Poveste de dragoste: Un om a întâlnit un alt om

Învață-mă să nu mai număr supărările, ci doar diminețile când râd și sclipesc pentru că suntem, că mă iubești și mă strângi în brațe.

Învață: Să te bucuri pentru cum cântă păsările și cum sclipesc razele soarelui în geamul larg deschis, ori cum lasă umbre datorită faldurilor perdelei;

Învață-mă! Să mă bucur. Să te bucuri. Să fim aici, în acest moment al întinderilor eterne și umane! Povestește-mi poveștile tale de viață, din viața dinainte de a ne fi cunoscut.... despre curajul tău și încercările prin care ai trecut, despre ispite și bucurii, despre reușite, dar mai ales despre ce nu ți-a ieșit și totuși te-a făcut să mulțumești, să te bucuri și să mergi mai departe.

Ceea ce trăim... ne-a fost ales sau am ales? Când te-am privit sau când m-am îndrăgostit de tine… tu ce crezi că a fost? Întâmplare? Sincronicitate? Destin ori doar “așa a fost să fie”?! Simplu: LECȚIE DE VIAȚĂ. Pentru noi.

Pentru drumurile noastre separate și făcute să se unească… ceea ce trăim… va dispărea la un moment dat, dar va rămâne inscripționat în eternitatea universului prin ceea ce trăim. Emoțiile se înscriu întotdeauna pe pânza Universului și pulsează prin fiecare stea ce strălucește.

Drumuri, zile, nopți și ani… necunoscutul își cere dreptul de a trăi în sufletele și viețile noastre: blânde, neînțelese, întortocheate și atât de sălbatice. De câte ori ai numărat cât mai e până întâlnești ceea ce îți dorești să primești? De câte ori ai îndepărtat momentul doar pentru că îți era frică să primești ceea ce ți-ai dorit atâta timp?

Când te privesc… când te iubesc… când te sărut sau te strâng în brațe: știu… că nimic nu e etern și totuși eternul e clipă de acum. Căldura și strălucirea de dimineață de primăvară, de nou început, de tinerețe eternă… tu și cu mine facem un 40 împreună....sau poate și mai puțin.....cifrele - mărgele pe un șirag numit viața, oglinzi în care chipurile ne strălucesc aburite de cafeua de dimineață. Forfota. Amalgam de gânduri. Simțit. Trăit. Făcut. Altfel. Început.

Cum ne hotărâm să plecăm spre destinația cea mai perfectă? Ce ne face să o luăm din loc exact când e momentul, nici mai devreme, nici mai târziu? Cât greu suportăm? Și ce e greul? Câtă detașare poate avea un om în această viață și pentru cât? E ciudat, nu credeam până nu am trăit vorba străveche și înțeleaptă că de fapt sincronicitățile sunt dovezi că ești pe drumul cel mai potrivit.

Un om a întâlnit un alt om și totul s-a îmblânzit.

Amin.

* de Alexandra Șerban, viatanevindeca

Foto homepage: Kyryk Ivan /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 16 Iulie 2019 @ 06:07

• 
• 

Mai multe despre Garbo