26 Iulie 2022 publicat în Lifestyle 42 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

A colaborat cu patru posturi de radio, ba chiar a lucrat o perioadă de trei ani în Viena în acest domeniu, dar acum se dedică în totalitate televiziunii. Și-a dat seama că meseria de prezentatoare TV i-a fost hărăzită și îi vine ca turnată așa că o putem urmări pe șarmanta Marina Nițoiu din fața micilor ecrane, la știrile Focus Sport de la Prima TV. Dacă s-ar mai muta acum în altă țară? Vedeta ne-a mărturisit că se simte acasă în România, că este în locul potrivit și lângă oamenii potriviți.

De asemenea, prezentatoarea știrilor sportive ne-a spus că și-ar dori ca în viitorul apropiat să stea la povești cu însuși Cristiano Ronaldo sau cu Simona Halep, că îi este nespus de draga echitația și că următoarea sa destinație de vacanță de pe listă este… ei bine, vă invităm să aflați din interviul pe care vedeta TV ni l-a acordat. Descoperiți totodată și câteva dintre secretele, gândurile și experiențele profesionale și de viață ale Marinei Nițoiu, dar și un pic din personalitatea sa jovială și efervescentă.

Garbo.ro: Cum ți-ai dat seama că îți dorești să lucrezi în televiziune, ce te atrage cel mai mult la acest domeniu?

Marina Niţoiu: Actoria m-a făcut să descopăr televiziunea. În perioada facultății am jucat un rol de jurnalistă într-un film și mi-a plăcut atât de mult încât am vrut să descopăr și mai multe despre meseria asta. Am trecut prin toate etapele, de la perioada de practică într-o redacție până la momentul în care am dat prima proba într-un studio de știri.

Acum dacă stau bine și mă gândesc, eu încă din copilărie am visat să lucrez în televiziune și să fiu prezentatoare. Chiar mă face să zâmbesc amintirea jocurilor de-a televiziunea pe care le organizam în grădina blocului în care am copilărit.

Iarna, după ce treceau sărbătorile și vecinii aruncau brazii, era momentul meu preferat pentru că reușeam să fac rost de cel mai frumos decor. Strângeam cu prietenii de la bloc toți brazii, îi aranjam într-un semicerc și în felul acesta aveam platoul. Chiar dacă mă ocupăm de tot: organizare, regie, scenografie… principalul meu rol rămânea cel de prezentatoare :)). Până la urmă jocurile copilăriei au avut sens pentru mine.

Cred că meseria asta mi-a fost predestinată de la început, dar nu mi-am dat seama decât mai târziu.

De unde această pasiune pentru lumea sporturilor, ai moștenit-o de undeva sau pur și simplu a existat acolo, nativ?

Cred că astăzi practic echitația și iubesc acest sport datorită bunicului meu. El m-a făcut să îndrăgesc caii. În copilărie mă plimba mereu călare pe Gica, o iapă tare frumoasă, de care el era mereu mândru.

Îți amintești de vreun moment amuzant care ți s-a întâmplat pe platou?

Daaa :))) și chiar am fost prinsă de Cârcotași cu momentul acesta.

La finalul jurnalului de știri Focus 18, am o intervenție live din redacție în care le prezint telespectatorilor, pe scurt, subiectele cu care urmează să îi aștept de la 18:55 la Focus Sport.

În planul secund se vedea un coleg care urmarea cu sufletul la gură un meci, iar faza golului l-a făcut să strige și să sară de bucurie :)). Bineînțeles, eu nu mă puteam întoarce să văd ce se întâmplă în spatele meu, dar am urmărit apoi înregistrarea. Vreo câteva zile ne-am amuzat în redacție pe seama acestui moment, care a fost natural și sincer, de altfel. Asta înseamnă să trăieșți cu pasiune fiecare competiție.

Este radioul o cu totul altă poveste sau cele două seamănă pe alocuri? Care dintre cele două rămâne marea ta dragoste?

Perioada în care am lucrat la radio mi-a plăcut mult. Am cunoscut oameni extraordinari la cele 4 posturi cu care am colaborat și m-am bucurat de multe momente frumoase. Îmi amintesc că într-o emisiune am avut ocazia să prezint o rubrică de știri funny chiar cu artistul meu preferat, Smiley. M-aș întoarce oricând cu plăcere la radio, dar acum aleg televiziunea.

Știm și că îndrăgești foarte mult caii și echitația. Ce reprezintă pentru tine acest sport, cum de ți-a intrat la suflet?

Așa cum vă povesteam anterior, e o pasiune din copilărie. Cred că bunicul ar fi fost mândru să mă vadă practicând acest sport.

Echitația îmi aduce în primul rând relaxare, liniște și mult bine și în același timp mă determină să fiu mai puternică și mai încrezătoare în forțele proprii.

În ultima vreme mă bucură mult să văd că din ce în ce mai mulți părinți aleg să îi ducă pe cei mici la echitație. Cu siguranță îi va ajuta să se dezvolte frumos.

Până acum am vizitat vreo patru cluburi de echitație din țară și sincer m-aș vedea într-o zi având centrul meu de echitație. Cam atât de mult îndrăgesc caii. Dar până atunci, mă bucură mult că din când în când mai apar știri despre echitație. Recent am prezentat la Focus Sport și astfel de subiecte.

Cum arată o zi obișnuită din viața unei prezentatoare TV și cum arată una de relaxare?

De cele mai multe ori simt că ziua are prea puține ore pentru câte lucruri aș vrea să fac. Printre primele lucruri pe care le fac dimineața este să mă documentez. Apoi îmi gătesc ceva rapid. Prefer să mănânc ceva făcut de mine, în felul acesta știu sigur că am folosit ingrediente sănătoase. Îmi pregătesc o cafea, încerc să nu uit de hidratare și din când în când mai reușesc să fac și puțină mișcare, dar partea asta o las de obicei pentru zilele libere.

Prima întâlnire cu telespectatorii este de la 18:55, însă toată pregătirea începe mult mai devreme cu partea de redacție în care citesc știrile, urmăresc fiecare material, fac exerciții de dicție, iar la final urmează și partea de makeup și hairstyle.

În zilele libere încerc să mă odihnesc cât pot de mult, merg la evenimentele mondene la care sunt invitată, fac echitație, citesc, mă uit la vreun film, gătesc, uneori ajung și pe la shopping, fac sport, acum fac și școală moto și deja s-au adunat prea multe :))). Câteodată, când am un weekend liber, îmi place să ies din oraș. Prefer excursiile de o zi pentru că îmi place muuult să conduc.

Care este cea mai mare lecţie de viață pe care ai primit-o până acum? Dar cel mai nou vis al tău?

Pe plan profesional, cea mai importantă lecție ar fi ca visul meu depinde doar de mine. Atunci când îți doreșți cu adevărat să faci ceva, nu mai aștepta. Timpul trece și chiar repede.

Cel mai nou vis al meu e să am propriul loc de parcare :))).

Cum percepi starea sportului românesc de la momentul actual? Cum s-au “simțit” și trăit într-o redacție tv de sport recentele performanțe ale lui David Popovici :)?

E adevărat că sportul rege nu le-a adus prea multe momente de fericire fanilor în ultima perioadă, dar nu totul e despre fotbal. David Popovici a bucurat o țară întreagă cu performanțele lui. I-am urmărit cu multă emoție evoluția și am fost bucuroasă să vorbesc despre performanțele lui la Focus Sport.

Ai putea numi două personalități sportive (o vedetă din lumea sportului românesc și una din lumea sportului internațional) pe care le admiri și alături de care ți-ar plăcea să stai la povești într-o bună zi?

Cred că toți marii sportivi de la noi merită un loc în jurnalele noastre de știri pentru că avem nevoie de oameni ca ei, avem nevoie să învățăm din poveștile lor de succes. Mi-ar plăcea ca într-o zi să am ocazia să stau la povești cu Simona Halep.

Iar din lumea sportului internațional cred că l-aș invita pe Cristiano Ronaldo la Focus Sport. Nici nu ar fi nevoie să spună ceva :))). Vă puteți imaginați ce nebunie ar fi? Cu siguranța Bucureștiul s-ar bloca de fani…

Cum a fost experiența jobului de trei ani din Viena? Ai fost tentată vreodată să te reintorci?

Experiența în Viena a fost ca un cantonament care a venit la momentul potrivit. Acum nu știu dacă m-aș mai muta în altă țară. Simt că sunt în locul potrivit și lângă oamenii potriviți. Sunt acasă și îmi place.

Ai fost recent în Egipt. Cu ce amintiri frumoase te-ai întors de acolo? Unde și când plănuiești să construiești altele?

Când am fost de ziua mea în Egipt, în martie, am avut parte de tot felul de activități la care visam de ceva vreme. Am înotat cu delfinii, am făcut scuba diving și am încercat o senzație uluitoare în momentul în care pur și simplu am mers pe fundul marii. Cam 10 metri ne-am scufundat. A fost o experiență extraordinară.

Mi-am promis că o să revin, mai ales pentru scufundări. Asta se întâmpla atunci, dar acum, după tragedia pe care au prezentat-o și colegii mei la știri, nu știu dacă aș mai avea curaj să intru în apă. Dacă mă avertiza cineva că există și riscul de a întâlni rechini, cu siguranță renunțam de tot la scufundări. Așa că, în următoarea vacanță nu am mai inclus activitățile subacvatice. O să vizitez Veneția.


Sunt redactor Garbo de ceva timp (probabil o crâmpeie în infinitatea universului) și o mică parte din identitatea mea se regăsește și în această căsuță virtuală a lucrurilor frumoase. Am absolvit Facultatea de Litere și...

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri