Editorial: Zilele acestea am devenit la propriu, frati si surori de sange cu oamenii care sufera

Editorial de Irina Marinescu

Teoria celor sase grade de separare spune ca suntem la sase grade de contact social, la sase pasi distanta de cineva. Cinci sau chiar patru, conform ultimelor studii. Dintre cei care au murit in incendiul de la Colectiv, trei mi-au fost colege, iar alti colegi sunt in stare critica. Pe care nu-i stiu personal, cu care am lucrat in aceeasi cladire. Dintre cei care au murit am si pana la 16 prieteni comuni pe Facebook, alti prieteni si oameni cunoscuti au prieteni raniti, mai mult sau mai putin grav. Ii stiu pe unii dintre cei care au scapat cu bine si mi se pune un nod in gat cand ma gandesc la tot ce s-a intamplat.

„ Zi-mi ca esti bine!” – mesajul de la 12 noaptea al unei prietene cu care nu-mi fac confidente zilnice si cu care n-am reusit sa ma vad de un an, desi mi-am tot propus.

Zilele astea e multa furie, e si normal. Furia este alimentata de tristetea ce devenise o amorteala si un consens general al faptului ca asa se fac lucrurile, nu se poate altfel, suntem saraci, pacat ca Romania-i locuita.

Se vorbeste mult de eroi zilele astea, si sunt multi, nu doar cei doi care au intrat inapoi (cati oameni ar fi in stare sa treaca peste cel mai puternic instinct al animalului numit om ?!). Sunt cei care n-au reintrat si au incercat sa organizeze haosul, sunt cei din cartier, de etnie rroma, de care ar trebui sa se vorbeasca mai mult, si mai mult decat atat, sunt oamenii care faceau, pana la revolta colectiva lucruri de care nu se stie si poate nu se vorbeste indeajuns, cand unul sau altul injurau starea tarii.

Oameni care: investesc timpul si banii lor sa hraneasca oamenii fara adapost (apropo, vine iarna si in Europa e o mare de oameni care si-au pierdut mai mult decat casele), se ingrijesc de animalele fara stapan, care sustin, pe langa ale lor, familii fara posibilitati din salariul lor nu atat de mare, care lucreaza in conditii mizere si salveaza vieti, zi de zi (un pompier, dupa ajustarile salariale de acum cativa ani castiga aproape 800 de lei), care lucreaza sa scada rata abandonului matern, cu oamenii care asista prostituatele (pacatoasele alea pe care nu le-a intrebat nimeni ce vor sa se faca cand devin mari), care fac meditatii cu copii fara mijloace financiare, care merg pe biciclete si isi cer orasul pe care-l merita, care nu trec pe langa omul cazut jos blamandu-l ca a baut prea mult, care sunt conducatori de oameni in diferite medii si inteleg ca puterea asta e o responsibiltate si un privilegiu, nu un mijloc de a-si satisface orgoliile.

Foto: Shutterstock; Africa Studio

Care prin actiuni si exemplu personal, pentru care nu se lauda la fiecare colt de strada, schimba lumea.
Ce bine ar fi daca s-ar tine cont ca socoteala n-ar trebui sa fie spitale contra biserici, ca sunt preoti care isi duc viata in spiritul crestin, de a-ti ajuta aproapele, chit ca cel pe care-l ajuta crede sau nu intr-un barbos omnipotent, la fel cum sunt sfertodocti care se revolta impotriva semenilor lor si ii indeamna si pe altii sa faca la fel (si aici e o alta dezbatere ampla intre cum ar trebui privita metafora religioasa atat de catre fanaticii religiosi cat si de cei atei, ce inseamna rit religios, unde se tin slujbe si care e semnificatia lor).

Ca revoltator e faptul ca ceea ce ar trebui sa fie un mijloc de trezire spirituala e de multe ori folosit ca mijloc de propaganda politica. Schimbarile de sistem trebuie facute in randul celor care administreaza tara atat economic cat si spiritual! Si prin asta ma refer la faptul ca oamenii care dorm la guvernarea tarii n-au ce cauta acolo, ca sistemul e putred, ca BOR ar trebui sa isi re-evalueze “personalul” (-ar trebui sa fie oferita fara plata slujba de inmormantare? n-ar trebui sa iasa lumea din biserica in care al de la amvon arunca cu noroi in semenii lui ?)

Sa nu mai acceptam jumatatile de masura, sa nu mai acceptam sa fim tratati prost. Sa nu intre nimeni in magazinul deschis inainte de a fi gata - cu intrarea decorata cu baloane si peretii plini de schele, sa nu iti faci treaba de mantuiala, sa munceasca alti trei sa repare indiferenta ta care poate sa omoare, sa nu-l lasi sa treaca pe-ala care vrea sa depaseasca in trafic coloana de masini, sa nu-ti arunci gunoiul de pe jos, chit ca n-ai un cos de gunoi in apropiere.

Schimbarea asta se face prin asumarea de responsabilitate si prin solidaritate. Ganditi-va numai cum, zilele astea, am devenit, la propriu, frati si surori de sange cu oamenii care sufera (cum ar fi trebuit sa fie tot timpul). Iar oamenii in tara asta sufera mocnit de ani buni. Nu degeaba neamul asta are generatii si generatii de eroi - ti se aminteste la fiecare 3 statii de metrou si imnul national tot indeamna la desteptare.
Ce bine ar fi daca solidaritatea si desteptarea asta ar fi un obisnuinta zilnica!!!

***
Irina Marinescu crede ca nimic din ce traiesti nu e o pierdere de timp. Ar prefera sa n-aibanevoie de somn, ca sa aiba mai mult. Cand nu lucreaza, danseaza si isi propune tot timpul sa lucreze cu sine insasi.

Foto homepage: Shutterstock; Nata Sdobnikova

Garbo

Ultima actualizare: 5 Noiembrie 2015 @ 05:11

• 
• 

Mai multe despre Garbo