Rolul de mămică i se potrivește mânușă Irinei Deacoconescu, iar de când Victoria, fiica ei a venit pe lume, vloggerița se simte mai fericită ca niciodată. Iar acum, această fericire se va dubla începând de anul viitor, asta pentru că Irina Deaconescu este însărcinată cu cel de-al doilea copil al său.
Vloggerița și iubitul ei, fotbalistul Cristi Manea, vor deveni din nou părinți anul viitor și își așteaptă cel de-al doilea copil cu zâmbetul pe buze, așa cum reiese din imaginile postate de Irina.
Deși micuța Victoria abia a împlinit un an, se pare că în scurt timp va deveni surioara mai mare, iar familia lor se va mări cu încă un copil. Momentan, Irina Deaconescu nu a dezvăluit sexul bebelușului pe care îl poartă în pântec, dar fanii așteaptă cu nerăbdare să afle mai multe detalii.
Oricum ar fi, important este ca bebelușul să fie sănătos iar părinții să se bucure de aceste clipe unice.
Anunțul surpriză al Irinei Deaconescu
Irina Deaconescu a postat câteva fotografii cu familia ei, la care a adaugat un mesaj simpatic, anunțând vestea cea mare.
„2+1=4 🤷🏻♀️🤰🏻nici anul acesta nu ne înțelegem cu matematica” a scris vloggerița pe Instagram.
În poze burtica vloggeriței este la vedere, iar partenerul ei de viață o ține drăgăstos pe Victoria în brațe. Cei trei sunt în culmea fericirii, iar internauții așteaptă tabloul complet al familiei.
Sursă foto: InstagramIrina a primit numeroase aprecieri și felicitări pentru sarcina sa, iar vedetele nu au întârziat să îi lase comentarii: „Wooow! Felicitări!” i-a scris Adelina Pestrițu;„Băiiiiii am vrut să zic ❤️❤️❤️❤️❤️ Doamne ajuta-vă!!! 🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼” a comentat și Vlăduța Lupău.
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice