senzatia de picioare grele daca vei continua sa porti blugi sau pantaloni stramti, curele, fuste mulate etc. Cu cat imbracamintea este mai lejera, cu atat picioarele tale vor avea mai mult de castigat. Poarta intotdeauna piese vestimentare realizate din materiale usoare si care pot permite pielii sa respire excelent, indiferent de efortul fizic pe care il depui.

Ciorapi compresivi

O pereche foarte buna de ciorapi compresivi poate imbunatati circulatia de la nivelul membrelor inferioare, reducand astfel senzatia de picioare grele si obosite. Informeaza-ta inainte sa cumperi ciorapi medicinali (acestia se impart in 4 categorii distincte, in functie de gradul de presiune exercitat pe picior), pentru ca odata facuta alegerea corecta, un astfel de produs previne umflarea picioarelor si dilatarea venelor superficiale, fiind usor de purtat pe sub haine si extrem de confortabil.

Consum mare de lichide

Hidratarea poate fi aliatul tau de incredere in lupta cu senzatia de picioare grele si obosite. Asa ca bea in fiecare zi cel putin 2 litri de apa, dintr-un recipient pe care sa il ai intotdeauna la vedere, pentru a-ti aduce astfel aminte sa consumi lichide. Hidratarea sustinuta a organismului faciliteaza astfel un drenaj excelent al tesuturilor, fapt ce contribuie din plin la ameliorarea sau chiar disparitia durerilor, umflaturilor, mancarimilor de la nivelul membrelor inferioare.

Dieta in culorile curcubeului

Fructele si legumele bogate in antioxidanti sunt extrem de recomandate pentru lupta impotriva senzatiei de picioare umflate si grele, pentru ca protejeaza sistemul venos si echilibreza fluxul de sange de la nivelul membrelor inferioare. Iata care sunt cele mai bogate in antioxidanti fructe si legume:

  • Ciresele
  • Zmeura
  • Caisele
  • Pepenii
  • Rosiile
  • Ardeii
  • Morcovii
  • Sfecla rosie

Asadar, iata cateva trucuri prin care poti scapa rapid de senzatia de picioare grele si obosite. Este extrem de important sa bei cel putin 2 litri de apa pe zi si sa faci cat mai multa miscare in decursul unei saptamani, pentru a stabiliza fluxul sanguin de la nivelul picioarelor. De asemenea, ciorapii compresivi purtati pe sub imbracamintea lejera ajuta la prevenirea aparitiei umflaturilor, iar o dieta bogata in antioxidanti favorizeaza buna functionare a sistemul venos.

Foto homepage: JPC-PROD /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri