Cu ocazia lui 1 Demebrie, Ziua Națională a României, am realizat o emisiune specială Garbo Rendez-Vous în cadrul căreia am avut-o ca invitată pe Laura Grünberg, Dr. Conf. Universitar în domeniul sociologiei dar și autoare de cărți pentru copii și membră a Asociației De Basm. Laura Grünberg ne-a povestit despre proiectul Nesupusele, o colecție de povești despre realizările femeilor în societatea noastră.
100 de ani de Românie modernă: E timpul să sărbătorim Nesupusele!
Nesupusele este un volum de povestiri dedicat copiilor mici și mari care spune poveștile a 100 de femei din România. Proiectul colaborativ realizat de către Asociația De Basm pune în metafore jucăușe și ilustrații, istoria mai puțin sărbătorită a femeilor din România. Este un volum care vorbește despre diversitatea culturală, dezvoltarea valorilor patriotismului şi ale spiritului civic, dar și respectul pentru istoria privată, cea de zi cu zi, nu doar pentru cea publică a unei ţări.
Nesupusele au fost copii ca noi toţi – fete cuminţi sau neastâmpărate care s-au jucat şi au învăţat fel de fel de lucruri de la părinţi, bunici şi profesori. Apoi au devenit femei care, în feluri diferite, nu s-au aliniat cu orice preţ la regulile societăţii, au gândit liber, au îndrăznit, au excelat, au suferit, au trăit frumos, fiind modele de viaţă pentru noi.
Poveștile volumului Nesupusele sunt narate de cinci autoare îndrăgostite de publicistică pentru copii - Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grünberg și Cristina Andone, cu ilustraiții superbe realizate de doisprezece artiste talentate pe care vă invit să le descoperiți pe site-ul dedicat proiectului.
Când vorbim despre Istorie, suntem obișnuiți să aflăm mai curând despre faptele eroice ale bărbaților și mai puțin despre implicarea femeilor în societate și iată de ce, Nesupusele este un volum de pionierat care propune nu doar un alt mod de a spune povesti copiilor ci și un spațiu de revendicare al contribuției femeilor la viață și societate.
Între Nesupusele povestite, veți descoperi femei care au performat în domeniile lor precum Diana Dragomir (astronom și fizician), Margareta Sterian (pictoriță), Simona Halep (tenismena), Mihaela Miroiu (teoreticiană și militanta feministă din România) ori Alina Șerban (actriță, regizoare și activistă de etnie roma). Dar Nesupusele sunt și un personaj colectiv femeiesc: sunt mamele și bunicele noastre, sunt profesionistele, dar și femeile casnice! Am putea spune că această minunată carte de povesti ne este dedicată nouă, tuturor și poate reprezenta o formă de recunoaștere a femininului de IERI și de AZI.
Am putea privi acest volum despre istoria Nesupuselor și ca pe o colecție de povestiri despre “ne-spuse” - acestea sunt femeile care și-au adus sau aduc contribuții în lumea în care trăiesc sau în familie. Sunt activitățile adesea invizibile ale femeilor, până acum deloc celebrate de societatea noastră. Este un proiect care pune în valoare elite dar care în acelaşi timp transformă biografii “obişnuite” în biografii demne de a fi povestite.
Ca proiect de educație alternativă, Nesupusele propune o formă atrăgătoare de revendicare a acestor realizări dar este și un mod jucăuș prin care le putem oferi copiilor noștri modele de viață. Modele de viață la feminin, dar nu doar pentru fetițe, ci și pentru băieței! Nesupusele ne învață să le observăm pe eroinele din jurul nostru și să ni le amintim pe cele care au contribuit prin realizările lor, în trecut.
Așa încât, proiectul nu s-a oprit doar la volumul de povești ci ne propune o formă interactivă - fiecare dintre noi putem să contribuim cu relatări despre femeile nemaipomenite din viața noastră.
Pe site-ul Nesupuselor poți să îți faci și un Quiz la sfârșitul căruia descoperi personalitatea care ți se potrivește cel mai tare. Tu ce Nesupusă ești?
În curând, volumul Nesupusele poate fi găsit și în librării.
de Iulia Sima
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate